Cand a fost inventat hidroavionul?

La scurta vreme dupa ce zborul cu avionul a devenit realitate, ideea conceperii unui hidroavion (din grecescul « hydor » – « apa » – si « avion », din latinescul « avis » – « pasare »), care sa aiba capacitatea de a ameriza (a ateriza pe apa) si de a decola de pe apa, s-a impus de la sine. In 1876, inginerul francez Charles-Alphonse Penaud a depus o cerere in vederea obtinerii unui brevet, pentru un model de hidroavion, cu tren de aterizare retractabil. Din nefericire, Penaud s-a sinucis, la numai 30 de ani, fara a-si mai pune in practica proiectele.

Inainte de a face un astfel de gest, a avut grija sa lase documentele, lucrarile si desenele tehnice, mai toate legate de domeniul aviatiei, prietenului sau, Henri Giffard, inventatorul dirijabilului propulsat de vapori, dar si acesta, dupa opt ani de la moartea lui Penaud, s-a sinucis. In 1905, Gabriel Voisin, un promotor al aeronauticii franceze si fabricant de automobile de lux, reuseste un zbor experimental, cu un hidroavion – de fapt, un planor modificat, remorcat de o ambarcatiune rapida. Zborul s-a facut la 15-20 de metri deasupra fluviului Sena, cu un aparat care cantarea in jur de 350 de kilograme, pe o distanta de aproximativ 600 de metri.

Cine este inventatorul hidroavionului?

Inventatorul hidroavionului este insa considerat a fi inginerul si aviatorul francez Henri Fabre, deoarece el a reusit primul zbor cu un aparat autonom, la 28 martie 1910. Decolarea s-a facut de pe lacul Berre (in apropierea Marii Mediterane, in vestul Marsiliei). Fabre si-a numit aparatul « hidro-aeroplanul Canard ». Acesta era conceput in asa fel incat sa se sprijine pe doua flotoare (dispozitive etanse, legate de corpul avionului, umplute cu aer), fara ca fuzelajul sa atinga apa. Demonstratia de decolare, zbor si amerizare s-a facut in fata unui public numeros, care a putut vedea hidroavionul zburand aproape 800 de metri si, apoi, amerizand, cu succes.

Momentul a fost consemnat oficial de catre autoritatile din Martigues (un oras din apropiere) : «Henri Fabre, in varsta de 27 de ani, a devenit inventatorul incontestabil, constructorul si primul pilot al unei masini zburatoare, numita hidroavion ». Peste numai un an, acest hidroavion, pilotat, de aceasta data, de Jean Becue, a zburat cu ocazia Concursului de canoe de la Monaco. S-a intamplat, insa, ca din cauza unei evaluari incorecte a distantei de amerizare, hidroavionul sa se loveasca de stancile de pe mal. 

Henri Fabre a construit doua tipuri de hidroavion, care au fost reconstituite, in 2010, cu ocazia implinirii a o suta de ani de la inventarea lor, dar cu materiale (aluminiu, fibra de sticla, fibra de carbon) si cu metode de asamblare moderne. Acestea au zburat, ca si in urma cu un secol, pe data de 28 martie, deasupra lacului Berre.

Modele de hidroavion aparute de-a lungul timpului

In timp, au aparut diverse modele de hidroavion – hidroavion cu coca, hidroavion bombardier (utilizat in timpul Primului Razboi Mondial), hidroavion transatlantic (conceput in urma unui concurs propus, in 1913, de revista « Daily Mail », din Marea Britanie, cu o recompensa de 50 000 de lire sterline), care sa fie capabil sa traverseze Oceanul Atlantic. Acest ultim tip a fost realizat in 1919, se numea «Curtiss NC-4 », decola din Insulele Azore (situate la aproximativ 1 500 de kilometri de Lisabona) si, pana pe coasta de est a Americii de Nord, avea de strabatut 3 900 de kilometri. Dupa 1930, s-au infiintat tot mai multe zboruri regulate, cu hidroavionul, intre Europa si SUA, in conditii deosebite, chiar luxoase. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cel mai mare hidroavion a fost construit de firma germana Blohm & Voss, avea un motor foarte puternic – Daimler Benz – o anvergura a aripilor de 60 de metri, o lungime de 44 de metri, viteza maxima de 425 kilometri/ora.

A fost scufundat, in timpul confruntarilor armate, din 1944, de catre trei avioane americane –  P-51 Mustang. In aceeasi perioada, si americanii au construit un hidroavion similar, pentru marina militara – H-4 Hercules – supranumit «Spruce Goose » (« Gasca in brad »), din pricina formei, dar si pentru ca era facut, in intregime, din lemn. Avea anvergura aripilor de 97 de metri, o lungime de 66 de metri si o viteza maxima de zbor de 378 de kilometri/ora. Finantarea pentru constructia acestui avion a fost facuta de miliardarul excentric Howard Hughes, el insusi aviator, constructor de aeronave si unul dintre cei mai importanti producatori de filme din cinematografia americana. « H-4 Hercules » a fost pastrat, in stare functionala, timp de 30 de ani, intr-unul dintre hangarele miliardarului, pana la moartea acestuia, in 1976. In 1988, hidroavionul, dupa ce a trecut pe la mai multi proprietari, a fost cumparat de Walt Disney si oferit muzeului « Evergreen Aviation & Space Museum », din McMinnville (Oregon, SUA).

In prezent, avand in vedere ca elicopterele au preluat, in mare masura, rolul hidroavioanelor, acestea din urma se mai folosesc doar in transportul de marfuri pe insule, in zonele de coasta greu accesibile, in misiuni de recunoastere pe mare, in lupta contra incendiilor.