Busola magnetica este, fara indoiala, cel mai vechi instrument de care oamenii s-au folosit pentru determinarea directiei. Pana la inventarea ei, omul primitiv se orienta numai dupa miscarea soarelui pe bolta cereasca, dupa pozitia stelelor sau luandu-si diverse alte repere. Cu peste 2000 de ani in urma, chinezii au observat ca pilitura de fier se orienteaza pe directia nord-sud si navigatorii se foloseau de aceasta constatare, punand pilitura in mici vase cu apa, stabilind astfel directia pe care calatoreau, chiar si in zilele noroase. Pe la mijlocul mileniului I i.Hr., fara a se avea cunostinta de faptul ca Pamantul are un pol magnetic, oamenii au observat ca magnetitul atrage bucati de metal si ca un ac frecat de o bucata de magnetit, lasat liber, se va indrepta spre directia polului magnetic.
In secolul I d. Hr., chinezii foloseau “lingura” care indica sudul, adica o piatra de magnetit, in forma de lingura, asezata pe un suport de bronz. In timpul dinastiei Sung (secolul V d.Hr.), invatatii chinezi, cei care stapaneau arta si stiinta Feng Shui, se foloseau de un instrument, care poate fi numit busola magnetica, pentru a gasi locul cel mai potrivit pentru a ridica o casa sau pentru un mormant, in functie de armonia principiilor cosmice yang si yin. In documente, s-a pastrat descrierea unor obiecte folosite de chinezi, cu rol de busola magnetica, unele in forma de peste facut din lemn, cu magnetit in interiorul lui si care era lasat sa pluteasca pe apa, pentru a se observa directia pe care se orienteaza, altele in forma de testoasa, fixata pe un ax din bambus si functionand dupa acelasi principiu.
In Europa, dupa 1200, marinarii au inceput sa foloseasca astfel de busole (aduse de arabi), formate dintr-o bucata de magnetit asazata pe un suport mobil, pentru a se orienta in calatoriile pe mare. Intr-o forma foarte asemanatoare celei de astazi, busola magnetica pare a fi fost realizata, in anul 1300 sau 1302, de un marinar italian, Flavio Gioja, din localitatea Amalfi, un puternic centru comercial, in Evul Mediu. Evident ca, fara busola (numita, in marina, compas magnetic), navigatorul Cristofor Columb, in secolul al XV-lea, nu ar fi pornit in cautarea rutei maritime spre India, calatorind spre vest, peste Atlantic, descoperind un nou continent – America – si nici Magellan, exploratorul portughez, nu ar fi facut, pentru prima data, inconjurul lumii.
O busola clasica este alcatuita dintr-o capsula transparenta, in interiorul careia se afla un lichid care permite rotirea acului magnetic (colorat, de regula, in negru si rosu). Acul se poate fixa si pe un pivot. Polul nord magnetic este indicat de capatul rosu, iar celalalt indica sudul. Polul nord magnetic nu este Polul nord geografic (adica punctul de intalnire al axei de rotatie a Pamantului cu suprafata terestra, in emisfera nordica, in mijlocul Oceanului Artic, locul unde se intalnesc toate meridianele), el este punctul in care campul magnetic terestru este orientat drept in jos (“adevaratul Nord”), spre care se indreapta acul busolei, definit, pentru prima data, de invatatul chinez Shen Kuo, in secolul al XI-lea.
Polul magnetic nu este fix, de-a lungul timpului, orientarea campului magnetic inversandu-se de mai multe ori (la aproximativ 200 000 de ani, procesul durand de la cateva sute de ani, la 3 -4 mii de ani), din pricina schimbarilor care au loc in interiorul Terrei, fapt dovedit de analiza placilor tectonice. Chiar daca, in ultimul timp se vorbeste tot mai mult de o inversare iminenta a polilor magnetici, intr-un viitor apropiat, care ar influenta major anotimpurile si clima, oamenii de stiinta au opinii diferite, chiar contradictorii, semn ca fenomentul nu este indeajuns de cunoscut. Este cert insa, ca acum aproximativ 800 000 de mii de ani, o busola asemenea celor de care ne folosim astazi ar fi aratat sudul magnetic, si nu nordul.
Ceea ce oamenii de stiinta stiu sigur, la momentul actual, este ca, anual, nordul magnetic se deplaseaza spre Siberia, cu aproximativ 50 de kilometri, motiv pentru care, periodic, pentru zborurile avioanelor, pentru navigatie etc., se calculeaza variatiile magnetice, cu scopul de a le corela cu informatiile oferite de busolele magnetice.
