EURO 2020 sau UEFA EURO 2020, mai exact, a 16-a ediţie a Campionatului European de Fotbal UEFA, o ediţie aniversară, se va desfăşura în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021, în 11 oraşe, din 11 ţări-gazdă. Pe parcursul a 31 de zile, vor avea loc 51 de meciuri, sub deviza “EURO pentru Europa”, pentru a se marca sărbătorirea a 60 de ani de la înfiinţarea acestei competiţii.

Va fi un regal fotbalistic, cu echipe de top ale continentului, cea mai mare sărbătoare a fotbalului din istoria acestui turneu, iar Bucureştiul se pregăteşte intens pentru Euro 2020, deoarece are privilegiul de a găzdui patru partide, pe “Arena Naţională”, trei din faza grupelor, iar al patrulea, în optimile EURO 2020.

UEFA EURO 2020
UEFA EURO 2020

Turneul, care se desfăşoară o dată la patru ani, între echipele naţionale de fotbal ale statelor membre UEFA (Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal) trebuia să aibă loc în vara anului 2020, dar a fost amânat din cauza pandemiei de COVID-19, pentru perioada 11 iunie – 11 iulie 2021, păstrându-se însă denumirea de “EURO 2020”.

Faptul că turneul se desfăşoară în 11 oraşe din 11 ţări-gazdă este o premieră, cum premieră este şi prezenţa Bucureştiului pe harta acestui campionat, alături de Amsterdam, (Arena Johan Cruijff), Stadionul Olimpic Baku (din Azerbaidjan), Budapesta (Puskás Aréna), Copenhaga Parken (din capitala Danemarcei), Stadionul Hampden Park, din Glasgow (cel mai mare oraş al Scoţiei), Stadionul Wembley din Londra, Football Arena, din Munchen, Stadio Olimpico, din Roma, Stadionul Sankt Petersburg, din Rusia, La Cartuja Sevilla, din Spania.

EURO 2020 – un eveniment fotbalistic de excepţie

Fiecare dintre cele 11 oraşe-gazdă a avut obligaţia şi, în acelaşi timp, libertatea de a concepe propriile campanii promoţionale, inovatoare, logo-uri, muzică inspirată, oportunităţi pentru fanii/ participanţii la meciuri, astfel încât evenimentul să se bucure de o atmosferă festivă, originală, atrăgătoare, dinamică, să fie o adevărată celebrare a celor 60 de ani de la prima ediţie a Campionatului European de Fotbal.

Nu vor lipsi din acest tablou casele de pariuri sportive, concursuri, tombole, gratuităţi, festivităţi, având în vedere dinamica, nivelul competiţiei, valoarea jucătorilor şi dorinţa de victorie a tuturor, chiar dacă este vorba despre o perioadă dificilă, în care restricţiile legate de pandemie nu au fost eliminate în totalitate. De asemenea, suporterii străini veniţi la Bucureşti şi în oricare dintre oraşele europene în care se desfăşoară meciuri se vor bucura de o serie de distracţii specifice locului/ ţării respective, de evenimente care să îmbine arta, cultura şi sportul, recomandate chiar de organizatori şi de reprezentanţii UEFA.

Trofeul pe care îl va primi, la final, echipa câştigătoare, este “Cupa Henri Delaunay”, denumită aşa după numele celui care a creat premisele desfăşurării unei asemenea competiţii. Logo-ul oficial al EURO 2020, lansat încă din 2016, în Anglia, ţara de origine a fotbalului, are, în centrul imaginii, Cupa Henri Delaunay, înconjurată de siluetele unor suporteri, în culori diferite, care celebrează bucuria fotbalului, pe un teren reprezentat simbolic sub formă de punte (sugestie a legăturii dintre “Est şi Vest”).

Pe lângă logo-ul oficial al EURO 2020, fiecare oraş-gazdă va avea propriul logo, prezentat în cadrul unor manifestări dedicate special acestui eveniment sportiv. Elementul comun al acestor logo-uri va fi un pod semnificativ din oraşul respectiv. De exemplu, logo-ul Londrei, care va găzdui semifinalele şi finala EURO 2020, pe stadionul Wembley, are în centru imaginea Tower Bridge, iar logo-ul Bucureştiului – Podul Basarab.

Scurtă istorie a Cupei Henri Delaunay

Trofeul Henri Delaunay
Trofeul Henri Delaunay

Henri Delaunay (1883 – 1955) a jucat, la începutul secolului trecut, în echipa “Étoile des Deux Lacs”, din Franţa, iar după încheierea carierei de fotbalist a devenit arbitru, activitate abandonată brusc, din cauza unui eveniment pe cât de neaşteptat, pe atât de stupid – un accident, în timpul unui meci, când a fost puternic lovit de o minge în plină figură, înghiţind fluierul şi alegându-se cu dinţii rupţi.

Ulterior, Henri Delaunay a devenit administratorul echipei “Étoile des Deux Lacs”, apoi secretar general al Comitetului Francez Interfederal, transformat, în 1919, in Federaţia Franceză de Fotbal. În anii 1920, el este cel care a propus organizarea unui turneu de fotbal pe naţiuni, destinat ţărilor europene.

La data de 15 iunie 1954, când a fost înfiinţată UEFA ( Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal), Henri Delaunay a fost numit secretar general, ocupând această funcţie până în noiembrie 1955, când s-a stins din viaţă, postul fiind preluat de fiul său, Pierre Delaunay.

În semn de preţuire a activităţii lui Henri Delaunay în slujba fotbalului, trofeul Campionatului European de Fotbal UEFA a primit numele său, iar prima cupă a fost confecţionată de un meşter aurar renumit, Chobillon, în 1958, şi cumpărată apoi de către bijutierul Arthus Bertrand, el însuşi autor a nenumărate medalii şi decoraţiuni.

Noua imagine a Cupei Henri Delaunay şi “Trophy Tour”

Cupa Henri Delaunay si Trophy Tour
Cupa Henri Delaunay si Trophy Tour

Timp de 50 de ani, de la prima ediţie a Campionatului European de Fotbal, trofeul a rămas neschimbat, până în 2008, când UEFA a hotărât să păstreze concepţia, dar să-l facă de dimensiuni mai mari. Bijutierului londonez Asprey i-a revenit misiunea de a realiza noul trofeu, aşa cum arată şi astăzi – este făcut din argint, are o înălţime de 60 de centimetri şi o greutate de 8 kilograme, pe spatele cupei fiind trecute numele echipelor câştigătoare de-a lungul timpului.

Câştigătoarea ediţiei anterioare, din 2016, a Campionatului European de Fotbal este Portugalia, care, în finală, a învins Franţa, cu scorul 1-0. În privinţa României, cel mai bun rezultat obţinut în cadrul acestei competiţii UEFA este cel din anul 2000, când s-a calificat în sferturile de finală.

Înainte de începutul EURO 2020, UEFA a organizat şi un “Trophy Tour”, Cupa Henri Delaunay călătorind prin toate orasele-gazdă ale meciurilor din cadrul Campionatului European de Fotbal. Primul oraş în care a poposit a fost Roma, unde va avea loc şi primul meci al turneului. Trofeul “Henri Delaunay” este cel la care visează toate echipele de fotbal calificate şi pe care speră să-l ridice, în 11 iulie, pe Wembley.

Skillzy – mascota EURO 2020

Skillzy - mascota EURO 2020
Skillzy – mascota EURO 2020

Skillzy, mascota EURO 2020, a fost prezentată prima dată la Amsterdam, în martie 2019, la meciul de calificare dintre Germania şi Olanda şi a ajuns şi la Bucureşti în luna mai 2019. Skillzy reprezintă un adolescent pasionat de free-styling, inspirat de fotbalul de stradă, cu jonglerii şi “miuţe”, un personaj care să fie şi pe placul adolescenţilor, dar şi al adulţilor.

Fiecare Campionat European de Fotbal, începând cu anul 1980, a avut mascota sa, mascote mai simple, la început, apoi, pe măsură ce tehnologia a evoluat, mascotele au devenit şi ele tot mai sofisticate. Foarte populare au fost, de exemplu, Iepuraşul Berni (in 1988 şi 1992), Pinocchio (în Italia, în 1980), Cocoşul Peno (În Franţa, în 1984), Trix şi Flix (în Austria şi Elveţia, 2008), Slavek şi Slavko (În Polonia şi Ucraina, în 2012), Super Victor (în Franţa, în 2016).

Recomandări UEFA pentru suporterii străini care vin la Bucureşti pentru meciurile EURO 2020 – “Încearcă nişte covrigi, o Dobrogeană sau sarmale cu mămăligă!”

Arena Nationala, EURO 2020
Arena Nationala, EURO 2020

Pe site-ul oficial UEFA, suporterii străini care vor veni la meciurile care vor avea loc pe Arena Naţională din Bucuresti şi care debutează, la noi, duminică, 13 iunie 2021, pot găsi o listă de “Lucruri pe care trebuie să le faci în Bucureşti” (“Must to do în Bucharest!”).

Aceste recomandări sugerează faptul că, dincolo de spectacolul fotbalistic şi în limitele impuse de pandemie, această ediţie aniversară EURO 2020 este şi un bun prilej pentru fanii sportului de a descoperi specificul românesc, de a se crea “punţi” între Vest şi Est. Iată câteva dintre aceste recomandări UEFA, care pot fi urmate, respectându-se în acelaşi timp protocoalele stabilite de oficialii FRF, de Comitetul Interministerial EURO 2020, în acord cu Institutul Național de Sănătate Publică :

  • Învaţă puţin româneşte! – mai ales celor care vorbesc o limbă romanică (franceza, italiana, spaniola etc.) le va fi destul de uşor să înveţe puţin româneşte, în scurtul răstimp petrecut în capitala României.
  • Bucură-te de specificul culinar românesc! – “Românii au o slăbiciune pentru bucatele coapte, moi și proaspete. Încearcă niște covrigi sau o Dobrogeană (plăcintă cu brânză) cel puțin o dată pe zi” sau “rulouri de varză cu carne de porc, gătite la foc mic într-un vas de lut și mâncate alături de mămăligă”.
  • Vizitează Arcul de Triumf! – imagine simbolică a Bucureştiului, oraşul numit altădată “Micul Paris”, o replică a celebrului “Arc de Triomphe” din capitala Franţei.
  • Vizitează Palatul Parlamentului! – cel mai mare sediu administrativ din lume.
  • Închiriază o bicicletă! – ca să descoperi farmecul străzilor vechi şi al parcurilor!
  • Imortalizează în fotografii locuri frumoase precum Grădina Botanică, Centrul vechi, Calea Victoriei, Librăria Cărturesti etc.
  • Autorităţile române au promis, de asemenea, că vor amenaja pentru suporteri spaţii de tip “fan zone”, între Piaţa Unirii şi Piaţa Constituţiei.

Meciurile EURO 2020, Bucureşti, Arena Naţională

Fotbal
Fotbal

Aşadar, UEFA EURO 2020 se deschide oficial în data de 11 iunie 2021. Tragerea la sorţi a grupelor pentru turneul final s-a făcut în noiembrie 2019, la Bucureşti, grupele fiind următoarele:

  • Grupa A (Roma/ Baku): Turcia, Italia, Țara Galilor, Elveția
  • Grupa B (Copenhaga/ Sankt Petersburg): Danemarca, Finlanda, Belgia, Rusia
  • Grupa C (Amsterdam/ București): Olanda, Ucraina, Austria, Macedonia de Nord
  • Grupa D (Londra/ Glasgow): Anglia, Croația, Scoția, Cehia
  • Grupa E (Sevilla/ Sankt Petersburg): Spania, Suedia, Polonia, Slovacia
  • Grupa F (München/ Budapesta): Ungaria, Portugalia, Franța, Germania

La Bucureşti, primul meci din cadrul EURO 2020 va avea loc duminică, 13 iunie, la ora 19, pe Arena Naţională, între Austria şi Macedonia de Nord. Următoarele meciuri din Bucureşti, din grupa C, vor fi pe 17 iunie – Ucraina – Macedonia de Nord, 21 iunie – Ucraina – Austria, iar pe 28 iunie, partida din optimi, dintre câştigătoarea Grupei F şi echipa clasată pe locul al treilea într-una dintre grupele A, B sau C.

Accesul spectatorilor pe Arena Naţională, ca şi procedura aplicată suporterilor străini veniţi din ţări aflate pe lista verde/ galbenă/ roşie se va face după regulile stabilite, în conformitate cu legislaţia în vigoare privind desfăşurarea evenimentelor sportive pe vreme de pandemie.

Arena Naţională – la standardele impuse de UEFA

Arena Nationala, in anul inaugurarii, 2011
Arena Nationala, in anul inaugurarii, 2011

Arena Naţională” sau Stadionul Naţional este cel mai mare stadion din ţară şi primul din România care se ridică la standardele impuse de UEFA. Are o capacitate de 55 653 de spectatori (care, din pricina pandemiei, nu va fi ocupată la maximum, ci numai circa 25%), o suprafaţă de 108 000 metri pătraţi, o înălţime de şase etaje. 40 de loje de câte 12 locuri fiecare, 94 de căi de acces (ceea ce permite evacuarea spectatorilor în numai 20 de minute), cub video cu patru ecrane de 30 metri pătraţi fiecare, amplasat deasupra centrului terenului, garaj subteran.

Din 2011, când a fost inaugurată, şi până astăzi, “Arena Naţională” a găzduit diverse meciuri, cel mai important, până la această competiţie – EURO 2020 – fiind Finala UEFA Europa League 2012, când au participat 52 347 de spectatori.

Acum, înainte de începutul EURO 2020, s-au schimbat peste 10 000 de scaune, s-au instalat aparate de aer condiţionat, s-au pus la punct sistemele de supraveghere video, sistemele de tabelă electronică, cele de informare a spectatorilor şi s-a montat un gazon hibrid, după o nouă tehnologie, care presupune montarea ierbii naturale pe un covor artificial, care să asigure rezistenţă la uzură şi o mai bună stabilitate, aşa cum sunt amenajate toate marile stadioane ale Europei.

Pentru România este un fapt în premieră să fie co-organizatoare a Campionatului European de Fotbal – UEFA EURO 2020 – şi să figureze pe lista ţărilor gazdă pentru patru meciuri şi, poate, va veni şi vremea pe care şi-au dorit-o şi pe care incă o aşteaptă toţi românii, aceea când echipa de fotbal a ţării noastre va fi prezentă printre competitori, ca în momentele de glorie ale “generaţiei de aur” din fotbalul românesc.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.