Știm cu toții cât de frumoase sunt obiceiurile românești, dar, mai ales, cât de diversificate, în funcție de zonele țării. Uneori, chiar în aceeași zonă vei întâlni tradiții diferite de la un loc la altul. Există însă o seamă de momente importante la care obiceiurile se păstrează aproximativ la fel în mai toate regiunile Bucovinei. Evident, aceste momente sunt reprezentate de principalele direcții ale vieții: nașterea, cununia și moartea, precum și de cele mai importante sărbători creștine ale anului: Paștele și Crăciunul.
Dar să le luăm pe îndelete, așa după cum a fost lăsată rânduiala, pas cu pas, din moș- strămoși.
NAŞTEREA, urmată de botez şi cumătrie este un eveniment important în viaţa unei familii. De la naştere şi până la la botez, chiar şi după botez, au loc practici magice care erau în trecut exercitate de moaşă. În unele regiuni ale Bucovinei, acestea încă se mai practică și astăzi. Obiceiurile urmăresc îndepărtarea răului de noul-născut şi crearea cadrului pentru o viaţă bună pentru copil. I se lega de mână un fir de lână roşie care îl ferea de deochi. În prima scaldă sau în cea de la cumătrie, purificare prin apă, i se punea busuioc, ban de argint, flori pentru a fi iubit de cei din jur şi să aibă noroc. Și sub nicio formă să nu arăți copilul pe fereastră altcuiva căci e motiv de sfadă între părinți și cel care „pleca” mai apoi cu sufletul copilului pe care îl văzuse prin geam.
NUNTA este un eveniment important în viaţa omului datorită ritului de trecere la o nouă viaţă, cea de familie, părăsind astfel, după caz, casa părintească. Simbolistica acestui ritual este legată de fapt de trecerea de la adolescență la maturitate, de la feciorie, la viața de familie. Acest eveniment este însoţit de un impresionant spectacol, ceremonial esenţial în cadrul vieţii şi culturii umane.
Aceasta cuprinde mai multe momente de pregătire şi desfăşurare propriu-zisă a acestui eveniment cât şi festivitatea în sine, bogată în fast şi culoare: haine de sărbătoare şi obiecte specifice: năframă, ploscă, baltag etc.
Un moment important îl constituie „schimburile”; vornicelul mirelui aduce miresei darurile: flori, pieptene, oglindă, tulpan, pantofi, iar mireasa îi trimite mirelui darurile ei: cămaşă, brâu, năframă. Acestea se îmbracă la cununie și după acest moment sunt păstrate cu sfințenie pentru generațiile următoare.
În judeţul Suceava, în satele de munte, vătăjeii umblă cu plosca plină pe la case, de poftesc nuntaşii la masa cea mare, plosca fiind adeseori „împuită”, şi „împistrită”, şi „încrestată” frumos. În ziua nunţii, mirii, fiecare la casa lui, îşi iau iertăciune de la părinţi şi pleacă la cununie. Dacă ambii părinți sau unul dintre ei nu mai este printre cei vii, mirii merg în grădină unde se roagă pentru sufletul celui decedat, rugându-l să îi ierte pentru cele greșite și să pogoare binecuvântarea asupra lor, din înaltul cerurilor. Înhoboţatul miresei, schimbarea gătelii capului din dimineaţa nunţii marchează trecerea miresei de la statutul de fată la cel de nevastă, moment cu reguli tradiţionale prestabilite care nu pot fi încălcate. Și ai să vezi cum, aici în Bucovina, chiar și cei mai tineri dintre nuntași, în frunte cu mirii respectă aceste obiceiuri cu sfințenie.
ÎNMORMÂNTAREA este un alt moment important al vieţii cu obiceiuri şi rituri menite să asigure continuitatea vieţii în credinţa creştină şi după moarte. Moartea, ca prilej de bucurie şi deschidere spre nemurire este un obicei străvechi ce se regăseşte încă în mentalitatea românească.
Herodot spunea despre înmormântarea la geţi: „cu acest prilej ei amintesc nenorocirile de care scapă omul şi arată cât este el de fericit în toate privinţele”. Odată cu trecerea veacurilor, elementele geto-dacice s-au împletit cu cele creştine, cel mai evident aspect regăsindu-se la înmormântarea tinerilor necăsătoriţi.
Dacă cei dispăruţi sunt tineri necăsătoriţi, ceremonialul înmormântării cuprinde şi elemente de nuntă: mire sau mireasă, brad, vornicei, muzică, simulând un alai pentru nuntă pentru a întregi viaţa celui dispărut. Pentru orice mort se pregăteşte „pomul” dintr-o ramură de pom fructifer împodobit cu forme simbolice de pâine (scăriţă, pasăre), pomene mari, fructe, pom care însoţeşte cortegiul funerar până la biserică. În credinţa populară, acesta este pomul vieţii de după moarte.
Și pentru că tot am vorbit despre moarte se cuvine să amintim și despre călcarea ei, încununarea acestui moment fiind dată exact de Învierea Mântuitorului. În Bucovina, această sărbătoare este marcată prin împuşcături care să sperie duhurile rele din jurul bisericii. În ziua de Paşti, se organizează concursuri de ciocnit ouă, iar copiii merg din casă în casă să vestească Învierea Domnului, primind în schimb ouă închistrite. În cea de-a doua şi a treia zi a sărbătorii, bucovinenii se prind în hore la care participă tinerii îmbrăcaţi în cele mai frumoase costume populare, lucrate în timpul iernii. Dacă te afli în zonă la un astfel de moment, vei asista cu siguranță la adevărate parade ale frumuseţii şi eleganţei.
Cea mai însemnată coptură care se face cu această ocazie este pasca. În cele mai multe regiuni, pasca se face numai din faină de grâu. Motivul este simplu: fiind cea mai importantă coptură, ea trebuie să se facă numai din pâinea cea mai aleasă. Şi cum la români, pâinea cea mai aleasă se face din grâu şi pasca se face tot la fel.
Un alt obicei calendaristic este Sărbătoarea Blajinilor, ei fiind reprezentări mitice ale oamenilor primordiali, ale moşilor şi strămoşilor tuturor. Ei trăiesc pe malul Apei Sâmbetei, la vărsarea ei în Soborul Pământului. Sunt oameni credincioşi, înţelepţi, blânzi care, deşi duc o viaţă în posturi severe, nu ştiu să calculeze sărbătorile, în special Paştele și atunci, mirenii le reamintesc acestora de Învierea Domnului, la câteva zile diferență.
Blajinii află cu o întârziere de opt zile de sărbătoarea Paştelui, atunci când văd pe Apa sâmbetei cojile de ou roșu, aruncate în apa curgătoare în vinerea sau sâmbăta de după Săptămâna Patimilor. De ziua lor, la Paştele Blajinilor sau Lunea Morţilor femeile bocesc la morminte, dau de pomană ouă roşii, au loc ospeţe rituale în cimitire. Blajinii se mai numesc şi Rohmani sau Rocmani.
Şi de Paşte, ca şi de Crăciun se organizează în sate cete de colindători. Vălăritul este un colind al cetei de feciori, numiţi vălari, în a doua zi de Paşte, pentru a anunţa Învierea. Ei merg în special la casele fetelor de măritat unde joacă în hore. Colindătorii primesc ouă roşii, pască, cozonac şi bani pentru a plăti lăutarii şi vinul cumpărat pentru petrecerea cu care se încheie colindatul.
Și iată-ne ajunși în pragul iernii, moment în care colindatul este la el acasă, mai ceva ca de Paște. Pentru că aici, în Bucovina, acest obicei s-a transformat peste vreme într-o lege nescrisă, păstrată din tată în fiu, drept căpătâi. Cum vine iarna, bucovinenilor nici prin gând nu le trece să nu meargă la colindat. De la cei mai mici, care abia îngână versurile frumoaselor colinde și până la cei mai în putere, toți se adună pe la case și colindă întregul sat. Pentru că Bucovina crede fără tăgadă că o casă necolindată va fi urmărită întregul an de nenoroc și boli.
Și cum tradițiile de sărbători ale Bucovinei nu se pot spune decât pe îndelete, te voi lăsa să-ți tragi sufletul până data viitoare cînd vom merge în Bucovina să asistăm la Sărbătorile Iernii. Nu mai e mult până atunci așa că vizitează-ne cât mai curând ca să descoperim împreună toate aceste datini ale poporului român!
NB: Fotografiile aparțin autorului i nu pot fi preluate fără acordul scris al acestuia!
