Pe campul de batalie de la Culloden din Scotia, istoria avea sa se scrie chiar de pe pamantul britanic, batalia marcand sfarsitul dinastiei Stuart de redobandire a tronului, si, totodata, insemnand un pas semnificativ in declinul unei culturi si al unui stil de viata diferit al scotienilor. Prin lupta de la Culloden, Scotia a invatat sa plece capul in fata infrangerii, ca mai apoi, sa incerce sa-si schimbe viata dupa dorintele altora, de fapt, acelora cu ale caror dorinte nu rezonau in niciun chip.
Lupta s-a dus intre armata compusa din aproximativ cinci mii de scotieni, ce proveneau din Tinuturile de Sus si de irlandezi, condusa de Charles Edward Stuart (acesta era cunoscut si sub denumirea de Tanarul Pretendent sau Bonni, prince Charlie), si armata poate si mai mare si mai bine echipata, aflata sub comanda ducelui de Cumberland, fiul mai tanar al regelui Angliei, din casa Hanovra, George al II-lea. Multi dintre soldatii lui Cumberland erau la origini scotieni si, de fapt, scotienii care au luptat importiva stuartilor au fost mult mai multi fata de cei care au luptat de partea sa. Batalia a inceput cu un duel de artilerie, pe care scotienii, insa, l-au pierdut.
Apoi, printul Charles Edward, a coordonat o sarja impetuoasa. Desfasurata cu o ferocitate salbatica, a strapuns frontulhanovrian, apoi, sarja a fost oprita, impetuozitatea acesteia scazand, scotienii fiind, pana la urma, respinsi, ca mai apoi, spre final, sa fie coplesiti pana la pierederea luptei. In fapt, acesta a fost o parte a deznodamantului, deoarece scotienii au avut mult mai mult de indurat decat semnul unei infrangeri. In sfarsit, lupta istorica de pe campul de batalie de la Culloden a durat mai putin de o ora, ceea ce se explica, intr-o oarecare masura, prin slabiciunile scotienilor in fata adversarului.
Astfel, Cumberland a ordonat sa se procedeze fara mila fata de oamenii raniti, acestia fiind macelariti in adevaratul sens al cuvantului. Cei care reusisera sa se ascunda in paduri sau pe la ferme au fost urmariti, cu scopul de a fi ucisi, misiune, de altfel, dusa la bun sfarsit, fara absolut niciun regret. Ba mai mult decat atat, aceeasi soarta au avut-o si unii dintre civilii care venisera de la Inverness sa urmareasca batalia, considerandu-se, pe atunci, ca si aceia sunt, mai mult sau mai putin, vinovati. Pentru aceste fapte de-a dreptul ingrozitoare, Cumberland si-a dobandit porecla sugestiva de „Macelarul”.
In sfarsit, pana la urma, Charles Edward a fugit, intr-un final, petrecandu-si mai multe luni din viata sa condamnata ascuns in muntii Scotiei, nefiind tradat, in ciuda faptului ca asupra capului sau se pusese o suma destul de substantiala. Chiar si asa, acesta a decis sa fuga in Europa continentala pe un vas de razboi. Batalia de la Culloden ramane un eveniment foarte important in memoria nationala scotiana. Incepand cu anul 1944, Campul de batalie de la Culloden a fost achizitionat treptat, incepandu-se cu cele mai marcante zone, de catre Fondul National Scotian de conservare a patrimoniului istoric.
Aceasta institutie a avut in plan sa aduca situl, pe cat posibil, la starea in care se afla in anul 1746. Zidurile si copacii care nu existau acolo in 1746 au fost sau urmeaza sa fie indepartati, exceptia find o piatra memoriala, din 1881, care va ramane in picioare. Astfel, Campul de batalie de la Culloden este cumva un muzeu in aer liber, indeosebi pentru cei interesati de calea spre care soarta Scotiei s-a indreptat la un moment dat, din cauza unei batalii de numai o ora.
