Cacofonii acceptate în limba română

Cacofonia (din grecescul kakophonia – kako – urât, phone – sunet) este o îmbinare sau o repetare de sunete care creează efecte neplăcute sau favorizează asociații nedorite. Pentru cei mai mulți vorbitori de limba română, cacofonia este rezultatul apropierii unor silabe precum că, când, că, ce, din care rezultă cuvinte considerate „indecente”, dar cacofonice sunt și secvențe ca fratelui lui Ion/ se scursese secunda/ munți-nalți etc., care trebuie evitate într-o exprimare îngrijită.

Înțelegerea și acceptarea cacofoniilor în limba română reprezintă un subiect delicat și adesea dezbătut. Chiar dacă unele sunete împreună pot fi neplăcute la auz, există situații în care acestea sunt inevitabile sau acceptate din punct de vedere literar. Este important să recunoaștem că limba română este vie și în continuă schimbare, iar normele care guvernează cacofoniile pot varia în funcție de contextul lingvistic și cultural.

Pentru a aprofunda înțelegerea corectitudinii lingvistice și pentru a evita greșelile frecvente, te invităm să consulți articolul nostru Cum este corect: niciun sau nici un?. Aici vei descoperi sfaturi utile care îți vor îmbunătăți modul de exprimare și te vor ajuta să scrii corect în orice context.

Din dorința de a evita cacofoniile, în ultima vreme s-a răspândit o construcție care constituie o greșeală – folosirea lui ca și (cu sensul la fel) – în contexte inadecvate. De exemplu, este incorect să spunem Ca și coleg, te rog să rămâi/ A lucrat ca și corespondent de presă etc., numai pentru a evita o cacofonie, când sensul lui ca este în calitate de. Nici introducerea artificială în vorbire a cuvântului virgulă (ca virgulă casnică, de exemplu) nu este o modalitate corectă de evitare a cacofoniei.

Singurele cacofonii acceptate în limba română sunt:

• Biserica Catolică
• Fizică Cuantică
• tactica cavalerească
• Epoca Capitalistă
• Banca Comercială
• Ion Luca Caragiale