In 1996, astronomii au incercat ceva extraordinar. Acestia au indreptat Telescopul Spatial Hubble catre o parte a cerului care parea complet goala, un petic lipsit de orice planete, stele sau galaxii. Aceasta zona se afla aproape de faimoasa constelatie, Carul Mare. Peticul de cer nu era mai mare decat un bob de nisip tinut la distanta de un brat. Aceasta a fost o miscare destul de riscanta pentru astronomi. Pana la urma, timpul de observare cu acest telescop este foarte solicitat, iar unii s-au intrebat daca nu cumva era o pierdere de timp sa se uite la nimic. Exista riscul real ca imaginile primite inapoi sa fie la fel de negre ca si spatiul spre care era indreptat telescopul. Cu toate acestea, astronomii au deschis telescopul si incet, pe parcursul a zece zile, fotonii care calatorisera timp de 13 miliarde de ani si-au incheiat calatoria cand au ajuns la cel mai puternic telescop al umanitatii.
Dupa ce telescopul s-a stins, lumina de la peste 3000 de galaxii acoperise detectorul, producand una din cele mai profunde si mai minunate imagini din toata istoria umanitatii – fiecare punct si pata reprezenta o intreaga galaxie, fiecare dintre ele continand sute de miliarde de stele. Mai tarziu, in anul 2004, acestia au repetat procesul, de aceasta data indreptand telescopul catre o zona din apropierea constelatiei Orion. Astronomii au deschis telescopul pentru mai mult de 11 zile si 400 de orbite complete in jurul Pamantului. Utilizand detectoare cu sensibilitate crescuta si filtre care permiteau patrunderea unei cantitati mai mari de lumina decat pana atunci, au aparut peste 10 000 de galaxii in ceea ce a devenit cunoscut drept Campul Ultra Profund Hubble, o imagine care reprezenta cel mai indepartat punct din univers vazut pana atunci. Fotonii din aceste galaxii au plecat cand universul avea doar 500 de milioane de ani, iar 13 miliarde de ani mai tarziu, acestia si-au incheiat calatoria ca o mica scanteie pe senzorul optic al unui telescop.
Aceste galaxii, in timp ce stau nemiscate, se indeparteaza de noi, in unele cazuri, cu o viteza mai mare decat cea a luminii. Spatiul-timp dintre noi si orice altceva creste tot mai mult cu fiecare minut care trece, impingand galaxiile din aceasta imagine la o distanta de peste 47 de miliarde de ani lumina. Datorita expansiunii universale, cu cat ceva se afla mai departe de noi, cu atat lumina acelui ceva este deplasata mai mult catre rosu si pare a se misca mai rapid. Edwin Hubble insusi a descoperit acest lucru prin masurarea deplasarii catre rosu a multor galaxii. Deplasarea catre rosu este masurarea cantitatii de transfer in spectrul unei galaxii spre rosu si masoara atat viteza, cat si distanta. Folosind deplasarea catre rosu masurata la toate galaxiile aflate in imagine, oamenii de stiinta au realizat un model 3D al Campului Ultra Profund.
Exista peste 100 de miliarde de galaxii in univers. Daca doar spunem acest numar, nu suntem foarte impresionati, deoarece nu ofera niciun context. Creierul uman nu poate oferi o perspectiva semnificativa acestei informatii. Cu toate acestea, atunci cand privim imaginea realizata de Hubble si ne gandim la contextul in care a fost facuta, si intelegem cu adevarat ce inseamna, obtinem instantaneu o perspectiva si suntem schimbati pentru totdeauna de aceasta. Oamenii de stiinta au indreptat cel mai puternic telescop construit de fiinte umane catre nimic, pentru niciun alt motiv decat simpla curiozitate, si au descoperit ca noi ocupam un loc foarte mic in ceruri.
VIDEO:
