Familia Cefalopodelor cuprinde o serie de specii moluste, care se clasifica dupa numarul de brate, in subordinul: Octopoda (cu opt brate) din care face parte caracatita si Decapoda (cu zece brate) din care fac parte sepiile si calamarii.

In primul subordin intra caracatita comuna (Octopus vulgaris), o molusca cefalopoda evoluata, foarte raspandita in general in apa marilor si destul de frecventa in Marea Mediterana. Prefera apele mai putin adanci, nu mai mult de 200 m. Sunt cazuri rare cand au fost pescuite la adancimi mai mari de 200 m (de exemplu in apele de pe coasta Irlandei s-au intalnit exemplare la 400 m adancime).

Octopus vulgaris
Octopus vulgaris

Obisnuieste sa se ascunda in gaurile si crapaturile pe care le gaseste pe fundul stancos al marilor, atat de pline de ascunzisuri, mici pesteri, fisuri in straturile dure, unde se strecoara usor modelandu-si corpul dupa tunelurile stramte intalnite in cale. Daca din ascunzisul sau observa o prada, atunci isi paraseste adapostul si inoata spre victima sa, indreptandu-se cu capatul posterior rotunjit inainte. Ajunsa in fata prazii, se intoarce cu viteza mare, incat abia poate fi urmarita cu ochii, deschizandu-si bratele ca s-o prinda.

Cateodata caracatita isi stabileste culcusul si pe fundul nisipos, unde aduna pietre si formeaza in jurul ei un dig circular, in al carui spatiu se ascunde. De dupa acest dig nu i se vad decat ochii, care urmaresc victimele. Are capacitatea si de a se camufla, schimbandu-si cu usurinta nuanta culorii.

Corpul este acoperit cu o manta. In partea anterioara, spre brate, mantaua prezinta o fanta, prin care patrunde apa (care oxigeneaza sangele ce trece prin doua branhii). Cand muschii circulari aflati sub manta sunt contractati, apa este expulzata afara din fanta, ca la un sifon, astfel caracatita este impinsa in sens opus. Se deplaseaza in apa cu usurinta, cu viteza (cu cat muschii se contracta mai puternic viteza este mai mare) si de obicei tulbura apa prin eliminarea unei substante mai intunecate (cu nuanta asemanatoare corpului ei).

Este in general o specie singuratica, care isi delimiteaza teritoriul – pe care vaneaza si il apara de intrusi. Uneori arunca in dusmani cu pesti de dimensiuni mai mari (cu murene). Se hraneste cu pesti, crustacee (languste, crabi, creveti), scoici si alte specii de cefalopode.

Deosebit la caracatita este prezenta unui rand dublu de ventuze, pe fiecare dintre cele opt tentacule. Capul ei este sudat de corp. In centru (baza tentacului opt) pe partea inferioara se afla gura care se termina cu un cioc (format din doua falci cu structura carnoasa) – folosit pentru a sparge cochiliile de crustacee si scoici (din care se hraneste). Glandele salivare ale gurii secreta o substanta otravitoare care paralizeaza prada (printr-o muscatura directa), apoi aceasta este sfasiata si maruntita cu falcile puternice. Scoicile sunt strapunse de cateva ori si carnea lor este obsorbita prin aceste orificii create. Digestia dureaza 10-12 ore.

Citește și:  Antilopa de pădure (Tragelaphus scriptus), cea mai cunoscută specie din Africa

Are corpul lung de cca. 20-30 cm si tentacule lungi de pana la 90 cm (in cazuri rare si mai mari de 1 m). De obicei femelele sunt mai mici decat masculii. In perioada de imperechere, masculul atrage femela, executand un ritual de curtare. Dupa imperechere, femela depune mii de oua (45 000 – 400 000) pe care le apara impotriva animalelor de prada. Fiind ocupata cu ingrijirea oualelor, uneori nici nu se hraneste, astfel slabeste foarte mult, chiar moare. Dupa ce ies din oua, caracatitele mici sunt niste adulti in miniatura.

Sezonul de pescuit in Marea Mediterana cuprinde doua perioada: septembrie-decembrie (caracatitele sunt mai mici, dar in numar mare) si mai-iulie (caracatitele sunt mai mari). Sunt foarte apreciate pentru carnea lor – foarte gustoasa si mult folosita in gastronomie.

Caracatita comuna este considerata o nevertebrata capabila de a invata anumite gesturi, pe care ea le observa in comportamentul altor specii din jurul ei.

Eledone cirrhosa
Eledone cirrhosa

In Marea Mediterana este frecventa specia Eledone cirrhosa, ale carei brate poseda numai un rand de ventuze (la Octopus – doua randuri). Aceasta caracatita, lunga de 35-40 cm, ajunge si pe coastele europene ale Atlanticului, unde ramane adesea pe tarm in urma refluxului.

Arganauta argo
Arganauta argo

In afara de caracatitele tipice, trebuie sa mentionam o specie particulara, Arganauta argo, numita si ,,barca de hartie”. Aceasta caracatita cu doua bronhii, poseda in mod curios, o cochilie elastica, subtire ca o hartie. Aceasta cochilie nu este impartita in camere si nu este secretata de manta, ci de perechea de brate largite spre partea dorsala. Ea serveste in primul rand drept camera de clocire.

Din aceasta cauza, masculii de marime neinsemnata sunt lipsiti complet de cochilie, iar bratul al treilea de pe partea stanga este transformat in brat de copulatie. Dupa ce la acest brat de copulatie se formeaza spermatoforii, el se desprinde si inainteaza independent spre femela. Mobil, ca un vierme parazit, il gasim apoi la femela in cavitatea mantalei.

Octopus macropus
Octopus macropus

O alta specie asemanatoare cu caracatita comuna este Octopus macropus. Este un cefalopod nocturn, de prada, cu un colorit rosiatic cu puncte albe, mai mic in dimensiune decat caracatita obisnuita, raspandit in Marea Mediterana si Marea Caraibelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.