O luneta astronomica este un instrument optic, cu ajutorul caruia se mareste imaginea si luminozitatea corpurilor ceresti, pentru a putea fi observate mai bine. Nu se stie exact cine a avut, pentru prima data, ideea de a construi o luneta, dar, din anumite documente, rezulta ca, in anii 1550, Leonard Digges, un matematician englez, caruia i se atribuie si inventarea teodolitului (aparat de masurare, in geodezie, a distantelor si a unghiurilor, in raport cu orizontul si zenitul), a pus la punct un prototip al unui astfel de instrument.
Spre sfarsitul secolului al XVI-lea, mai multi inventatori au fost preocupati de obtinerea unui brevet, dar Hans Lippershey, un optician germano-olandez, este cel care, in 1608, a construit un aparat care marea obiectele indepartate, fara a le distorsiona, facand chiar si o demonstratie in acest sens. O astfel de luneta a fost vanduta la Targul de toamna de la Krankfurt, iar Descartes, importanta personalitate a Renasterii franceze, o lauda intr-una dintre lucrarile sale : « Aceasta inventie, utila si admirabila, a fost realizata ca urmare a numeroase incercari, dar si a norocului ». De indata ce luneta a inceput sa fie cunoscuta, multi astronomi au utilizat-o, in studiile lor. Este insa meritul savantului italian Galileo Galilei de a o fi imbunatatit, in 1609, si de a o fi folosit pentru observatii care au bulversat, la vremea respectiva, cunostintele astronomice.
A construit el insusi lunete capabile sa mareasca de pana la sase ori, apoi chiar de 20-30 de ori. A descoperit, astfel, satelitii lui Jupiter, forma rotunda a planetelor si a propus modelul cosmologic heliocentric. Tot cu ajutorul unei lunete, de 37 de metri lungime, astronomul olandez Christiaan Huygens a identificat, la mijlocul secolului al XVII-lea, inelele lui Saturn, precum si diverse detalii referitoare la forma si alcatuirea planetei Marte. Lunetele acromatice, din anii 1700, fixate, de regula, pe axa nord-sud si orientate in plan vertical, au permis astronomilor intocmirea unor harti ale cerului din ce in ce mai precise.
John Flamsteed, de exemplu, fondatorul Observatorului din Greenwich, a publicat un atlas cu 2866 de stele, a calculat, cu precizie, eclipsele de soare din 1666 si 1668 si a observat o stea, pe care el a numit-o Tauri si care, 91 de ani mai tarziu, se va dovedi a fi Uranus. Astronomul Lalande (« Francezul din Lande »), la randul lui, s-a folosit de diverse tipuri de lunete, publicand si el un atlas – « Istoria celesta franceza » – cu 47 000 de corpuri ceresti, si a descoperit, in 1801, o stea, astazi numita VY Canis Majoris – din categoria celor cu masa si luminozitate foarte ridicate, aflata la 3 700 ani-lumina, fata de Terra, din Constelatia « Cainele Mare ». Intr-un studiu din 2006, cercetatori de la Universitatea Minnesota (SUA) au estimat caVY Canis Majoris este de 2 000 de ori mai luminoasa decat Soarele.
O luneta este alcatuita dintr-un obiectiv (un sistem de lentile convexe) si un ocular (sistem optic complementar obiectivului, un fel de lupa), dispuse de o parte si de alta a unui tub fix sau telescopic. Ocularul este de mai mici dimensiuni si se afla in partea prin care se priveste. Lunetele moderne au obiectivul si ocularul formate din mai multe lentile, pentru a le spori performanta. Acestea se deosebesc de telescoape, a caror principala componenta este un obiectiv-oglinda.
Prima mare luneta, care a impresionat prin dimensiunile ei, a fost construita in anul 1900 si a fost prezentata la Expozitia Universala de la Paris. Avea o lentila cu un diametru de 1,25 m si o distanta focala de 57 de metri. La finalul expozitiei a fost demontata, iar lentilele se afla, in prezent, la Observatorul astronomic din Paris. Ulterior, au mai fost construite lunete uriase (fara a atinge dimensiunile celei mentionate anterior), cum ar fi cea de la Observatorul Mont Stromlo, din Australia (cu lentila de 0,66 metri si distanta focala de 10,8 metri), distrusa, din nefericire, intr-un incendiu din 2003.
La ora actuala, luneta nu mai prezinta interes decat pentru astronomii amatori, in cercetarea stiintifica folosindu-se telescoape performante, spectroscopia, sateliti dotati cu diverse instrumente digitale etc.
