Ironia sortii face ca una dintre cele mai importante capodopere picturale din patrimoniul omenirii sa apartina unui artist care prefera sa se declare sculptor. Michelangelo Buonarotti a reusit insa sa se ridice la standardul “omului universal” slavit in perioada Renasterii si sa ofere capodopere nemuritoare indiferent de arta careia i s-a dedicat. Iar dovada clara este Capela Sixtina din Cetatea Vaticanului, al carei tavan a fost pictat in intregime de marele artist cu scene biblice si simbolice. Oferise in mod clar mai mult decat i s-a cerut.
Simbolul Vaticanului nu impresioneaza prin aspectul exterior; multi ar putea ignora la prima vedere cladirea inalta si simpla. Insa aceasta ascunde in ea unele dintre cele mai mari capodopere ale Renasterii, tapiserii apartinand pictorului Rafael si picturile lui Michelangelo. Cladirea are o istorie foarte veche, fiind creata prin restaurarea asa-zisei Capella Magna intre 1477-1480 la cererea Papei Sixt al IV-lea, de la care si-a primit si numele.
Restaurarile au inclus si picturi religioase ale binecunoscutilor Sandro Botticelli sau Ghirlandaio. Cu o lungime de aproape 41 de metri si o inaltime maxima de 20,7 metri, Capela Sixtina a slujit initial diverselor activitati papale, fiind dedicata Fecioarei Maria. In prezent este folosita pentru conclavele papale, adunari ale cardinalilor cu scopul de a alege noul papa, in general dupa moartea predecesorului. In restul timpului este o importanta atractie turistica, atat pentru cei religiosi,cat si pentru pasionatii artei.
Capela Sixtina avea sa fie decorata de Michelangelo la cererea Papei Iulius al II-lea. Acesta era un papa razboinic, des implicat in conflictele militare ale Europei de atunci. El avea si un puternic simt al grandomaniei, cerandu-i initial lui Michelangelo mai multe sculpturi religioase in marmura pentru a fi asezate pe mormantul sau. Munca ar fi fost uriasa, insa artistul a acceptat si a inceput sa lucreze la acestea. Mormantul papei avea insa sa ramana neterminat, acesta cerandu-i sculptorului de profesie sa ii picteze tavanul capelei; se parea ca pentru moment, papa nu se temea de moarte. Michelangelo a acceptat, insa cu destul de multe retineri. Asa aveau sa ia nastere cateva dintre cele mai faimoase scene din pictura Renasterii.
Michelangelo a lucrat in conditii foarte grele la picturile din Capela Sixtina, trebuind sa lucreze in pozitia sezut si cu gatul si capul asezate intr-o pozitie extrem de incomoda. In capela uneori era frig, iar asta ii agrava si mai mult sanatatea, care nu a fost niciodata excelenta. Munca insa a continuat, artistul incapatandu-se sa duca totul la rang de perfectiune, chiar daca pictura nu era specialitatea sa. Ca urmare cele 343 de figuri intinse pe 1100 de metri patrati au expresii faciale extrem de realiste, fiind realizate foarte bine anatomic; toate acestea par sa sugereze ca intr-adevar Michelangelo a studiat cu atentie corpul uman, chiar la nivel de disectie.
Capela Sixtina este pictata cu numeroase scene bibilice, care reproduc cu fidelitate scene din Vechiul Testament. Michelangelo a cerut sa fie lasat sa le picteze “dupa cum vrea el”, iar acceptul papei a reprezentat una dintre cele mai bune decizii pe care le-a luat vreodata. Astfel, pornind dinspre altar se succed scene din Cartea Genezei, de la separarea luminii de intuneric si pana la povestea lui Noe si a arcei sale.
Michelangelo a mai decorat mai multe medalioane cu figuri profetice, foarte importante in Vechiul Testament. In restul Capelei alti pictori de renume reprezentau diverse intamplari biblice, precum cele care il prezinta pe Avraam sau pe David. Indiferent de brutalitatea lor,a cestea au fost reprezentate foarte exact si cu talent. O povestire spune ca Rafael, unul din pictorii preferati ai acelor vremuri, s-a uitat la creatia lui Michelangelo si si-a sters una din fresce. Nu se putea compara cu ceea ce crease marele artist, asa ca a refacut-o intr-un stil mai puternic.
In ceea ce il priveste pe Michelangelo, acesta a facut Capela Sixtina nemuritoare prin fresca in care Dumnezeu este aratat in timp ce ii da suflu de viata omului, precum si prin monumentala “Judecata de Apoi”. Michelangelo a avut foarte mult curaj la acea vreme sa il reprezinte pe Dumnezeu Tatal, lucru aproape de neconceput pe atunci; il picteaza surprinzator de uman si de apropiat, insa in acelasi timp puternic si impresionant.
In ceea ce priveste Judecata de Apoi, acesta a starnit cele mai multe controverse; in primul rand, nuditatea zecilor de figuri a fost prea mult pentru Maestrul de Ceremonii al papei, Biagio da Cesena, care a cerut “imbracarea” acestora. Ca raspuns, Michelangelo l-a imortalizat pentru posteritate in Capela Sixtina, desenandu-l cu urechi de magar; papa s-a dovedit a fi foarte amuzat de isprava. Mai tarziu insa, cererea va fi ascultata, iar un pictor va desena frunze si falduri de material peste “partile rusinoase” ale personajelor. Mai tarziu, acestea vor fi din nou revelate.
In prezent, vizitatorii se pot bucura de pictura post-restaurare, astfel incat culorile sunt mai puternice ca niciodata. Si pentru a evita o coada imensa la intrare, tot ce trebuie facut este o rezervare pe internet care permite accesul rapid si un ghid gata sa prezinte istoria locului in una din limbile de circulatie internationala. Si astfel povestea continua cu fiecare noua vizita.
