Multe capodopere ale literaturii sud-americane apartin secolului al XX-lea, perioada in care au trait si au creat scriitori (unii dintre ei sunt inca in plina activitate) precum Gabriel Garcia Marquez, Roa Bastos, Miguel Angel Asturias, Aleho Carpentier, Ramon Hernandez, Manuel Vasquez-Bigi, Arturo Uslar Pietri, Mario Vargas Llosa, Jose Donosa, Alonso Cueto, Isabel Allende etc. De la traducerile in romaneste, publicate, surprinzator, in plina dictatura comunista, si pana astazi, cititorul roman a avut posibilitatea sa descopere in literatura sud-americana marturii despre realitatea altor spatii geografice, istorice, politice, care seamana uimitor cu framantarile, ezitarile, tradarile sau revoltele noastre autohtone. Similitudinile lumilor descrise in aceste romane cu cea romaneasca se explica prin tema obsedanta a acestor capodopere ale literaturii sud-americane, aceea a dictatorului.
Aleho Carpentier, scriitor cubanez (1904-1980), cunoscut, mai ales, prin romanul „Recursul la metoda”, referindu-se la tragedia Americii Latine, sublinia, prin scrierile sale, ca procesul de colonizare a continentului, grefarea pe un vast spatiu a unor structuri politice inadecvate au condus la „o monstruoasa proliferare de dictaturi”. Personajul principal din „Recursul la metoda”, Primul Magistrat, de exemplu, reuneste trasaturi ale unor dictatori cu existenta reala – Machado, Guzman Blanco, Estrada Cabrera – trasaturi pe care autorul le precizeaza chiar in procente: este odios, excentric, atroce, imprevizibil.
Gabriel Garcia Maquez, nascut in 1927, in Columbia, este cunoscut prin romane precum : „Cronica unei morti anuntate” (1981), „Dragostea in vremea holerei” (1985), „Generalul in labirintul sau” (1989), „Sa traiesti pentru a povesti” (2002) etc. Indiscutabil, capodopere ale literaturii sud-americane si ale celei universale sunt: „Un veac desinguratate” (1967) si „Toamna Patriarhului” (1978). Pentru a construi personajul principal din „Toamna Patriarhului”, pe Nicanor Alvarado, Marquez, dupa cum singur marturiseste, a stat de vorba cu aproape toti presedintii civili si militari din America Latina. Este magistral surprinsa imaginea acestui dictator, undeva, spre finalul romanului, cand puterea i se diminueaza vizibil si, desi traieste in huzur, este tot mai singur si mai neputincios, „in mijlocul dormitoarelor cu lumina verde inundand prin ferestre”, al saloanelor de audiente, cu perdele de brocart, unde nu se mai simte decat „mirosul de macelarire al vulturilor si duhoarea de les”. In 1982, Marquez primeste Premiul Nobel pentru literatura.
Miguel Angel Asturias (1899-1974), si el laureat al Premiului Nobel pentru literatura, in 1967, originar din Guatemala, este autorul unor proze de inspiratie istorica, fiind fascinat de vechea civilizatie mayasa („Legendele Guatemalei”), dar si al unor romane care surprind probleme sociale ale tarii sale („Domnul Presedinte”- imagine tragica a dictatorului latino-american). Capodopera sa este romanul „Oameni de porumb”, relevant pentru atmosfera de „real miraculos” (caracteristica, de altfel, tuturor scriitorilor din aceasta zona geografica), in care evenimentele cele mai banale alterneaza cu sugestii ale miturilor autohtone, pentru a pune in evidenta structura fragila, vulnerabila a omului.
Mario Vargas Llosa, scriitor din Peru, nascut in 1936, este unul dintre cei mai spectaculosi prozatori contemporani, cunoscut prin romanele: „Casa verde” (1966), „Conversatie la catedrala” (1969) – considerat „roman total”, desigur, o capodopera a literaturii sud-americane, „Sarbatoarea tapului” (2000)- personajul principal este dictatorul dominican Rafael Trujillo Y Molina, „Razboiul sfarsitului lumii” (1981), „Paradisul de dupa colt” (2001) etc. La cei 75 de ani ai sai este in plina forta creatoare, iar in 2010 a primit Premiul Nobel pentru literatura. A vizitat de mai multe ori Romania, cu ocazia lansarii unor volume, unul dintre acestea, exceptional ca valoare documentara si literara, fiind „Pestele in apa” (Memorii). Sunt prezente aici mai multe teme, precum aceea a tatalui distant, autoritar, violent, tema trecutului care devine, mai mereu, o alegorie pentru prezent, „descoperirea” Europei, a propriei constiinte etc. Interesante sunt si amintirile legate de inceputul anilor ’90, cand Llosa a candidat (fara succes), la presedintia Perului.
Desi mai putin cunoscuti la noi, pentru ca o parte a operelor lor a fost tradusa abia in ultimele decenii, Jose Donosa Yanez, Alonso Cueto, Carlos Fuentes sunt deja confirmati ca autori ai unor capodopere ale literaturii sud-americane. Jose Donosa Yanez (1924-1996), nascut in Chile (a trait o vreme si in Mexic, in exil) a fost elogiat de critica literara pentru volumul „Obscena pasare a mortii”, considerat a fi unul dintre cele mai bune romane ale tuturor timpurilor. Carlos Fuentez (n.1928, Mexic) a devenit cunoscut prin volumul „Moartea lui Artemio Cruz”, urmat de „Batranul Gringo”, „Terra Nostra”, „O companie nelinistitoare” (nuvele).
Alonso Cueto (n. 1954), scriitor peruan, este preocupat in cartile sale – „Zborul cenusii”, „Ora albastra”, „Tigrul alb”, „Razbunarea tacerii”- de problemele amerindienilor.
Isabel Allende (n. 1942, Peru) este o aparitie singulara in peisajul literaturii sud-americane, in sensul ca este singura femeie scriitoare care se bucura de notorietate prin cartile sale: „Despre dragoste si umbra”, „Fiica norocului”, „Suma zilelor”, „Paula” (roman legat de o experienta dramatica din viata autoarei).
Lectura unor astfel de carti, cele mai multe capodopere ale literaturii sud-americane, poate fi o deschidere fascinanta catre un alt spatiu cultural care pare, prin conditia personajelor, atat de aproape de noi, dar atat de indepartat prin atmosfera magica, aproape coplesitoare a unei lumi in care granita dintre realitate si mit ne scapa intotdeauna.