Babilonienii din Antichitate foloseau un calendar compus din luni alternative de 29 si 30 de zile. Acest sistem cerea ca la fiecare opt ani sa fie introdusa o luna bisecta de trei ori, iar ca o ajustare suplimentara, regele ordona periodic inserarea unei luni suplimentare in calendar. Babilonienii, care au trait in zona in care acum se afla Irak, adaugau o luna in plus la anii lor, la intervale neregulate. Calendarul babilonian tinea cat de cat pasul cu anul lunar. Pentru a echilibra calendarul cu anul solar, babilonienii antici au calculat ca aveau nevoie sa adauge o luna suplimentara de trei ori la fiecare 8 ani. Insa acest sistem tot nu era deajuns pentru a compensa diferentele acumulate dintre anul solar si anul lunar. Ori de cate ori regele considera ca decalajul lunilor fata de anotimpuri era prea mare, acesta ordona introducerea unei noi luni. Cu toate acestea, calendarul babilonian a fost destul de confuz pana in anul 300 i.Hr. cand babilonienii au inceput sa utilizeze un sistem mai sigur.
Babilonia a fost regiunea culturala antica ce ocupa sud-estul Mesopotamiei, intre Tigru si Eufrat (sudul Irakului modern, de la Bagdad pana la Golful Persic). Deoarece orasul Babilon a fost capitala acestei regiuni pentru atat de multe secole, termenul de “Babilonia” a ajuns sa se refere la intreaga cultura care s-a dezvoltat in zona, din momentul in care aceasta s-a stabilit pentru prima oara (aproximativ 4000 i.Hr.). Inainte de cresterea Babilonului ca importanta politica (circa 1850 i.Hr.), aceasta regiune era impartita in doua tari: Sumer in sud-est si Akkad in nord-vest. Regatul babilonian a inflorit sub domnia faimosului rege Hammurabi (1792-1750 i.Hr.). Abia in timpul domniei lui Naboplashar (625-605 i.Hr.) din dinastia neo-babiloniana, civilizatia mesopotamiana a ajuns pe culmile gloriei. Fiul acestuia, Nabucodonosor al II-lea (604-562 i.Hr.) este cel caruia i se atribuie construirea legendarelor Gradini Suspendate. Se spune ca gradinile au fost construite de Nabucodonosor pentru a o multumi pe concubina sau sotia lui, care crecuse in Media si era pasionata de peisajele de munte.
Anul agricol si anul regal
Acum 5000 de ani, sumerienii aveau un calendar care impartea anul in luni de 30 de zile, ziua in 12 perioade (fiecare perioada corespundea cu 2 ore de-ale noastre), iar fiecare perioada in 30 de parti (fiecare parte avea cam 4 minute). In Mesopotamia, anul solar era impartit in doua anotimpuri, si anume: vara, care includea recoltarea orzului in a doua jumatate a lunii mai sau inceputul lui iunie, si iarna, care corespundea cat de cat cu toamna-iarna din zilele noastre. In tarile nordice existau 3 anotimpuri (Asiria) si 4 anotimpuri (Anatolia), insa in Mesopotamia, impartirea anilor in doua anotimpuri parea ceva firesc.
Lunile incepeau la prima aparitie a Lunii Noi, iar in secolul 8 i.Hr., astronomii de la curte inca raportau aceasta observatie regilor asirieni. Numele lunilor erau diferite de la oras la oras si, in acelasi oras sumerian al Babiloniei, o luna putea avea mai multe denumiri derivate de la festivaluri, de la activitati (de exemplu, pastoritul) efectuate de obicei in luna respectiva, si asa mai departe, in functie de nevoile locale.
Pe de alta parte, din secolul 27 i.Hr., sumerienii au utilizat structuri artificiale de timp pentru a se referi la mandatul inaltilor functionari. Administratia sumeriana avea deasemenea nevoie de o unitate de timp care sa cuprinda intregul ciclu agricol – de exemplu, de la livrarea noului orz si reglarile de conturi relevante pentru urmatoarea recolta. Acest an financiar incepea la aproximativ doua luni dupa taierea orzului. Pentru alte scopuri, un an incepea inainte sau odata cu recolta. Acest an fluctuant si discontinuu nu era suficient de precis pentru contabilitatea meticuloasa a scribilor sumerieni, care prin 2400 i.Hr. incepusera deja sa utilizeze anul schematic de 30 x 12 = 360 de zile.
In aproximativ aceeasi perioada, ideea unui an regal a luat forma precisa, incepand probabil la momentul recoltarii orzului, cand regele sarbatorea noul an agricol, oferind zeilor primele roade pentru a primi binecuvantarea acestora pentru acel an. Atunci cand, in cursul acestui an, anumite realizari regale (cuceriri, construirea unui templu etc.) demonstrau ca soarta fusese favorabila, anul era numit in mod corespunzator (de exemplu, “anul in care a fost construit templul lui Ningirsu”). Pana sa fie denumit, un an era descris ca “anul care urmeaza dupa cel numit (dupa un anumit eveniment)”. Utilizarea formulelor de date a fost inlocuita in Babilonia de numararea anilor domniilor, incepand cu secolul 17 i.Hr.
Echilibrarea anului lunar cu cel solar
Utilizarea anului lunar a inceput sa predomine in secolul 21 i.Hr. Cel mai probabil, anul lunar isi datora succesul progresului economic. Utilizarea pe scara larga a argintului drept standard de valoare necesita conditii de plata mai flexibile. Un barbat care angaja un servitor in luna Kislimu pentru un an de zile, stia ca angajamentul se va incheia la intoarcerea aceleiasi luni, fara a numara zilele sau perioadele mandatului dintre cele doua date. In orasul Mari, in anul 1800 i.Hr., alocarile fusesera deja calculate pe baza lunilor selenare de 29 si 30 de zile. In secolul 18 i.Hr., Imperiul Babilonian a standardizat anul prin adoptarea calendarului lunar al orasului sumerian sacru, Nippur. Puterea si prestigiul cultural al Babilonului au asigurat succesul anului lunar, care a inceput pe 1 Nisanu, in primavara. In secolul 17 i.Hr., cand datarea in functie de anii domniilor a devenit uzuala, perioada dintre ziua ascensiunii si urmatorea 1 Nisanu era descrisa ca “inceputul domniei lui PN”, iar anii domniei erau numarati incepand cu acest 1 Nisanu.
A fost necesar ca anul lunar de aproximativ 354 de zile sa fie echilibrat cu anul solar (agricol) de aproximativ 365 de zile. Acest lucru a fost realizat prin utilizarea unei luni intercalate. Prin urmare, in secolul 21 i.Hr., un nume special pentru luna intercalata a aparut in surse (“iti dirig”). Intercalarea avea loc la intamplare, in functie de nevoile reale sau imaginare, si fiecare oras sumerian introducea aceasta luna dupa cum vroia (de exemplu, 11 luni in 18 ani sau 2 luni in acelasi an). Mai tarziu, imperiile au centralizat intercalarea si, din anul 541 i.Hr., intercalarea a fost proclamata prin decret regal. In cele din urma, imbunatatirile din domeniul cunostintelor astronomice au facut posibila regularizarea intercalarii. Sub domnia regilor persani (380 i.Hr.), cei care calculau calendarele babiloniene au reusit sa calculeze un echivalent aproape perfect intr-un ciclu lunisolar de 19 ani si 235 de luni, cu intercalari in anii 3, 6, 8, 11, 14, 17 si 19 ai ciclului. Ziua noului an (1 Nisanu) oscila acum in jurul echinoctiului de primavara, in cadrul unei perioade de 27 de zile.
Numele babiloniene ale lunilor erau: Nisanu, Ayaru, Simanu, Du’uzu, Abu, Ululu, Tashritu, Arakhsamna, Kislimu, Tebetu, Shabatu, Adaru. Luna Adaru II era intercalata de 6 ori in ciclul de 19 ani, insa niciodata in anul al 17-lea din ciclu, cand era introdusa luna Ululu II. Prin urmare, calendarul babilonian si-a pastrat pana la final un vestigiu al impartirii originale a anului in doua anotimpuri, la fel cum lunile au ramas pana la final selenare (incepeau odata cu observarea Lunii Noi). Ziua incepea la apusul soarelui. Cadranele solare si ceasurile cu apa erau utilizate pentru a numara orele. Influenta calendarului babilonian a fost vazuta in multe obiceiuri si practici continue ale statelor vecine si vasale, la mult timp dupa ce Imperiul Babilonian a fost inlocuit cu alte puteri. Calendarul evreiesc, in special, a folosit sisteme similare ale intercalarii lunilor, numele lunilor si alte detalii (adoptarea obiceiurilor din calendarul babilonian de catre evrei dateaza din perioada exilului babilonian din secolul 6 i.Hr.).
