Capra himalayana (Capra falconeri) este cunoscuta si sub numele de markhor si traieste in centrul si sudul Asiei. Prefera habitatele de la altitudini cuprinse intre 700-4000 m, mai ales zonele cu chei adanci, cu stanci dar si pajistile cu vegetatie de stepa. Frecvent apare in muntii din sudul Tadjikistanului si Uzbekistanului. Numele de capra himalayana vine de la faptul ca este un animal care traieste in regiunile din vestul Muntilor Himalaya.

Capra himalayana are o conformatie corporala robusta, cu lungimea corpului de 1,4-1,8 m, greutatea de 32-110 kg, inaltimea la greaban de 1,5 m si lungimea cozii de 8-14 cm. Aceasta specie poate fi recunoscuta usor dupa coarnele deosebite in forma de V, care la mascul pot ajunge la lungimi de 1,6 m, iar la femele de 25 cm.

Acestea au forma de tirbuson, sunt mari, late si rasucite intr-o spirala interesanta. La femele spirala este mai mica. Blana acestei capre are un colorit rosiatic-cenusiu in lunile de vara si devine cenusie si mai lunga in lunile de iarna. Pe cap coloritul firului de par este mai inchis, iar pe partea ventrala a corpului este gri-albicios. In zona gatului si a pieptului blana este mai lunga si mai albicioasa.

Membrele anterioare si posterioare sunt scurte si robuste, copitate, acoperite de par albicios pe partea inferioara si au dungi de culoare inchisa pe partea superioara. Intotdeauna in sezonul cald blana este mai scurta si mai rara, iar in lunile geroase de iarna devine lunga si deasa.

Citește și:  Camelide - Vicunia (Vicugna vicugna) din regiunile montane ale Anzilor
Capra falconeri
Capra falconeri

Vara capra himalayana este activa dimineata si la apusul soarelui, iar in sezonul de iarna poate fi vazuta dupa-amiaza. Hrana sa consta din plante erbacee, muguri, frunze, ace de pin si ramurele fragede. In perioada de imperechere masculii se lupta intre ei pentru castigarea dreptului la imperechere. Femela are o perioada de gestatie de cel mult 170 de zile dupa care face de obicei 2 pui.

Masculii traiesc solitari, iar femelele si puii lor formeaza grupuri mici de cateva exemplare. Vara femelele urca pe crestele stancoase de la altitudini mai mari, iar iarna coboara la poalele muntilor. Aceste capre evita padurile dese, prefera pajistile deschise, lipsite de copaci, de obicei pot fi vazute la marginile padurilor de stejari, ienupar, pini.

Aceasta capra salbatica poate fi domesticita relativ usor. Speranta de viata in conditii de captivitate este de 12 ani.

Capra himalayana este o specie foarte rara si in pericol de disparitie. Ea a fost vanata atat pentru coarnele sale (considerate de vanatori un trofeu), cat si pentru blana si carne. Astazi este sub protectia legii, vanatul ei este interzis.

Video – Capra himalayana (Capra falconeri):

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.