Cand a aparut gradina zoologica?

Statisticile arata ca, la ora actuala, in lume, exista peste 2000 de gradini zoologice (zoo), care atrag, in fiecare an, milioane de vizitatori. Prescurtarea “zoo” s-a folosit, pentru prima data, de catre englezi, pentru a denumi Gradina zoologica din Londra, infiintata in 1829, avand ca scop initial cercetarea stiintifica, in domeniul zoologiei (In limba greaca “zoon” – “animal” si “logos” – “stiinta”), ulterior fiind deschisa si publicului larg, pentru a putea vedea animale apartinand unor specii diferite, din diverse regiuni geografice.

Ideea omului de a construi spatii  – menajerii – in care sa pastreze si sa expuna animale este foarte veche, de peste 4000 de ani, deoarece acestea reprezentau semne de putere si de bogatie, de amuzament si curiozitate. In China si in Egiptul antic erau protejate, in menajerii, animale considerate “sacre” sau care prezentau interes prin aspectul lor – babuini, lei, hipopotami , pasari (ibis, berze, vulturi), reptile (crocodili, serpi), pesti etc. Alte animale erau folosite la vanatoare (leoparzi, gheparzi, hiene) sau erau imblanzite (gazele, antilope). Romanii tineau in custi mamifere, precum lei, tigri, ursi, pe care le foloseau in spectacolele de circ, iar pe altele le dresau pentru a se lupta intre ele sau cu omul, una dintre distractiile favorite ale anticilor. Regi, printi, nobili adunau animale exotice din pasiune sau din curiozitate. In secolul al XVII-lea, menajeria de la Versailles (Franta), creata la dorinta Regelui Soare (Ludovic al XIV-lea) a fost, la vremea respectiva, una dintre cele mai importante din Europa. Parcul Schonbrunn, din Viena, infiintat in 1756, era, in mare masura, o copie a Gradinii Versailles.

Incepand cu secolul al XVIII-lea, s-a trecut treptat de la menajerii, unde, adeseori, animalele erau tinute in conditii improprii, alterandu-le comportamentul, la conceptul de gradina zoologica, menita sa ofere conditii de viata cat de cat normale respectivelor vietuitoare. A fost momentul trecerii de la colectiile private de animale salbatice, la zoo, acestea din urma fiind deschise pentru public, dar avand si un scop stiintific, de observare, analiza, comparare a comportamentului animalelor, a capacitatii acestora de adaptare, de a fi domesticite etc. – un fel de “muzee”, cu exponate vii, cuprinzand cat mai multe specii, cu una-doua exemplare din fiecare. Multi istorici ai civilizatiilor au considerat ca, in secolul al XIX-lea, preocuparea specialistilor de a clasifica, ierarhiza, chiar si in stiinta, era reflexul unei mentalitati a epocii de a tine totul sub control, desi fara aceste inceputuri, probabil ca progresul in domeniile cunoasterii ar fi fost mai lent.

Dupa 1950, gradina zoologica, in tarile dezvoltate ale lumii, a devenit un mod de a participa la protejarea si conservarea speciilor, omul fiind mai constient de responsabilitatile sale, inclusiv aceea de a oferi animalelor, pe care le-a pus in conditii de captivitate, conditii apropiate de mediul lor natural, iar oamenii (vizitatorii) sa fie sensibilizati si sa inteleaga in mod corect importanta biodiversitatii si a protejarii mediului. De altfel, prin Conventia de la Washinton, din 1973, s-a reglementat si modul in care animalele pot fi luate din mediul lor natural, pentru a fi aduse in gradinile zoologice – ce specii, din ce locuri, cat spatiu sa li se puna la dispozitie, cum sa fie hranite, ingrijite etc. Mai mult, in epoca moderna, s-a mers si pe ideea ca gradinile zoologice sa fie adevarate “rezerve genetice”, pentru speciile aflate pe cale de disparitie, incurajandu-se inmultirea lor in captivitate, pentru a repopula zonele aflate intr-un astfel de pericol.

Aceasta schimbare de perspectiva si de atitudine s-a concretizat si prin decizia multor responsabili de gradini zoologice, specialisti in domeniul zoologiei, de a schimba denumirea din zoo, in “bioparc”/”parc de conservare a biodiversitatii”/”centru de protejare a mediului natural”. Pentru ca astfel de intentii sa se transpuna si in practica, este obligatoriu ca animalelor sa li se puna la dispozitie, in gradinile zoologice, spatii largi, in care sa nu se simta stresate, sa fie incurajate sa se poarte ca si in mediul lor endemic, sa fie observata permanent starea lor de sanatate.

O alta problema este aceea a inmultirii in captivitate, facandu-se progrese considerabile chiar si in cazul unor specii depre care, altadata, se considera ca nu se pot reproduce intr-un astfel de mediu – gorile, rinoceri, okapy (o rumegatoare pe cale de disparitie, mai mica decat girafa), ursii Panda etc. Cateva gradini zoologice (parcuri) sunt renumite pentru eforturile lor in acest sens – Bioparcul de la Branfere (Franta), Gradina zoologica de la Asson, din regiunea Muntilor Pirinei, Gradina zoologica din Santa Barbara (California), cele din Singapore, Londra, Berlin etc.

Un concept revolutionar de gradina zoologica, in anii 2000, este acela de “geo-zoo”, adica spatii intinse (hectare intregi), in care animalele nu sunt separate in functie de specii, ci in functie de zona geografica, traind laolalta, ca in mediul lor de bastina, avand adaposturi in care se pot retrage atunci cand sunt “obosite” de vizitatorii insistenti. Exista si gradini zoologice specializate – acvarii, delfinarii, vivarium (pentru reptile), parcuri ornitologice (pentru pasari), parcuri safari (unde animalele traiesc in semi-libertate, iar vizitatorii pot parcurge lungi distante in propriile vehicule).

Intr-un top al celor mai frumoase si mari Parcuri zoologice, cei mai multi plaseaza pe primul loc Zoo din San Diego, din sud-vestul Statelor Unite ale Americii, infiintat in 1916, si care cuprinde noua zone bioclimatice, cu peste 4000 de animale, apartinand la 800 de specii, unele fiind exemplare rare sau spectaculoase, precum rinocerii indieni, ursii Panda sau ursii polari. La fel de cunoscut si admirat este si Parcul St. Felicien, din Quebec (Canada), cu ursi polari, lupi, macaci japonezi etc., un parc care poate fi strabatut cu un trenulet, care parcuge campurile si padurile in care traiesc animalele, in semi-captivitate. Zoo din Toronto este cel mai mare din Canada, intinzandu-se pe 287 de hectare si cuprinzand peste 16 000 de animale, din 500 de specii. Animalele sunt repartizate aici pe regiuni geografice – India, Africa, Australia, America, Eurasia.

“Metrozoo” din Miami (Florida, SUA), distrus in mare masura de un uragan, in 1992, a fost refacut in totalitate, aici traind, foarte multumite de conditiile care li se ofera, girafe, zebre, koala, tigri albi (foarte rari, pe care zoologii au reusit sa ii inmulteasca in captivitate). Gradina zoologica din Singapore este una dintre primele de tipul “open concept”, fara custi pentru animale, detinand peste 300 de specii, printre care rinoceri de Sumatra, ursi, urangutani etc. In “Taman safari” din Indonezia, in apropiere de Djakarta, vizitatorii pot interactiona cu animalele, pot fi atinsi cimpanzei, leoparzi, se poate tine un pui de leopard in brate, ceea ce inseamna o experienta extraordinara.

Gradina zoologica din Londra este una dintre cele mai frumoase din Europa, adapostind in jur de 600 de specii de animale, multe pe cale de disparitie, specialistii straduindu-se sa revigoreze aceste specii – hipopotamul pitic, okapy, pinguinii imperiali. Tiergarten Schonbrunn este cea mai veche gradina zoologica din Europa (infiintata in 1756), amplasata in apropierea celebrului palat cu acelasi nume, a fost amenajata pentru a se armoniza perfect cu arhitectura si peisajul locului. Parcul natural din Berlin este unul dintre cele mai mari din Europa, cu 1400 de specii, cele mai multe, in comparatie cu toate gradinile zoologice din lume.

Asadar, Parcurile zoologice (Bioparcurile), indiferent din ce parte a lumii ar fi (inclusiv Romania) isi vor gasi justificarea numai atat timp cat ofera animalelor conditii de viata similare celor din mediul natural, cat timp vor contribui la salvarea unor specii pe cale de disparitie si daca ii vor invata pe vizitatori respectul pentru uimitoarea diversitate a vietii pe Terra.