Bufnita polara (Bubo scandiacus) este una dintre cele mai mari si mai agresive specii de pasari pradatoare din lume. Clasificata si denumita in 1758 de insusi marele savant Carl Linnaeus, pasarea era cunoscuta de mult de catre populatiile nordice, care i-au dat propriile denumiri. In prezent acestea variaza de la: Bufnita de Zapada la Fantoma Tundrei, Ookpik, Pasarea de Noapte Scandinava si pana la Teroarea Alba a Nordului.
Bufnița polară (Bubo scandiacus) este una dintre cele mai mari și mai impunătoare specii de păsări prădătoare, adaptată perfect la viața dură din regiunile nordice. Trăind în tundrele arctice și în zonele înghețate ale Alaskăi, Canadei, Rusiei și Scandinaviei, această pasăre se remarcă prin penajul alb imaculat și privirea pătrunzătoare.
Caracteristicile fizice și adaptările bufniței polare
Deși cântărește doar 2-3 kilograme, bufnița polară este un prădător redutabil, capabil să vâneze atât ziua, cât și noaptea. Dieta sa este variată, incluzând lemmingi, iepuri și chiar păsări mai mici, iar agresivitatea sa în apărarea cuibului o face temută de multe alte animale din tundră.
E greu de inteles la prima vedere de ce o pasare ar putea capata niste denumiri atat de pline de teama si respect. Desi are dimensiuni destul de mari pentru o zburatoare: lungimea corpului de pana la 71 de centimetri si anvergura aripilor de peste un metru si jumatate, nu pare a reprezenta o amenintare, rar depasind trei kilograme in greutate. Insa aceasta pasare este un pradator extrem de eficient, fiind printre putinele specii de pasari de prada in afara pericolului de disparitie, dar si un parinte ce isi va apara cu ferocitate cuibul.
Vizual, este o specie greu de ignorat, avand o infatisare specifica: penaj alb sau pestrit extrem de des, acesta fiind combinat cu un invelis de grasime pentru a proteja pasarea impotriva frigului; ochii sunt de un galben intens si relativ mari raportat la marimea craniului, cu scopul de a vedea prada, care de obicei este camuflata bine. Aripile lungi, pe langa zburat, ajuta la reglarea temperaturii, lucru foarte important cand au loc schimbari mari.
Habitatul bufniței polare și distribuția geografică
Bufnita polara se intalneste in toata zona Nordica a planetei: Alaska, Rusia, tarile scandinave, nordul Chinei, nordul Arhipelagului Britanic etc. Este chiar si pasarea care simbolizeaza Quebec-ul. Spre deosebire de alte rude, este activa in timpul zilei, cand isi petrece majoritatea timpului vanand.
Dieta bufniței polare și tehnicile sale de vânătoare
Clima rece si dimensiunile mari cer un aport mare de proteine, asa incat hrana trebuie sa fie consistenta si in cantitate mare. In principal, aceasta specie depinde de lemmingi (o specie foarte comuna de rozator mic) pentru a-si asigura hrana. Va ataca insa daca are ocazia aproape orice; hrana sa contine: gaste, rate, pasari cantatoare, peste (pe care il pescuieste direct de la suprafata apei), iepuri, ratoni, soareci, marmote, cartite, veverite si practic orice altceva poate prinde si dobori.
Ataca din zbor dupa ce pandeste prada, care practic nu are nicio sansa in fata ghearelor ascutite si ciocului ce poate sfasia cu usurinta carnea. Trebuie mentionat faptul ca ataca des si bufnite mai mici. O statistica arata ca un exemplar adult se hraneste cu aproximativ 1600 de lemmingi pe an.
Bufnita consuma prazile mici intregi, iar din cele mai mari smulge bucati mari de carne pe care le inghite fara a le marunti. De multe ori pandeste capcanele puse de oameni pentru alti pradatori mari si fura momeala, lucru destul de iritant pentru vanatori. Insa tocamai aceasta putere de adaptare este cea care a adus succesul speciei, o adevarat supravietuitoare. Nici nu e de mirare ca aceasta pasare inteligenta reuseste sa traiasca aproape 10 ani in salbaticia dura, dar pana la 35 in captivitate, unde nu trebuie sa se fereasca de nimic.
Comportamentul de reproducere și protecția puilor
Desi in general exemplarele sunt singuratice, in perioada imperecherii formeaza perechi stabile care se ocupa de cresterea puilor de mai tarziu. Masculul cucereste de obicei femela aducandu-i prazi pe care tocmai le-a prins si chiar hranind-o. Cei doi se vor hrani reciproc mai apoi in timp ce alterneaza la clocit.
In general nu isi fac un cuib, ci prefera unul abandonat de un vultur sau alta pasare de dimensiuni mai mari; daca trebuie, isi confectioneaza unul direct pe sol. Dupa eclozare, puii vor fi la randul lor hraniti de ambii parinti cu bucati din prada tocmai prinsa; acestia sunt mici, pufosi si de o culoare cenusie, care se va schimba intr-un penaj alb imaculat la masculi si alb cu striatii negre la femele.
Perechea va fi mereu extrem de protectiva in ceea ce priveste siguranta cuibului, astfel incat orice intra in raza de un kilometru in jurul cuibului risca sa fie atacat, indiferent de marime sau motive. Aceasta violenta in reactie face ca in unii ani aproape toti puii sa aunga in siguranta la maturitate, lucru uimitor pentru o specie salbatica. Cunoscand instinctiv faptul ca bufnita polara nu vaneaza in jurul cuibului, gastele cuibaresc in apropiere pentru a-si proteja puii. Multumita acestei tactici doar rar vreun pui cade prada singurilor dusmani naturali, vulpile si lupii.
Bufnitele polare se dovedesc astfel a avea un sistem aproape perfect de supravietuire, fiind un model aproape ideal de pradator. Prin adaptarea la mediu, arealul larg pe care il ocupa, gama larga de prada pe care o prefera, precum si agresivitatea cu care isi protejeaza urmasii ar fi si greu sa nu reuseasca. Iar adaptarea continua la activitatile omului si schimbarile mediului nu fac decat sa ne asigure ca aceasta specie nu pleaca nicaieri atata timp cat mai exista macar un rozator de prins, sau un peste.
Rolul bufniței polare în ecosistemul arctic
Bufnița polară joacă un rol crucial în echilibrul ecosistemului arctic. Prin controlul populațiilor de lemmingi și alte rozătoare, bufnițele polare contribuie la menținerea unui echilibru sănătos în tundra arctică. Această relație prădător-pradă este esențială pentru prevenirea creșterii excesive a populațiilor de rozătoare, care pot distruge vegetația fragilă a tundrei.
De asemenea, bufnițele sunt o parte importantă a lanțului trofic, devenind la rândul lor prăzi pentru animale mai mari, cum ar fi vulpile arctice. În anii cu resurse abundente, bufnițele polare se înmulțesc rapid, ceea ce duce la creșterea numărului lor și la o mai bună stabilitate a ecosistemului.
Totuși, schimbările climatice și topirea permafrostului reprezintă o provocare majoră, afectând habitatele naturale ale bufniței și disponibilitatea prăzii sale. Eforturile de conservare se concentrează pe protejarea habitatului lor natural și pe monitorizarea populațiilor pentru a preveni un eventual declin al speciei.
Video:
