Cei mai multi oameni considera ca Revolutia franceza a inceput pe 14 iulie 1789, odata cu asaltul asupra Bastiliei. Cu toate acestea, perioada de schimbare radicala asociata cu teroarea lui Robespierre si ghilotina a inceput abia dupa vara tumultoasa a anului 1792, atunci cand noua adunare legislativa (numita Conventia Nationala) s-a reunit pentru prima data si a proclamat Franta, o republica. La un an dupa aceasta proclamare, pe 20 septembrie 1793, un matematician pe nume Gilbert Romme si-a prezentat propunerea pentru un calendar in totalitate nou. A fost o perioada marcata de un puternic sentiment de noi inceputuri si reforme radicale in multe domenii ale vietii publice si private in Franta.
Biserica Catolica, care fusese o forta dominanta in Franta prerevolutionara, ajunsese sa fie considerata “anti-revolutionara”, iar calendarul gregorian, cu zilele sfintilor si sarbatorile religioase, era un simbol puternic al influentei bisericii. Romme fusese insarcinat cu furnizarea unei diviziuni mai stiintifice a anului, mai in faza cu miscarile din ceruri, anotimpurile si traditia. Rezultatul a fost implementat timp de 13 ani, intre 1792 si 1805 si este cunoscut in istorie drept calendarul republican al Revolutiei franceze.
In acest calendar, anul nu mai incepea pe 1 ianuarie, ci la echinoctiul de toamna si aniversarea proclamarii Republicii – 21 septembrie. Fiecare luna avea 30 de zile si era impartita in trei “decade” a cate zece zile fiecare. Fiecare zi “metrica” era impartita in zece ore, fiecare ora avand o suta de minute si fiecare minut avand o suta de secunde. Cele zece zile ale decadei erau numite: primidi, duodi, tridi, quartidi, quintidi, sextidi, septidi, octidi, nonidi si decadi. Fiecare decadi era o zi de odihna pentru muncitori.
Fiecare data individuala a primit un nume (inlocuind zielele sfintilor catolici), quintidi si decadi fiind numite dupa animale, respectiv unelte agricole, iar restul zilelor dupa arbori, arbusti si plante. La sfarsitul anului, cele cinci zile ramase ale anului solar (16-22 septembrie) erau proclamate sarbatori: Sarbatoarea Virtutii, Sarbatoarea Talentului, Sarbatoarea Muncii, Sarbatoarea Opiniei si Sarbatoarea Recompenselor. In anii bisecti, exista o sarbatoare in plus, Sarbatoarea Revolutiei
Poetul Fabre d’Eglantine a primit sarcina de a numi lunile create de Romme, iar acesta a ales denumiri menite sa evoce schimbarile sezoniere si frumusetea naturii. Astfel lunile au primit urmatoarele nume: Recolta vinului (septembrie/octombrie), Brumar (octombrie/noiembrie), Geroasa (noiembrie/decembrie), Ninsoare (decembrie/ianuarie), Ploioasa (ianuarie/februarie), Vantoasa (februarie/martie), Semanatoare (martie/aprilie), Inflorire (aprilie/mai), Pajisti (mai/iunie), Recolta graului (iunie/iulie), Sezonul cald (iulie/august) si Fructuoasa (august/septembrie).
Noul calendar a fost adoptat de Conventia Nationala pe 5 octombrie 1793 si toate documentele au fost datate retroactiv, tinandu-se cont de proclamarea Republicii (21 septembrie 1792), considerata a fi prima zi a anului I. Prin urmare, septembrie 1792 – septembrie 1793 a fost anul I, 1793/1794 a fost anul II, 1794/1795 a fost anul III si asa mai departe. Oamenii obisnuiti au avut dificultati in adaptarea la noul calendar, mai ales la saptamana de 10 zile, care insemna inca trei zile lucratoare fara pauza. De asemenea, calendarul a creat haos in ceea ce privea conventiile stabilite de comert, cum ar fi pietele si targurile. Cu toate acestea, calendarul a supravietuit dincolo de perioada revolutionara, continuand sa fie utilizat timp de cativa ani dupa ce Napolen a preluat puterea.
In anul 1801, in timp ce Napoleon era Prim Consul, acesta a negociat un Concordat cu Papa Pius VII, care includea printre altele si reintoarcerea Frantei la calendarul gregorian. Este totusi discutabil daca motivul real pentru abolirea noului calendar radical a fost acesta, lipsa de popularitate a sistemului sau alt motiv administrativ. Schimbarea a avut loc abia la miezul noptii de 31 decembrie 1805 (10 Ninsoare, anul XIV), data pana la care Napoleon anexase statele papale si fusese excomunicat de Papa Pius VII, care a fost apoi intemnitat de Napoleon.
