Istoria extinctorului este legata de aceea a unitatilor de pompieri, care s-au infiintat, pentru prima data, in Egiptul si in Grecia antica. Soldatii din garzile de zi sau de noapte foloseau, pentru stingerea incendiilor, la inceput, mijloace rudimentare – galeti, scari, mantale, catapulte (care sa distruga constructiile amenintate, inainte ca flacarile sa ajunga la ele si sa le transforme in focare) si chiar un fel de pompe, care se actionau manual, cu mare efort, din partea mai multor persoane, simultan.
O astfel de pompa de stingere a fost inventata inca din anul 250 i.Hr., in Alexandria, de catre Ktesibios, cel care este considerat fondatorul scolii grecesti de mecanica, autor al unor mecanisme care au intrat in istoria civilizatiei, ca puncte de reper, cum ar fi orga hidraulica, tunurile cu apa, clepsidra cu apa etc. Insa, cu cat asezarile urbane ale antichitatii se extindeau, cu atat devenea mai importanta lupta profesionala impotriva incendiilor.
Roma, de exemplu, la inceputurile istoriei sale, capitala unuia dintre cele mai mari imperii, avand cateva milioane de locuitori, a trecut prin mai multe incendii devastatoare, astfel incat infiintarea unei unitati de pompieri, denumita «Vigiles urbani » (« Ochii orasului »), cu 600 de sclavi, in anul 21 i.Hr., s-a impus ca o necesitate. « Pompierii » patrulau, in special, noaptea, si vegheau asupra potentialelor pericole de incendiu, dar desfasurau si activitati legate de ordinea publica. Sursele de apa erau cele peste 500 de fantani din Roma, pana in secolul al patrulea numarul acestora ajungand la peste 1400. In pofida acestor masuri, avansate in raport cu timpul respectiv, in anul 64 d.Hr., un imens incendiu, pornit de la Circus Maximus, celebrul hipodrom unde se organizau curse de cai, a distrus mai mult de doua treimi din Roma.
In Evul Mediu, in Europa, lupta contra incendiilor a fost reglementata prin functionarea obligatorie a unor garzi de noapte, cu indatoriri precise. Mai ales in Londra, preocuparea pentru punerea la punct a unor mijloace eficiente de combatere a consecintelor devastatoare ale focului, s-a intensificat dupa marile incendii din 798, 982, 989 si, in special, cel din 1666, cand focul pornit de la o macelarie a distrus o suprafata de cinci kilometri patrati din oras, lasand fara locuinte peste 10 000 de persoane. In 1673, olandezul Jan Van der Heiden a inventat un furtun al pompierului, facut din piele flexibila, cu racorduri din alama, montate la o distanta de 15 metri.
Cand au aparut primele instinctoare automate de incendii?
Primele instinctoare automate de incendii au fost patentate in Anglia, in 1723, de catre chimistul Ambrose Godfrey. Instrumentul continea o incarcatura de praf de pusca. In momentul in care i se dadea foc, aceasta exploda si era eliberat lichidul din extinctor. Dupa un principiu asemanator functionau extinctoarele si dupa un secol, avand forma unor butelii, cu lichid, care erau aruncate in foc, pentru a-l domoli. Dupa 1950, au aparut extinctoarele cu halon (un gaz incolor si inodor) – o hidrocarbura despre care s-a constatat, dupa o vreme, ca este toxica si foarte poluanta. In 1990, halonul a fost interzis. Incepand cu anii 1980, au aparut si alte substante pentru combaterea incendiilor, in primul rand spuma, diverse prafuri pe baza de bicarbonat de sodiu si dioxidul de carbon.
In prezent, exista extinctoare profesioniste, utilizate de echipele de pompieri, si extinctoare destinate uzului individual – portabile, fixe, mobile. Lichidul din interior se numeste agent extinctor si nu este niciodata apa simpla, din cauza eficacitatii scazute a acesteia, daca este folosita in cantitati mici. In apa se pun diversi aditivi (extinctoare cu apa si aditivi), care au rolul de a forma o pelicula in jurul obiectelor cuprinse de foc, izolandu-le de contactul direct cu aerul, astfel incat flacarile sa nu se raspandeasca. Cei mai multi aditivi au efect iritant, de aceea trebuie protejate partile corpului care ar putea avea de suferit (ochii si nasul).
Extinctoarele cu spuma, din punctul de vedere al functionalitatii, sunt similare celor cu apa si aditivi, dar au un efect mult mai puternic asupra focului. Acestea, insa, nu se pot folosi in cazul flacarilor produse din cauza scurt-circuitelor din instalatiile electrice, deoarece spuma este buna conducatoare de electricitate.
Extinctoarele cu pudra contin un praf chimic (bicarbonat de sodiu, bicarbonat de potasiu, fosfat de amoniu, clorura de sodiu etc.), care, sub efectul caldurii, degaja boixid de carbon (care nu intretine focul) si, in plus, pudra patrunde usor peste tot. Are dezavantajul ca micsoreaza vizibilitatea si este foarte iritanta.
Extinctoarele cu gaz contin CO2, dar si alte gaze volatile, mai grele decat aerul (argon, de exemplu). Acestea actioneaza dupa principiul « totul sau nimic », in caz de reusita focul fiind complet stins, in caz de esec, obiectele cuprinse de flacari arzand cu aceeasi intensitate. Nu lasa reziduuri si nici alte urme, de aceea se recomanda sa fie folosit in locuri mai sensibile – retele electrice, aparatura, locuinte etc.
Un studiu recent publicat de «Geophysical Research Letters » (Revista de cercetari geofizice) arata ca, anual, in lume, peste 4,5 milioane de kilometri patrati sunt afectati de incendii cauzate de seceta, accidente, dar, mai ales, de neglijenta oamenilor (in 90% dintre cazuri). Cele mai multe incendii se produc in Africa, unde, constant, dispar mari suprafete de savana, dar si in Bazinul Mediteraneean, in Indonezia, Malaezia, Brazilia, Mexic etc. Consecintele negative, in aceste situatii, sunt diminuate de faptul ca vegetatia se reface destul de repede in sezonul ploios, dar, in general, echilibrul si sanatatea planetei sunt puse in pericol, cu atat mai mult cu cat incalzirea globala este un fenomen pe care se pare ca omul nu poate sa il mai controleze.
Mai mult, incendiile consuma oxigenul din aer si polueaza atmosfera, putand provoca, celor aflati in zonele respective, intoxicatii grave. De exemplu, numai arderea materialului plastic dintr-o masina care a luat foc produce in jur de 200 000 metri cubi de fum, intr-un ritm de 20-30 metri cubi pe secunda. In astfel de conditii, organisme din lumea intreaga incearca sa responsabilizeze oamenii in raport cu un asemenea pericol, prin programe de prevenire si de comportament adecvat si eficient, in cazul in care incendiul nu a putut fi evitat, care sa ajute interventia specializata a pompierilor.
