În contextul Celui De-al Doilea Război Mondial declanșat la 1 septembrie 1939 prin invadarea Poloniei de către Germania, s-au format alianțele oficiale: Axa Roma – Berlin – Tokyo (numită și Puterile Axei) și Aliații, alianță alcătuită din Franța, Marea Britanie, Polonia, Australia și Noua Zeelandă. Aliaților li s-au alăturat ulterior Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii.

Pe direcția Aliaților s-a mai format o alianță neoficială, a celor „Trei Mari” reprezentată de Joseph Stalin (Uniunea Sovietică), Winston Churchill (Marea Britanie) și Franklin D. Roosvelt (Statele unite).

Conferința de la Ialta numită și Conferința din Crimeea a avut loc între 4-11 februarie 1945, în palatul Livadia, în Ialta, Crimeea, cu scopul de a discuta refacerea statelor europene și organizării teritoriale, după impactul Celui De-al Doilea Război Mondial.

În cadrul acestei conferințe, Stalin, șeful statului sovietic, a cerut să aibă influență politică în Europa centrală și de Est și să păstreze estul Poloniei, pretextând că această cerință este un act de onoare, cât și de siguranță în posibilitatea unor atacuri pe viitor.

Roosevelt, președintele american, a dorit participarea Uniunii Sovietice la războiul din Pacific, cu Japonia. Churchill, primul ministru britanic, a urmărit să păstreze teritoriile britanice intacte și i-a cerut lui Stalin organizarea de alegeri libere și guverne democratice in Europa de est si centrală.

Înțelegerile dintre cei trei lideri la Conferința de la Ialta au fost:

  • alegeri libere în țările europene
  • participarea Uniunii Sovietice la crearea Organizației Națiunilor Unite
  • intrarea Uniunii Sovietice în războiul împotriva Japoniei, după trei luni de la capitularea Germaniei. Acceptul URSS-ului de a intra în războiul cu Japonia a venit ca fapt al îndeplinirii unor concesii cerute de Stalin: recunoașterea oficială din partea americană a independenței Mongoliei din China, recunoașterea intereselor sovietice asupra căilor ferate din Manciuria și Portul Arthur.
  • distrugerea armatei germane și o denazificare prin înlăturarea foștilor național-socialiști de la conducerea statului și clasificarea lor în cetățeni germani major vinovați, vinovați, mai puțin vinovați, participanți la vinovăție și scoși de sub acuzare, prin pedepsirea lor cu închisoare sau confiscarea bunurilor și demiterea din funcție.
  • împărțirea Germaniei în trei zone, pentru ei înșiși. La această împărțire este și Franța invitată.
  • ocuparea estului Poloniei de către Rusia și compensarea ei prin teritorii germane
  • extinderea teritoriului Poloniei până la linia Oder –Neisse, urmând ca populația germană de aici, în număr de 11.5 milioane de germani, să fie deplasată și înlocuită de polonezii din est, care urmau a fi ocupați de trupele sovietice.
  • acordarea de drept de veto membrilor permanenți ai ONU, pentru care se va organiza conferința de la San Francisco.

 

Astfel, la întâlnirea de la Ialta, numită codat și „Conferința Argonauților”, s-a hotărât politica postbelică a aliaților.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here