Fenomenul cunoscut sub denumirea de “combustie umană spontană”, a fost descris atât în literatura medicală, cât şi în cea ştiinţifică de sute de ani, cele mai vechi relatări datând din secolul al XVII-lea. Autori precum Charles Dickens şi Mark Twain au scris în cărţile lor despre personaje ce suferă acest cumplit sfârşit.

Combustia umană spontană este descrisă ca fiind procesul prin care corpul unei persoane ia foc fără o sursă externă de aprindere. Combustia duce la apariţia unor simple arsuri, beşici sau chiar la incinerare completă. Incinerarea completă este forma cea mai des atribuită combustiei umane spontane.

Caracteristicile fenomenului sunt un grad ridicat de incinerare a corpului uman şi o distrugere minimă a lucrurilor din apropiere. Arderea e centrată pe partea de mijloc a corpului şi nu există cauze evidente ale producerii focului. Victima este găsită singură, fără semne că s-ar fi produs o luptă.

Nu au existat dovezi ştiinţifice concludente care să poată explica cum un corp uman (care e aproximativ 80% apă) poate să se aprindă şi să ardă la temperaturi atât de înalte. Sunt distruse până şi oasele, fără ca obiectele din imediata apropiere să fie arse.

Cu toate acestea, există multe teorii care variază de la magie, la paranormal, la pseudoştiinţă şi până la ştiinţă. Printre cele mai populare teorii putem enumera bliţul static – mecanismul din spatele incendiilor din benzinării, alcoolismul – ideea că un consum excesiv de alcool face corpul uman mult mai inflamabil şi câmpurile electrice – electricitatea corpului uman devine sursa scânteiei iniţiale.

Înainte se credea că vinovaţi de pornirea unui aşa foc interior ar fi ori Dumnezeu ori diavolul. La sfârşitul secolului al XVII-lea, descoperirea fosforului în oasele umane a dus la apariţia teoriei că focul ar veni din interiorul nostru şi ar putea fi provocat în unele persoane în urma unor activităţi obişnuite. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, oamenii de ştiinţă au descoperit combustibilitatea grăsimii corpului uman.

Explicaţia folosită de oamenii de ştiinţă în cazul unui posibil caz de combustie umană spontană este că un corp uman se aprinde, iar grăsimea (în mod obişnuit cea de la mijlocul corpului) începe să ardă. Grăsimea este cea mai inflamabilă componentă a corpului uman. De altfel, şi ţesuturile moi, oasele şi măduva osoasă ar arde în condiţiile în care ar fi deshidratate şi expuse unei flăcări directe. Aceste componente nu sunt distribuite uniform pe tot corpul. Secţiunea de mijloc are cel mai mare conţinut de grăsime, iar în cazul femeilor această distribuţie inegală este şi mai pronunţată, cu mai multă grăsime în jurul abdomenului, feselor şi coapselor. Tocmai aceste zone sunt consumate în mod deosebit de combustia umană spontană; majoritatea cazurilor au ca victime femei supraponderale sau alcoolice.

Citește și:  Sumedru, Haloween-ul românesc

Apoi hainele se îmbibă cu grăsimea lichefiată ce acţionează ca un fitil ce menţine arderea. Acest proces numit „efect de fitil” aseamănă corpul uman cu o lumânare.

Oamenii de ştiinţă au realizat o serie de experimente controlate în laborator ce vin în sprijinul teoriei „efectului de fitil”. Ei demonstrează că, odată aprinsă, grăsimea corporală înfăşurată în straturile de piele şi haine uşoare, poate să ardă încet, fără o flacără vizbilă. În urma altor experimente, cercetătorii sunt de părere că focul ar putea fi susţinut atâta timp cât este disponibil combustibilul. Este puţin probabil că ar suficient de fierbinte pentru a aprinde alte materiale din imediata apropiere.

În viziunea oamenilor de ştiinţă combustia umană spontană nu există deoarece este prezent un factor extern ce duce la începerea arderii. Chiar dacă acesta nu este vizibil de cele mai multe ori, el există.

În 1997 este publicat un studiu numit „Analiza ştiinţifică a unui artefact de la un presupus episod de combustie umană spontană: Un posibil caz de reacţie nucleară biologică”. Autorii caută să demonstreze existenţa combustiei umane spontane prin analiza unei dovezi găsite la locul morţii.

În acest studiu, cei doi analizează coperta de plastic a unei cărţi aflate în apropierea trupului celui decedat. Pe toată partea din faţă coperta prezenta semne de decolorare ca şi cum o sursă de căldură ar fi fost aplicată în mod direct şi uniform. Acest lucru e foarte ciudat din moment ce cartea fusese găsită pe un raft cu faţa în jos. În încercarea de a recrea distrugerea produsă cărţii, cei doi testează două teorii. În prima, cartea este supusă unei flăcări, iar în cea de-a doua cartea este pusă într-un cuptor. În nici una din cele două încercări nu s-a obţinut acelaşi rezultat.

Ei au mai realizat o serie de teste precum analiza conţinutului atomic şi analiza nivelului carbonului, care s-au dovedit a prezenta niveluri foarte ridicate. Ei au concluzionat că explicaţia cea mai rezonabilă pentru compoziţia chimică a coperţii o reprezintă o explozie nucleară indusă biologic.

Există şi vor mai exista cazuri de persoane ce mor în circumstanţe ciudate. Vestea proastă este că suntem mai inflamabili decât ne-am imaginat. În circumstanţele adecvate, corpurile noastre pot deveni nişte lumânări. Cu toate acestea, se pare că niciodată acest lucru nu este spontan, ceva extern provocând focul.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.