De la Imperiul Roman si pana in secolul al XVII-lea, pedeapsa cu arestul avea alt inteles decat cel de astazi. Detentia preventiva, milenii la rand, inclusiv in Grecia si in Roma antica, insemna ca o persoana putea fi privata de libertate, pentru cateva zile (rareori luni), inainte de a fi condamnata si de a incepe pedeapsa propriu-zisa, iar pedeapsa consta, dupa caz, in amenda in bani, sau, in situatii mai grave, bataia, mutilarea, exilarea, sclavia sau moartea. Detentia preventiva nu intra, insa, in categoria pedepselor, ci era doar o forma de precautie, in raport cu persoanele pentru a caror vina exista cel putin o proba (care urma sa fie intarita de altele), exceptie facand  prizonierii de razboi sau cei politici. La vremea inceputurilor, cei care detineau puterea nu s-au gandit la construirea de inchisori (cu exceptia unor donjoane – turnuri fortificate ale castelelor), detentia preventiva sau, in alte cazuri, condamnarea penala insemnand, de exemplu, pedeapsa la galere, vinovatii fiind obligati sa traga la vasle (in conditii foarte dure), pe vase de razboi sau comerciale sau sa efectueze alte munci care presupuneau eforturi deosebite. Un fel de incarcerare in donjoane, pentru scurt timp, se aplica numai persoanelor de la care trebuiau recuperate datorii. In Normandia (o regiune din nordul Frantei), dar si in alte parti ale Europei, se practica, pentru datornici, si arestarea la domiciliu, vinovatul neavand dreptul de a parasi un anumit teritoriu. Daca facea acest lucru, risca sa primeasca o pedeapsa mult mai grava.

In Evul Mediu, au aparut inchisorile-manastiri, in care faptasii trebuiau sa se indrepte prin cainta si ispasire. Arestatii deveniti calugari erau obligati sa isi marturiseasca vina, in fata “fratilor” si, in functie de gravitate, se stabilea sanctiunea (dupa regulile manastiresti), care putea merge, de la efectuarea unor munci pentru comunitate, pana la excomunicare (cea mai grea dintre pedepsele canonice).

Michel Foucault, filozof francez, intr-o carte aparuta in 1975, “Nasterea inchisorii – A supraveghea si a pedepsi” – arata ca, abia in secolul al XIX-lea, inchisoarea (inteleasa ca un spatiu/cladire, cu aceasta destinatie) a devenit loc de ispasire a pedepsei si nu numai un spatiu in care un arestat preventiv sa astepte hotararea judecatorilor. Autorul observa, totusi  – oferind un subiect de meditatie valabil si astazi – ca, sub o forma mascata, “inchisori” erau si centrele (“azilurile”) in care erau dusi, inca din secolul al XVII-lea, bolnavii incurabili, orfanii, vagabonzii, prostituatele etc.), pentru a nu mai fi vazuti in comunitate si in ideea ca, intr-un timp oarecare, vor muri. Chiar daca, in epoca moderna, arestul, la modul cel mai general, este o forma de reeducare, incepand cu anii ’70 ai secolului trecut, multi intelectuali au pus serios in discutie posibilitatea abolirii incarcerarii, in favoarea altor mijloace de corectie (exceptand persoanele foarte periculoase, care au comis omoruri sau alte atrocitati).

Citește și:  Cate limbi se vorbesc in lume?
Barbat incarcerat, Foto: 02varvara.wordpress.com
Barbat incarcerat, Foto: 02varvara.wordpress.com

In prezent, detentia preventiva, cu unele mici diferente de la tara la tara, se aplica atunci cand:

  • Exista indicii puternice de culpabilitate asupra unei persoane;
  • Libertatea acuzatului pune in pericol securitatea publica;
  • Libertatea acuzatului ar putea impiedica buna desfasurare a cercetarilor si strangerea altor dovezi ale vinovatiei (prin disparitia sa, distrugerea probelor, presiuni asupra martorilor/victimelor etc.);
  • Acuzatul este vinovat de fapte foarte grave;
  • Securitatea acuzatului este in pericol;

Acestea sunt criteriile pe care se bazeaza un judecator atunci cand decide detentia preventiva pentru un acuzat. Fata de aceste aspecte sunt, insa, frecvent formulate nenumarate critici, cel putin in societatile democratice, considerandu-se ca un acuzat nu poate fi etichetat ca vinovat, pana cand o instanta de judecata nu hotaraste acest lucru. De altfel, aparatorii drepturilor omului, inclusiv OIP (Observatorul International al Inchisorilor), Amnesty International si alte organisme, care militeaza pentru abolirea pedepsei cu moartea in cat mai multe tari, pentru eliminarea torturii si diminuarea erorilor judiciare, apreciaza ca detentia preventiva a persoanelor prezumate ca inocente, incarcerate fara posibilitatea de a se apara, va ramane ca o pata a timpurilor contemporane, o anomalie revoltatoare, in conditiile in care, teoretic, se afirma emanciparea si grija fata de om si de drepturile sale.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.