Oamenii cavernelor, in Epoca de Piatra, au remarcat puterea focului de a incalzi, de a-i ajuta sa prepare hrana si de a lumina, astfel incat, in urma cu peste 20 000 de ani, o piatra cu o adancitura semicirculara, umpluta cu grasime de la animalele vanate, a fost primul model de lampa primitiva. O fibra vegetala absorbea grasimea si ardea o vreme. Treptat, s-a constatat ca uleiul vegetal, mai fluid, era preferabil grasimii animale sau rasinilor.
Pe masura ce civilizatia a progresat, lampile au dobandit, pe langa dimensiunea utilitara, si una estetica. Romanii si grecii, in antichitate, folosind acelasi principiu, cu un fitil introdus intr-o grasime, au confectionat lampi din piatra, ceramica, fier, alama sau bronz, frumos ornamentate. Unele modele erau concepute in asa fel incat sa poata fi suspendate, pentru ca lumina sa fie mai puternica si mai uniforma.
In Evul Mediu, candela a facut, un timp, concurenta lampii, pentru ca era mai usor de intretinut, spre deosebire de cea din urma la care trebuia completat mereu uleiul sau trebuia taiat periodic fitilul. Un oarecare progres s-a inregistrat in secolul al XVIII-lea, din momentul in care fitilul din in sau din lana a fost inlocuit cu cel din bumbac (importat din Asia), plat, care ardea mai bine si scotea mai putin fum.
In 1782, fizicianul elvetian Pierre Ami Argand a inventat o lampa cu ulei, cu rezervor si cu dublu curent de aer (in exteriorul si in interiorul flacarii), care lumina de douazeci de ori mai puternic decat o candela. La aceasta, un farmacist din Paris – Antoine Quinquet – a inlocuit fitilul plat, cu unul cilindric, cu o mai buna combustie, si a avut ideea de a-i adauga si o sticla protectoare (tot in forma cilindrica), rezistenta la caldura. Toate – rezervorul cu combustibil, sticla si fitilul – erau montate pe o tija verticala, facand lampa mult mai practica.
La inceputul secolului al XIX-lea, a aparut lampa cu sticla rotunjita (ca un abajur), care folosea drept combustibil gazul si care era prevazuta si cu un moderator, care permitea marirea si micsorarea flacarii, prin reglarea fitilului.
Cel care a inventat gazul pentru iluminat este inginerul si chimistul francez Philippe Lebon. Datorita lui, iluminatul public, cu lampi cu gaz, a luat amploare.
In Marea Britanie, ca si peste ocean, in America, foarte populare erau lampile « Duplex », cu doua fitile paralele, inconjurate de o sticla bombata, in forma de para, asemanatoare cu felinarele. Desi lampile cu petrol s-au folosit pana la inceputul secolului al XX-lea, la vremea respectiva, riscul de incendii era un motiv serios (mai ales in marile orase), pentru a se lua in calcul alte posibilitati pentru iluminat.
Inventarea becului cu incandescenta, de catre Thomas Edison, la sfarsitul secolului al XIX-lea, a schimbat fundamental viata oamenilor. Inventatorul american a stiut nu numai sa isi comercializeze produsul, dar s-a ocupat si de dezvoltarea sistemului de distributie a energiei electrice. Paradoxal, totusi, un studiu efectuat, in epoca, in mai multe sali de clasa, a aratat ca luminatul cu lampa, spre deosebire de cel cu electricitate, parea a fi mai sanatos, pentru ca aerisirea se facea mult mai repede.
In prezent, lampile traditionale nu mai au decat o valoare decorativa, ele putand sa aduca, intr-un interior, atmosfera vremurilor de altadata. Foarte apreciata, din punct de vedere estetic, este, astazi, « astro-lampa » (numita, incepand cu 1992, «Mathmos »), care are forma unui glob alungit, in interiorul caruia se afla un lichid transparent, in care plutesc bucati de ceara. 
Deoarece creeaza deosebite efecte de lumina si culoare, i se mai spune si « lampa psihedelica » sau « lampa-lava ». In momentul in care becul montat in partea inferioara se aprinde, temperatura creste, ceara isi pierde din densitate si mici bucati din aceasta, avand culoarea lavei, incep sa urce in lichidul din interior. Procesul se desfasoara atat timp cat lampa ramane aprinsa. Ideea construirii unei astfel de lampi ii apartine lui Edward Craven Walker, pilot de avion, care a pornit in realizarea inventiei lui de la imaginea unei clepsidre.
foto: weird-wealth.com
In privinta lampilor moderne, alimentate cu electricitate, avansul tehnologic a generat nenumarate modele, pentru toate situatiile in care este necesara iluminarea locuintelor, a birourilor sau cea stradala, de la becurile fluorescente, la cele cu halogen, cu vapori de sodiu, la inalta presiune, cu vapori de mercur, cu inductie, diode electroluminiscente (LED-uri) etc.
Lampa in mitologie
Era firesc ca inca de la inceputuri, simbolismul lampii sa se lege de lumina si, implicit, de ideea de divinitate. In budism, lumina lampii este asociata reincarnarilor succesive, iar eliberarea (nirvana) din acest lant al metempsihozei inseamna « stingerea lampii ».
Lampa, in multe mitologii, semnifica si atitudinea contemplativa, capacitatea de concentrare, precum flacara ferita de vant.
La hindusi, lampa (« Ketu ») este chiar numele zeului-cometa, iar leganarea unei lampi, in fata ochilor, inseamna alungarea gandurilor negre. In nordul Africii, la berberi, exista obiceiul ca, la nasterea fiecarui copil, sa se aprinda o lampa si flacara sa fie mentinuta cateva zile, pana cand pruncul se va obisnui cu lumea in care a venit. In religia crestina, aprinderea lumanarilor sau a lampilor, in biserica, sugereaza prezenta « vie », implicata, a credinciosului, in fata lui Dumnezeu.
