Bisturiul, ca instrument folosit in chirurgie, pentru a face incizii, a fost mentionat in scris, pentru prima data, in 1564, de catre anatomistul francez Ambroise Pare, in cartea “Zece carti de chirurgie, cu un inventar al instrumentelor necesare”. Cunoscut in epoca drept “chirurgul campurilor de batalie”, deoarece a fost neobosit in a trata soldatii raniti in lupte, intr-o perioada in care armele de foc incepusera sa castige teren, Pare descrie, cu exactitate, bisturiul pe care il utiliza in diversele interventii medicale sau pentru disectiile in scop stiintific. Tot lui ii apartine si celebra expresie pe care si medicii de astazi o utilizeaza adeseori – “doctorul trateaza, Dumnezeu vindeca”.
Cuvantul “bisturiu”, potrivit opiniei eruditului francez Pierre Huet, provine de la numele localitatii Pistori, unde, cu secole in urma, se fabricau tot felul de instrumente medicale, denumite generic “pistoriensis gladii”. Bisturiele aveau forma unor mici cutite, alcatuite dintr-o lama dreapta sau curbata, foarte ascutita, fixa sau pliabila, si dintr-un maner.
Daca in textele medicale, bisturiul este pomenit abia in secolul al XVI-lea, in realitate, acest obiect era cunoscut inca din Antichitate. Descoperirile arheologice atesta existenta unor cutite din silex (cremene), in epoca de piatra (in jurul anului 8000 i.Hr), care serveau la taierea craniilor. Se presupune ca o astfel de operatie se facea, potrivit mentalitatii timpului, pentru a permite “eliberarea demonilor” care provocau simptomele, despre care astazi se stie ca sunt generate de epilepsie si cefalee. Cel care descrie, pentru prima data, un cutit chirurgical, similar bisturiului, este Hipocrate, “parintele medicinei”. El foloseste termenul “macairion”, derivat din “machaira”, o veche sabie prevazuta cu o singura lama si un punct foarte ascutit, fix, care putea perfora cu mare usurinta. Se pare insa ca aceasta forma primitiva de bisturiu era utilizata sporadic, avand in vedere faptul ca, la vremea respectiva, principala limitare in studiul anatomiei umane venea tocmai din insuficienta cunoastere a organelor interne.
Claudius Galenus (Galen), in secolul al II-lea d.Hr., aduce contributii fundamentale la dezvoltarea medicinei, mai ales prin scrierile sale bazate pe disectiile pe animale, facute cu un bisturiu pe care il descrie ca avand forma sanului unei femei. Era un instrument pe care il foloseau si romanii, in aceeasi perioada, si pe care il numeau “scallpellus”. Scalpelul (termen folosit si in prezent) nu este insa sinonim perfect cu bisturiul, deoarece denumeste obiectul care servea pentru disectiile pe cadavre si care, de obicei, avea lama curbata. Cert este insa ca romanii erau extrem de competenti in mestesugul fabricarii instrumentelor taietoare, fie ca era vorba de cutite, bisturie sau de sulite, lanci din fier si din bronz, asa cum s-a descoperit in ruinele din Pompei, orasul italian acoperit de lava vulcanului Vezuviu, in anul 79 d.Hr.
Dupa epoca stralucita a Antichitatii, medicina, in general, si chirurgia, care se afla inca intr-un stadiu incipient, au ramas, timp de cateva sute de ani, in umbra, in mare parte din cauza intunecatului Ev Mediu, dominat de fanatism religios, de superstitii, si calauzit de deviza “Crede si nu cerceta”. Multe cunostinte despre chirurgie au fost pierdute sau ignorate, iar inventarea altor instrumente devenise un act inutil.
Mijlocul secolului al XIV-lea aduce din nou in centrul atentiei cercetarea stiintifica si experimentala si, implicit, instrumentarul medical, inclusiv bisturiul, prin intermediul lui Guy de Chauliac, in Franta, si a lui Ambroise Pare. Pare, primul care explica in detaliu ce inseamna un bisturiu, isi incepe cariera in calitate de chirurg militar, fiind avansat rapid la rangul de chirurg principal la curtea regelui Eduard al II-lea al Frantei, contribuind semnificativ la dezvoltarea stiintelor medicale si la perfectionarea instrumentelor chirurgicale, intr-atat incat a facut din bisturie adevarate opere de arta.
Despre meseria de fabricant de instrumente medicale se poate vorbi insa incepand cu secolul al XVIII-lea. Bisturiele se realizau in cadrul micilor firme de tacamuri, in Franta, Anglia, Olanda si Germania. In Statele Unite ale Americii, in ciuda unui anume avans tehnologic, chirurgii preferau folosirea instrumentelor din Europa. Productia autohtona (americana) de instrumentar medical a luat avant in timpul Razboiului civil, cand s-au produs peste 5000 de truse de interventii generale si seturi pentru amputari. Cu toate acestea, forta de munca ieftina din Europa a reusit sa se impuna in fata pietei americane, motiv pentru care cele mai multe firme de bisturie din America devin doar importatoare de astfel de produse.
Caracteristicile bisturiului
Orice bisturiu se confectioneaza respectandu-se cateva criterii de baza, primul dintre ele fiind reprezentat de ascutimea lamei, urmat de forma, rigiditate, uniformitate si fiabilitate. Un cutit chirurgical trebuie sa fie usor, sa aiba manerul ergonomic, subtire, pentru a permite o priza maxima in momentul in care este folosit. In urma cu mai bine de 70 de ani, majoritatea bisturielor erau fabricate din nichel, crom sau otel placat cu carbon. Dupa descoperirea aliajelor de o mai buna calitate, dar si a metodelor speciale de prelucrare a metalelor, otelul inoxidabil a inlocuit nichelul si cromul. Dezvoltarea cutitelor chirurgicale moderne, cu lame detasabile, care pot fi schimbate, se datoreaza inventarii lamei de barbierit de catre King Gillette, brevetata in anul 1904. In 1910, eminentul cercetator John B. Murphy, din Chicago, perfectioneaza un maner special de bisturiu,atat pentru lamele simple, cat si pentru cele duble, asigurand accesul rapid al medicului la partile ascutite ale instrumentului, in momentul interventiei chirurgicale. In anul 1915, Morgan Parker este cel care reuseste sa uneasca manerul bisturiului, cu lama, prin intermediul unei a treia componente metalice, asigurand o foarte mare rigiditate instrumentului si facand posibila inlocuirea lamei uzate cu una noua. Impreuna cu Charles Russell Bard, Parker fondeaza Bard-Parker Company, care a dezvoltat o metoda noua de sterilizare la rece, care nu afecta, in niciun fel, calitatea lamelor. In anul 1923, Parker cumpara actiunile lui Bard, in urma unei dispute legate de subcontractare, pentru ca, mai tarziu, compania sa fie preluata de catre firma “Becton, Dickinson and Company”.
Bisturiul – inovatii recente
In prezent, exista si bisturie electrice. Incizia se face, in acest caz, prin intermediul unui punct foarte fin, din varful instrumentului, prin care trece un curent electric de inalta frecventa. Are avantajul de a cauteriza vasele sectionate, dar si dezavantajul de a produce o mica arsura sau de a atinge vreun nerv din zona in care se face interventia.
Incepand cu 2004, medicii canadieni au pus la punct un bisturiu ultraperformant, pe care l-au denumit “scalpel gamma”, extrem de precis si care nu provoaca durere. Se utilizeaza pentru tratarea tumorilor celebrale si a anomaliilor vaselor de sange din creier, prin intermediul razelor gamma, aplicate intr-o singura interventie.
Exista si bisturie care, inca din faza experimentala, sunt capabile sa detecteze cancerul, inventie a unor oameni de stiinta germani. Realizate pe baza tehnologiilor de ultima ora, aceste instrumente le pot indica medicilor, in timpul operatiei, daca au indepartat toate celulele canceroase, prin analiza unui “fum” chirurgical, care este analizat intr-un spectrometru.
Maniera in care un chirurg manuieste bisturiul este foarte importanta pentru eficacitatea acestui instrument. Tinut usor, cu varfurile degetelor si cu maxima atentie, bisturiul va deveni, in mainile medicului, ceea ce este arcusul pentru violonist. Pentru cine ar privi, sa zicem, doar manerul unui bisturiu clasic, acesta ar putea parea un obiect anost, dar, cand lama stralucitoare este atasata, obiectul se metamorfozeaza complet. Chirurgii au adoptat denumirea de “bisturiu”, pentru cutitul chirurgical, deoarece “cutit” are o conotatie care implica pericolul, in timp ce bisturiul este un instrument asociat cu procesul de vindecare. Cutitul poate fi manuit de oricine, dar bisturiul este doar al chirurgului si acest fapt impune respect, iar cand este folosit corespunzator, ghidat de stiinta si de talentul medicului, poate face miracole.
