Primii care au avut ideea de a construi o caleasca au fost romanii, care, in secolul al II-lea, au pus o “caruta” pe arcuri, reducand, in felul acesta, solicitarea animalului de tractiune si chiar pe aceea a vizitiului. Inventia s-a pierdut insa intre timp, astfel ca abia in secolul al XV-lea caleasca a fost reinventata, in localitatea ungara Kocs, unde era numita “Kutsche”. De aici, modelul s-a raspandit in multe tari din Europa. Era un vehicul tras de cai, inchis cu o “caroserie” din piele de vaca tabacita sau din lemn, pentru a proteja de ploaie, utilizat pentru transportul de persoane, avand o capacitate de opt-zece locuri. In functie de conditia materiala a proprietarului, caleasca putea fi decorata cu diverse desene, pe partile laterale, si aranjata, in interior, cu materiale scumpe. Primele calesti aveau patru roti, identice ca marime, prevazute cu osie. Franarea era asigurata printr-un mecanism, pe care vizitiul il putea actiona cu piciorul.
Un model imbunatatit de caleasca a fost conceput de francezul Jean Le Pautre, gravor de meserie, in 1660, la Paris. Caroseria era inchisa in intregime, dar era prevazuta cu geamuri, pentru a se putea privi in afara, iar portierele se deschideau numai de la jumatatea lor in jos. Avea arcuri din fier forjat, suspensii reglabile si roti mai mici, dand calestii o miscare mai lina. In interior, era dotata cu doua banchete puse fata in fata. Scaunul vizitiului era separat de cabina.
Berlina este un tip de caleasca, trasa de cai, cu patru locuri, al carei nume vine de la cel al orasului Berlin, in care a fost construita, initial, pentru unul dintre electorii din regiunea Brandenburg. Aceasta trasura pastreaza, in mare, aspectul calestii obisnuite, cu diferenta ca osiile, din fata si din spate, erau legate prin doua lonjeroane (grinzi longitudinale), care dadeau mai multa siguranta vehiculului, deoarece, in caz ca o roata s-ar fi rupt, caleasca nu se rasturna. Pana in secolul al XIX-lea, berlina a fost caleasca cea mai folosita, mai ales la curtile regale, pentru diverse ceremonii. Desigur, existau variante adaptate dupa gustul proprietarilor, de exemplu, berlina englezeasca era mai sobra, cu geamurile din partea din fata culisante, berlina frantuzeasca avea o forma curbata, evazata spre partea superioara, berlina nemteasca era conceputa cu patru portiere si trei banchete paralele (adica sase locuri). In Anglia anilor 1830, cea mai populara berlina era “Clarence” (sau “Growler”), dupa numele printului William, duce de Clarence, devenit rege al Marii Britanii. Particularitatea acestei calesti consta in geamul din fata al cabinei curbat pana la jumatatea partilor laterale. La Paris, moda anilor 1800 cerea ca trasura, al carei interior elegant era capitonat cu satin, sa fie trasa de patru sau sase cai. Berlina s-a bucurat de popularitate, in secolul al XIX-lea, si in Tarile Romane, folosindu-se de ea familiile boieresti.
Landoul denumeste o caleasca luxoasa, de patru locuri, cu acoperis culisabil, vizitiul fiind asezat pe o bancheta in fata. Modelul clasic de landou a fost realizat in Germania, in orasul Landau, de unde vine si numele vehiculului, fiind preluat, mai tarziu, si de englezi si francezi, ramanand caleasca preferata pana la al Doilea Razboi Mondial.
Brisca, termen de origine ruseasca, prin care se denumeste o caleasca usoara, conceputa, de fapt, de austrieci, a fost utilizata, pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, ca mijloc de transport rapid, fiind inlocuita, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, de berlina sau de postalion.
Cabrioleta este o caleasca pe doua roti, cu doua locuri, a carei particularitate este ca, in secolul al XVIII-lea, cand a fost conceputa, putea fi condusa de unul dintre pasageri, inclusiv de o femeie, si, fiind de mai mici dimensiuni, putea circula si pe drumuri mai inguste sau inaccesibile altor mijloace de transport. Varianta luxoasa a cabrioletei era faetonul, trasura inalta, foarte usoara, trasa de un singur cal.
Diligenta, chiar daca, datorita filmelor western, a ramas un fel de imagine simbolica a Far West-ului (a vestului american al secolului al XIX-lea, cu conchistadori, cow-boy, cautatori de aur), aceasta s-a folosit si in Europa. Era un vehicul de mari dimensiuni, reunind mai multe compartimente, unele pentru calatori, altele pentru bagaje sau serviciile postale, tras de sase-opt cai, pe distante lungi. Diligentele au fost abandonate abia cand au aparut caile ferate.
In prezent, calesti functionale mai pot fi vazute in diverse orase si statiuni ale lumii, pentru a-i plimba pe turisti, refacand ceva din atmosfera anilor de altadata.
Cele mai frumoase calesti, de-a lungul timpului, au apartinut, desigur, familiilor regale. Cei care viziteaza Grajdurile Regale din Londra pot admira o expozitie a trasurilor oficiale, folosite in cadrul diverselor ceremonii. De departe cea mai cunoscuta si valoroasa caleasca regala este “Gold State Coach”, construita in 1762, pentru regele George al III-lea, acoperita cu foita de aur, de 22 de carate, si somptuos decorata cu sculpturi infatisand ingeri, delfini si tritoni. Pictura fatetelor exterioare (a portierelor, in primul rand) a fost realizata de artistul italian Giovanni Cipriani. Caleasca are sapte metri lungime, cantareste patru tone si trebuie trasa de opt cai. Este in perfecta stare de functionare si a putut fi vazuta, in 2002, la Jubileul de aur al Reginei, adica la implinirea a cincizeci de ani de cand se afla pe tron. La nunta printului William cu Kate Middleton au fost utilizate, la ceremonia religioasa, pe distanta dintre Westminster Abbey si palatul Buckingham, superbe calesti ale familiei regale, printre care una, in auriu si rosu, care a apartinut, incepand cu anul 1902, regelui Edward al VII-lea si a fost folosita si de printesa Diana, la nunta sa, din 1981. Alte calesti “Ascot Landaus” i-au transportat pe alti membri ai familiei regale. Pentru ceremoniile la care ar putea sa ploua, exista o caleasca de sticla, construita in 1881, si care, de obicei, este destinata miresei care, dupa nunta, va deveni membra a familiei regale.
Un muzeu celebru al calestilor se afla in Elvetia, la Territet, in apropiere de Montreux. Aici sunt expuse peste 50 de modele, apartinand secolelor al XVIII-lea – al XIX-lea, inclusiv o trasura a unui maharajah (print) indian, care la vremea ei, era trasa de un elefant.
