Cand a fost inventat semaforul?

Semaforul, pe care, astazi, automat, il asociem cu dispozitivul dotat cu lumini colorate, care are rolul de a fluidiza circulatia in orase, a insemnat,  in functie de epoca, fie un mod de semnalizare maritima, vizuala, realizata cu ajutorul unor fanioane, prin care se transmiteau diverse mesaje marinarilor de pe corabii, fie semnalizare feroviara (luminoasa sau sonora) sau orice alt mod de a transmite diverse mesaje codificate, in functie de niste reguli prestabilite. Etimologic, cuvantul “semafor” provine din grecescul “sema” (“semn”) si “phoros” (“care poarta”).

O prima forma de semafor (mecanism care sa transmita “semne” la distanta) a fost conceput si realizat de inginerul francez Claude Chappe, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, intentia inventatorului fiind de a gasi un mijloc de comunicare, pe distante mai lungi, mai rapid decat folosirea calaretilor, care mergeau cu caii in galop. In timpul Revolutiei Franceze, Chappe a pus la punct un sistem ingenios, un fel de telegraf, a carui functionalitate era asigurata cu ajutorul unor lunete montate pe niste catarge mobile (“turnurile lui Chappe”), prin intermediul carora se putea citi mesajul codat de pe un alt catarg situat la aproximativ 25 de kilometri, transmitandu-se la statia urmatoare, si asa pana la destinatia finala. Primul mesaj care s-a transmis, cu succes, a fost “Adunarea Nationala va recompesa masurile favorabile poporului”.

Codul secret utilizat de Chappe cuprindea 92 de simboluri, pe baza carora se puteau forma 8 464 de cuvinte si expresii. Pe distanta Paris – Lille, in felul acesta, un mesaj putea fi trimis in sase ore. Pana la jumatatea secolului al XIX-lea, 534 de astfel de turnuri impanzeau teritoriul francez, legand in jur de 5000 de kilometri. Ulterior, aceasta modalitate a fost abandonata, deoarece prezenta mai multe dezavantaje: constrangerile de natura climatica (vizibilitate redusa), posibilitatea, in timp de razboi, ca dusmanul sa intercepteze, destul de usor, mesajul, necesitatea a nenumarate statii pe traseu si a unui numar mare de operatori (doi, la fiecare 15 kilometri), dar si pentru ca, in 1845, si-a facut aparitia prima linie de telegraf electrica.

Sistemul Chappe a fost imprumutat rapid, in epoca, si de alte tari, mai ales dupa ce a fost utilizat si de Napoleon Bonaparte, pentru a-si coordona imperiul si armata, acesta instaland cate un semafor portabil in toate cartierele generale, ceea ce i-a pemis sa tina sub control logistica, asa cum nu a facut-o nimeni, la vremea respectiva.

In Anglia, la jumatatea secolului al XIX-lea, se pare ca, in fata Parlamentului londonez, era asa de  aglomerat din pricina birjelor trase de cai, incat autoritatile au fost nevoite sa ia masuri si au instalat, pentru a dirija circulatia, semafoare cu gaz (in 1868). Nu au functionat prea mult, deoarece lampile cu gaz au explodat si acest eveniment a avut si consecinte dramatice, provocand panica unui detasament de cavalerie, care trecea prin zona si care a avut drept urmare moartea a doi agenti de circulatie, dupa ce un altul isi pierduse viata incercand sa aprinda lampile.

In anul 1912, in Statele Unite ale Americii, in Salt Lake City, din Utah, a fost pus in functiune primul semafor electric, cu un semnal rosu si unul verde, apoi, la data de 4 august 1914, si in Cleveland. Semaforul electric a fost inventat de James Hodge si era compus din lampi montate la fiecare colt al intersectiei, a caror culoare trebuia schimbata manual. Semaforul cu trei culori (rosu, galben si verde) a aparut mai tarziu, in 1920, in Detroit. La Paris, primul semafor a fost amplasat in 1923 (semafor cu o singura culoare – rosu), iar la Londra, in 1925. Semafoarele cu una sau doua culori erau destul de periculoase, pentru ca provocau opriri bruste ale autovehiculelor, generand adesea accidente, chiar daca schimbarea culorii era insotita si de un semnal sonor puternic.

Primul semafor pentru pietoni a fost instalat in 1961. In acelasi an, Karl Peglau, psiholog in Germania de Est, are ideea de a crea “omuletul” simbolic, care apare pe lumina semaforului, pe care l-a numit “Ampelmannchen”, insemnand “Omuletul bun de semnalizare”. In 2008, autoritatile germane au vrut sa renunte la aceasta imagine, considerand ca le aminteste de fostul regim din est, dar, in urma protestelor, au renuntat, germanii de rand considerand “Ampelmannchen” ca fiind unul dintre lucrurile care definesc identitatea comunitatii din fosta RDG (Republica Democrata Germana). In 2005, la Zwickau, un oras tot din partea de est a Germaniei, a aparut si corespondentul feminin – “Ampelfrauen”.

La momentul actual, amplasarea unui semafor rutier si reglarea (programarea) acestuia se fac tinand cont de mai multe variabile: numarul de autovehicule care trec, in mod obisnuit, prin intersectia respectiva, viteza medie de deplasare, numarul benzilor de circulatie, trecerile de pietoni etc. Un semafor este controlat de un aparat electronic de comanda, “reglat” de senzori aflati in carosabil si de camere video.

In Bucuresti, primul semafor, cu un singur “ochi”, si doua culori, rosu si verde, fabricat in Romania, a fost montat in 1933, pe Calea Victoriei. Schimbarea culorilor, insotita de o sonerie de avertisment, se facea prin apasarea unui buton de catre agentul de politie. Evenimentul a fost prezentat pe larg in presa vremii, starnind interesul publicului, mai ales ca acest fapt se petrecea la numai cativa ani dupa instalarea semafoarelor electrice in celelalte mari capitale europene, iar la Paris, in acelasi an, semaforul cu o singura culoare era schimbat cu unul cu trei culori.