Camera chinezească şi secretele minţii umane

Camera chinezească este un experiment conceput de matematicianul şi informaticianul american John Searle, specialist şi în filosofia limbajului, ca şi în filosofia spiritului, care a pornit de la întrebarea dacă vreun program informatic, altfel spus, dacă inteligenţa artificială (Artificial intelligence – AI), oricât de complexă ar fi, va putea vreodată să manifeste spirit, adică să exprime acea trăsătură care-l individualizează pe om, care-l face să-şi pună întrebări şi să aibă răspunsuri despre sensul existenţei, care-l face să se bucure sau să sufere, să spere, să decidă, să aibă aspiraţii, să raţioneze etc.

Natura inteligenţei umane, dimensiunea spirituală a fiinţei, felul în care se construiesc gândurile, conştiinţa au reprezentat şi reprezintă, în continuare, o preocupare constantă pentru oamenii de ştiinţă şi una dintre cele mai mari taine ale lumii noastre, în pofida spectaculoaselor descoperiri din domeniul neurostiintelor, unele dintre acestea chiar de la începutul acestui secol XXI.

Neuronul rosehip, de pildă, identificat în urma unor studii aprofundate, în 2018, este una dintre aceste descoperiri majore, care ajută la înţelegerea mecanismelor care guvernează creierul uman. Este specific inteligenţei umane, nu se găseşte la nicio altă specie. De asemenea, neuroplasticitatea creierului uman sau plasticitatea neuronală este considerată a fi o descoperire miraculoasă, deoarece acestei caracteristici i se datorează puterea de regenerare, de transformare, de autovindecare şi autoperfecţionare a creierului.

O zonă indefinibilă, care scapă explicaţiilor ştiinţifice

Niciuna dintre descoperiri nu poate însă să explice în ce fel ajunge mintea umană să înţeleagă, să-şi explice, să-şi reprezinte realitatea înconjurătoare, să formuleze judecăţi, noţiuni, să genereze sentimente. Rămâne mereu o zonă dincolo de care explicaţiile ştiinţifice nu mai sunt suficiente.

Pe de altă parte, tentativa de a crea o inteligenţă artificială, capabilă să egaleze sau chiar să întreacă inteligenţa umană a dat naştere, astăzi, unui adevărat tsunami tehnologic. Într-atât a luat amploare această zonă a cercetării, încât unul dintre cei mai subtili analişti ai revoluţiei tehnologice din prezent, francezul Laurent Alexandre, atrăgea atenţia, într-un interviu, că domeniul progresează mult mai rapid decât s-a anticipat şi că omul ar trebui să se întrebe încotro vrea să se îndrepte, ce “scenariu” va alege, în ce fel se va defini spiritualitatea lui în viitor – printr-o apăsare de buton? Mari cercetători nu au ezitat să-şi exprime temerea că, la un moment dat, oamenii ar putea fi învinşi chiar de computerele pe care ei le-au creat.

Camera chinezească, “Minţi, creiere şi programe”

Experimentul numit “camera chinezească” a fost propus şi explicat de John Searle, în cartea sa “Minds, Brains, and Programs” (“Minţi, creiere şi programe”), în anii 1980, într-o perioadă în care tehnologia legată de Inteligenţa Artificială era încă la începuturi. Scopul era de a răspunde la întrebarea “Pot (sau vor putea) mașinile să gândească?”, de a arăta ca inteligenţa artificială nu poate fi decât “o inteligenţă artificială slabă”, care, eventual, ar fi capabilă doar să simuleze conştiinţa, nu să posede autentice stări mentale de conştiinţă şi intenţionalitate.

În experimentul lui John Searle, “camera chinezească”, o persoană care nu cunoştea limba chineză era închisă într-o încăpere. I se puneau la dispoziţie acestei persoane o serie de reguli foarte clare, bazate exclusiv pe sintaxa propoziţiilor, pe care, urmându-le, putea să răspundă la o serie de întrebări în chineză, fără a le înţelege.

O propoziţie de o anumită formă sintactică, în chineză, era corelată cu o propoziţie de altă formă sintactică. Prin urmare, persoana aflată în “camera chinezească” primea propoziţii în limba chineză şi, aplicând regulile de care dispunea, producea alte propoziţii în chineză, fără a le înţelege sensul, şi care se constituiau, de fapt, ca răspunsuri la întrebările puse de un adevărat vorbitor de chineză, situat în afara camerei.

Din punctul de vedere al persoanei care punea întrebările, persoana închisă în “camera chinezească” se comporta ca cineva care cunoaşte cu adevărat această limbă. Numai că cel care nu cunoaştea chineza nu înţelegea nimic, urma doar reguli prestabilite.

Cum explică John Searle experimentul “camera chinezească”?

John Searle povesteşte că, prin anii 1970, nu ştia nimic despre inteligenţa artificială. A cumpărat, la întâmplare, un manual în care se explica în ce fel un computer putea înţelege limbajul şi a cărui abordare argumentativă l-a uimit prin “slăbiciunea” sa.

Se spunea în carte că o întâmplare ar putea fi spusă pe un computer şi că, ulterior, computerul ar fi fost capabil să răspundă la întrebări referitoare la povestea respectivă, deşi răspunsurile nu erau date în mod expres în naraţiune.

Mai exact, se povestea (pe computer) că un bărbat a mers la un restaurant, a comandat un burger, i s-a servit un burger carbonizat şi că omul a plecat fără să plătească. Întrebarea adresată computerului era dacă bărbatul a mâncat burgerul, iar computerul a răspuns: “Nu!”. Autoriii cărţi păreau încântaţi de acest rezultat al testului, care trebuia să demonstreze că un computer are aceleaşi capacităţi de înţelegere ca şi omul. În acest context a fost concepută experienţa “camera chinezească”.

Un astfel de experiment de “gândire” (camera chinezească) sugerează că nu este suficient să poţi reproduce exact comportamentele lingvistice ale unui vorbitor de chineză sau de orice altă limbă. A vorbi într-o limbă nu înseamnă doar a spune lucrurile potrivite, la momentul potrivit, înseamnă să doreşti să spui lucrurile respective. O utilizare controlată a limbajului este asociată, obligatoriu, cu o conştientizare a sensului a ceea ce spunem (“conştientizare intenţionată”), în timp ce reproducerea artificială, fie ea şi perfectă, nu este suficientă pentru a produce o astfel de conştiinţă.

Într-un sens mai larg, John Searle se opune concepţiilor “funcţionaliste” despre mintea umană, care o definesc în termeni de funcţii biologice sau fizice, fără a lua în considerare aspectele subiective ale experienţei. Reproducerea artificială a unui comportament nu este suficientă pentru a produce “spirit” sau o conştiinţă intenţională.

Camera chinezească vs. Testul Turing

Experienţa “camera chinezească” a avut şi un alt scop, acela de a arăta că celebrul Test Turing, din anii 1950, este nerelevant, pentru a decide dacă o inteligenţă artificială posedă sau nu “stări mentale”, deoarece software-ul ar putea trece Testul Turing prin manipularea unor simboluri pe care nu le înţelege.

Testul Turing (numit aşa de la numele celui care l-a creat, matematicianul şi informaticianul britanic Alan Turing) pune o persoană în situaţia de a discerne între o altă persoană şi un computer, fără să le vadă, doar pe baza răspunsurilor la nişte întrebări. Dacă răspunsurile computerului, transmise în scris, pe o imprimantă (ca şi ale persoanei) sunt atât de convingătoare încât cel care pune întrebările nu reuşeşte să-şi dea seama când este vorba de răspunsurile persoanei şi când de cele ale computerului, atunci computerul a trecut testul şi se poate spune că “gândeşte”.

Chatbot-urile in lumea actuala

Chatbot-urile sunt forme de inteligenţă artificială care desfăşoară conversaţii prin diverse metode şi care simulează perfect comportamentul unui partener de conversaţie. Primele chatbot-uri au fost ELIZA (1966) și PARRY (1972). De atunci, până în prezent, chatbot-urile şi-au găsit deja o mulţime de aplicaţii – Facebook Messenger, în companiile aviatice, în cadrul băncilor, companiilor de asigurări, in companii media, comerţ electronic, marketing etc., pentru a răspunde întrebărilor clienţilor.

Printre cele mai cunoscute chatbot-uri din 2020 se află, de exemplu, Freddy de la HelloFresh, care se ocupă de livrarea alimentelor la domiciliu şi îi ajută pe clienţi să aleagă meniul, caută reţete alimentare relevante, pe baza unor ingrediente etc. Un alt chatbot este Eno, utilizat pentru servicii bancare şi pentru avertizarea clienţilor în caz de tranzacţii suspecte, taxe şi cheltuieli excesiv de mari. Un altul ştie să identifice şi situaţiile în care sunt posibile donaţiile caritabile deductibile din conturile utilizatorilor, în 2019 identificând peste 2 miliarde de dolari în acest fel.

OMS Health Alert este chatbot-ul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, utilizabil pe WhatsApp şi care, în această perioadă de pandemie COVID-19, îi ajută pe oameni să se informeze corect şi rapid. Trimiţând un simplu mesaj de salut şi utilizând cuvinte cheie, utilizatorii pot alege dintr-o serie de opţiuni tematice, pentru a afla mai multe despre virus şi efectele acestuia.

Woebot este numele chatbot-ului conceput de Universitatea Stanford, care ajută la reducerea simptomelor de stres şi depresie, prin ascultare activă şi lăudând feed-back-ul pozitiv de la partenerii de conversaţie, dând impresia de blândeţe şi sensibilitate la emoţii. Andy este chatbot-ul vorbitor de limba engleză, care îi ajută pe utilizatori să înveţe şi să folosească engleza, prin exerciţii conversaţii informale.

“Priveşte la stele şi nu la picioarele tale!”…

Roger Penrose, laureat al Premiului Nobel pentru fizică, în 2020, în pofida excepţionalelor sale cercetări în domeniul “spiritului cuantic”, sublinia, în nenumărate rânduri, că “există încă mistere considerabile” când este vorba de mintea umană şi de capacităţile creierului nostru şi că suntem departe de răspunsurile care să elucideze aceste necunoscute.

Stephen Hawking, astrofizicianul englez, el însuşi o minte strălucită, se temea de momentul în care inteligenţa artificială se va substitui inteligenţei umane, când roboţii vor face aproape tot, când omul nu va mai avea de ales decât să devină şi el un cyborg, fiind convins că acest lucru se va întâmpla la un moment dat.

În acelaşi timp, Hawking era fascinat de partea inefabilă din om, de frumuseţea spiritului, rămânând emblematic un îndemn al său adresat fiinţei umane, repetat aproape obsesiv: “Adu-ţi aminte, priveşte la stele şi nu la picioarele tale!”.

“Camera chinezească” este un experiment relativ simplu, dar care are valoarea unui avertisment – niciun sistem artificial nu va putea înlocui vreodată mintea umană. A gândi înseamnă a avea capacitatea de a spune da sau nu propriului gând, a pune la îndoială ceea ce crezi că şti, a căuta, a spera, a te bucura, a decide, a te întrista, a intui etc. Mintea nu poate funcţiona ca un program pe computer decât dacă omul renunţă la acest mare dar, care este spiritul său, si poate nici atunci. “Frumuseţea lumii nu poate exista decât reflectată în spiritul celui care o contemplă” (D. Hume)