Pentru ca vehiculele amfibie sunt masinarii complicate, capabile sa mearga pe apa si pe uscat, sa se comporte, in functie de situatie, precum barcile cu motor, automobilele sau tancurile, poate am fi tentati sa credem ca reprezinta o inventie recenta. Spiritul imaginativ al omului s-a manifestat insa de la inceputurile civilizatiei si multe inventii pe care le consideram astazi geniale si ca apartinand epocii moderne sunt, de fapt, imbunatatiri ale unor idei si mecanisme foarte vechi. Existau, in trecutul indepartat, nenumarate imprejurari in care trebuiau traversate rauri (in absenta podurilor), trebuiau parcurse distante, fara a fi drumuri amenajate, si, in astfel de contexte, a aparut necesitatea unor mijloace de transport trase, la inceput, de oameni sau de animale, iar mai tarziu, cu ajutorul unor motoare (cu aburi, produse petroliere, electricitate etc.).
Cand Alexandru Macedon, in 332 i.Hr., a asediat, in uluitoarea sa campanie de cucerire a noi si noi teritorii, orasul Tyr (pe teritoriul Libanului de astazi), armata cipriota, care lupta impotriva lui, a folosit, spun izvoarele istorice, vehicule amfibie care, pe apa se deplasau ca niste barci, iar pe uscat, asemenea carelor.
In secolul al XVI-lea, italianul Agostino Ramelli, matematician si inginer militar, a proiectat un vehicul de lupta care, pe apa, era actionat de niste roti cu zbaturi, aflate in legatura cu niste parghii, puse in functie de forta musculara, prin intermediul unei manivele, iar pe uscat era tras de cai. Acest vehicul amfibie, alaturi de alte masinarii (mori de apa, fantani cu manivela pentru ciuturi, pentru a scoate apa fara efort etc.) sunt descrise in cartea sa “Le diverse et artificiose Machine Dal Ponte Della Tresia Ingegniero del Christianissimo Re di Francia et di Pollonia. Composte in Lingua Italiana et Francese” (1588).
In 1804, Oliver Evans, un inventator american, concepe un vehicul amfibie (Orukter Amphibolos) cu vapori. Avea forma unei carute de lemn, echipata cu un motor cu aburi, care actiona cele patru roti, pentru deplasarea pe uscat, si o roata pentru propulsia pe apa.
In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand armata americana a intrat in razboi, in 1941, s-a confruntat cu o problema foarte serioasa, aflandu-se, practic, in imposibilitatea de a se aproviziona, pe cale maritima, neputand folosi, evident, instalatiile portuare ale inamicului. In astfel de imprejurari, guvernul american a cerut OSRD (Office for Scientific Research and Development) gasirea unei solutii.
Hartley Rowe, inginer, specializat in descarcarea cargo-urilor, in situatii dificile, are meritul de a fi pus la punct un un vehicul amfibie, un tanc plutitor, numit DUKW, pentru care a adaptat un camion GMC, de 2,5 tone, prototipul fiind gata in mai putin de patruzeci de zile. Multi specialisti militari considera ca Debarcarea din Normandia (nordul Frantei), din 6-19 august 1944, la care au participat aproximativ trei milioane de soldati, traversand Canalul Manecii, dinspre Anglia spre Normandia, si victoria fortelor aliate impotriva Germaniei, nu ar fi fost posibile fara vehiculul amfibie DUKW.
Aceste tancuri plutitoare (in jur de sase sute) au facut nenumarte drumuri intre porturile flotante si vapoarele ancorate in larg, au transportat trupe, munitie, hrana, au ajutat la repatrierea soldatilor raniti s.a.m.d. Fara DUKW, poate ca soarta celui de-al Doilea Razboi Mondial ar fi fost alta, cu mult mai dramatica.
Dupa razboi, rusii, britanicii si chiar germanii au preluat ideea DUKW si au realizat propriile vehicule amfibie. Incepand cu anii ’60, sub impulsul unui inginer german, Hans Trippel, vehiculele amfibie au inceput sa fie fabricate pe scara larga, in scopuri civile. In 1961 a fost lansat “Amphicar”, o cabrioleta decapotabila-amfibie, pentru agrement. S-a produs in 3878 de exemplare, cele mai multe exportate in Statele Unite ale Americii, americanii fiind, si la acea vreme, amatori de distractii exotice. Tot Hans Trippel a conceput si “’Amphi-Ranger”, o amfibie 4X4, realizare de referinta in domeniu, la inceputul anilor ’80, prin eficacitatea sa exemplara, pe uscat, ca si pe apa. Era fabricat insa din materiale foarte scumpe, de aceea s-au construit doar 60 de exemplare, achizitionate de proprietari excentrici si cu dare de mana.
La ora actuala, unul dintre putinii fabricanti de prestigiu, de vehicule amfibie, in Europa, este Societatea Dutton (AMPHIJEEP), din Marea Britanie. Tim Dutton, fondatorul companiei, este cel care a adaptat motoarele Ford Fiesta 4X4 si Suzuki, la propulsie nautica turbo-jet, pe uscat putandu-se atinge o viteza de peste 160 km/ora, iar pe apa, peste 70 km/ora. In Canada, cel mai performant vehicul amfibie este “Argo” 6X6, iar in SUA, modelele “Watercar”, “Python” si “Gator”. In Elvetia, la un pret exorbitant, au fost vandute, in serie mica, modelel e “Splash” si “sQuba”, acesta din urma reusind sa mearga pe apa, pe uscat si sa plonjeze ca un submarin.
In mai multe tari dezvoltate de pe glob, tot mai multi ingineri incearca sa se specializeze in universul magic (si de nisa) al vehiculelor amfibie, cererea pe piata de profil fiind tot mai mare, in ultimii ani, si nu neaparat pentru agrement, ci si in scopuri utilitare (de exemplu, sunt excelente ajutoare in caz de inundatii). Tocmai pentru astfel de scopuri, se cauta proiectarea unor modele mai simple si mai ieftine.
