Câmpul de bătălie de la Waterloo este situat la aproximativ 13 km în sud-estul capitalei Belgiei, Bruxelles, şi la o distanţă de 1 km de oraşul căruia îi poartă numele. Când auzim de Câmpul de bătălie de la Waterloo, cu siguranţă, ne gândim la marea bătălie ce a avut loc pe 18 iunie 1815, când tentativa lui Napoleon Bonaparte de a constitui un imperiu care să domine Europa a luat sfârşit. Locaţia este reprezentată de o creastă perpendiculară cu drumul principal spre Bruxelles, care diviza câmpul de bătălie de la est la vest. Din zona cea mai înaltă pornea drumul spre oraşul Ohain, care, fiind foarte abrupt, oferea un avantaj în strategia defensivă. Mai mult decât atât, zona, fiind într-un plan înclinat, oferea un avantaj tactic. Această zonă a fost exploatată la maximum, tacticile de tipul reverse slope oferind un avantaj substanţial.
Dacă în trecut Câmpul de bătălie de la Waterloo a fost ales pentru poziţia sa strategică, în zilele noastre, acesta a devenit o atracţie inedită cu o istorie îndelungată, care atrage vizitatori de pretutindeni. Una dintre atracţiile acestei zone este Lionꞌs Mound (Colina Leului), un deal artificial sub formă conică, care oferă o panoramă completă asupra Câmpului de bătălie de la Waterloo. Lionꞌs Mound a fost ridicat pentru a comemora locul unde Prince of Orange (William ÎI of the Netherlands 1792-1849) a fost grav rănit de un proiectil provenit de la o muschetă, chiar înainte să devină rege al Ţărilor de Jos.
Monumental a fost construit din iniţiativa tatălui său, Regele William I, între anii 1820 – 1826. Designul momenumentului a fost conceput de cel mai bun arhitect al regelui, Charles Van der Straeten, dar ideea îi aparţine inginerului Jean-Baptiste Vifquain, care a conceput conul de pământ, mai degrabă în cinstea victoriei aliaţilor, decât pentru comemorarea unei singure persoane. Colina măsoară 43 de metri înălţime şi are o circumferință de 520 de metri, iar în vârful ei se află o statuie ce întruchipează un leu.
Statuia a fost creată de Jean Fracois Van Geel (1756-1830) și simbolizează, atât curajul și onoarea, cât şi însemnul victoriei monarhilor. Interesantă este şi simbolistica oferită de arhitect, care mărturiseşte faptul că singura gheara vizibilă a leului, ce stă deasupra unei sfere, anunţa pacea pe care Europa a obţinut-o pe câmpurile de luptă din Waterloo. La aproximativ 5 kilometri de Lionꞌs Mound, în inima oraşului Waterloo, se afla The Wellington Museum (Muzeul Wellington). Muzeul este la mare căutare în rândul turiştilor, atât pentru colecţia impresionantă de artefacte, ce datează din timpul războiului, cât şi pentru conferinţele de istorie pe care le organizează.
Bătălia de la Waterloo i-a inspirat pe mulţi regizori şi scriitori, însă, fără doar şi poate, cele mai remarcabile filme de tip documentar sunt The story of the battle şi Waterloo de Serguei Bondartchouk, iar cele mai impresionante descrieri despre Bătălia de la Waterloo se regăsesc în romanul lui Victor Hugo, Leş Misérables (Mizerabilii).
De sus, de pe Colina Leului, încă se aud oștile ce mărşăluiesc, iar noi, rătăciţi în zare, printre zgomotul muschetelor şi mirosul prafului de puşcă, pedalam prin timp spre victoria ce avea să elibereze Europa de sub expansiunea franceză.