Se pare ca cei care au inventat morile de vant, cu mult timp in urma, sunt persanii, intre anii 500 si 900 d.Hr. Panzele erau folosite pentru a propulsa vasele pe mare, dar persanii le-au convertit pentru a folosi vantul la macinarea cerealelor. Primele mori au aparut, in Europa, in perioada cruciadelor (1096-1270). Cum aspectul acestora este foarte diferit de modelul persan, inca nu este clar daca modelul european a aparut in paralel, independent, sau daca este imprumutat, de la persani, si usor modificat. In China, prima moara apare in jurul anului 1219, fiind folosita la macinarea granelor.
Morile de vant din Europa aveau o structura speciala, partea principala fiind asezata pe un postament solid din lemn, sub forma de tripod, format din doua grinzi asezate in cruce, care se sprijineau pe sol. Alte patru grinzi verticale se ridicau pentru a sustine corpul morii si permiteau elicelor sa se roteasca, pe un ax orizontal, in functie de bataia vantului.
Morile de vant ulterioare erau construite astfel incat doar partea superioara a lor sa fie rotativa, o imbunatatire majora, pentru ca erau mult mai usoare si, prin urmare, aveau un randament mai bun. Odata cu aceasta inovatie, se puteau folosi si alte materiale, precum caramizile si piatra, pentru sustinerea morii. Spre sfarsitul secolului al XIII-lea, olandezii au fost cei care au dus pe culmi mult mai inalte tehnologia care sta la baza functionarii morilor, dezvoltand noi modele de pale, acoperite cu o panza bine intinsa, pe un cadru de lemn.
Aceste mori de vant, de dimensiuni mari, au fost folosite in intreaga Europa, pana la aparitia motorului cu aburi, in anii 1800, moment in care englezii au fost cei care au adaugat structurii atat de cunoscute si un motor, care permitea rotirea, in functie de directia vantului, mult mai usor. Olandezii, la randul lor, au fost dintotdeauna extrem de inventivi in privinta mecanismelor cu ajutorul carora sa tina apa marii la distanta, au construit diguri, fortificatii si mori de apa si de vant, pentru a scoate de sub ape pamantul pe care il puteau utiliza pentru agricultura. Cu ajutorul morilor pompau apa din sute de lacuri si mlastini si preveneau reinundarea terenului. Astazi, morile de vant sunt un adevararat simbol al peisajului olandez si al luptei continue cu apa, a locuitorilor acestei tari.
Cele mai cunoscute mori din Olanda
Kinderdijk este zona cea mai cunoscuta, fiind trecuta si pe lista obiectivelor UNESCO, aici fiind grupate peste nouasprezece mori, privitorul putandu-si imagina cum erau prevenite inundatiile in vremurile demult apuse. Morile din Schiedam sunt cele mai mari cinci mori din lume, unele avand chiar si peste 40 de metri inaltime si erau folosite intensiv pentru producerea ginului olandez. In Zaanse Schans existau peste 600 de mori de vant grupate in zona care acum cateva sute de ani reprezenta centrul industrial al Olandei. Aici erau produse vopseluri, uleiuri, hartia si mustarul pe care olandezii le exportau cu mare succes.
In anii 1800, in Statele Unite ale Americii, s-a dezvoltat un nou design pentru mori, acesta fiind reprezentat de folosirea unui rotor pozitionat in varful unui schelet metalic din otel. Initial, astfel de structuri erau prevazute doar cu cateva pale din lemn, dar, pe masura ce tehnologia a avansat, acestea au inceput sa foloseasca pale din otel, care se puteau plia, pentru a evita eventuale neplaceri, in cazul vanturilor puternice.
Morile de vant erau folosite, in partea de vest a Americii, pentru pomparea apei care avea sa fie folosita la adaparea vitelor si la irigarea culturilor. Urmatorul pas a fost reprezentat de inlocuirea rotorului cu un altul, mai avansat ca tehnologie, care semana cu elicea unui elicopter. Morile erau conectate la generatoare de mici dimensiuni, pentru a asigura energie electrica in satele din preajma. Energia produsa era dependenta de taria si intensitatea vantului, de aceea, odata cu patrunderea retelei de electrificare pana in cel mai mic sat american, in anii ‘30, ai secolului trecut, morile de vant si-au pierdut din popularitate.
In Romania, majoritatea morilor de vant erau localizate in Dobrogea, zona care, pe la 1900, avea aproximativ 700 de mori, mai ales in zona Tulcea, Chilia Veche, Sulina, Letea, Valea Nucarilor, Jurilovca. Morile erau construite cu un numar de patru sau sase pale din sindrila. Din nefericire, din peisajul dobrogean, aceste mori au disparut in timpul primului razboi mondial, nerezistand bombardamentelor sau incendiilor provocate de acestea. Astazi, in judetul Tulcea, mai exista doar o moara de apa si doua de vant, cele de vant nefiind functionale, ci doar o atractie turistica, pe langa manastirile Saon si Celic Dere.
Inca din cele mai vechi timpuri, omul a incercat sa foloseasca puterea vantului, in diverse imprejurari. Pe masura ce motorul cu abur crestea ca popularitate, puterea morilor de vant devenea din ce in ce mai putin fiabila, astazi pastrandu-se doar o mica parte din faimoasele si elegantele structuri care, mai demult, extrageau energie din puterea vantului. Morile ramase, dovezi vii ale unei istorii fascinante, sunt raspandite pe tot cuprinsul globului. Cateva au fost restaurate, in special in ceea ce priveste designul, existand insa si cateva perfect functionale, semn al nostalgiei pentru vremurile trecute sau dorinta de intoarcere la un mod de viata sanatos, in armonie cu natura.
Promisiunea unei energii produse de vant ramane in continuare valabila, atat sub forma turbinelor de vant, care produc electricitate, sau sub forma unor pompe de vant, de mici dimensiuni, folosite extensiv in agricultura. Odata cu avansul tehnologic si cu cresterea interesului pentru energia curata, verde, morile de vant reapar in peisajul cotidian, din ce in ce mai des.
