Cariera de marmură Ruşchiţa se află situată în localitatea cu acelaşi nume din judeţul Caraş-Severin, în munţii Poiana Ruscă, la o altitudine de 800 de metri şi cuprinde cea mai mare rezervă de piatră naturală aflată în exploatare din ţara noastră. Zona este renumită pentru zăcămintele de calcare cristaline marmoreene, ce au culori albe, roz şi cenuşii.

Marmura roz se prezintă sub forma unor fâşii şi a unor pulberi fine, fiind situată în partea inferioară. Marmura albă se dezvoltă în partea centrală, iar marmura cenuşie în zona de sus a carierei, aceasta din urmă conţinând impurităţi ca grafit, magnetit, pirită, cuarţ etc.

Calităţile marmurei de Ruşchiţa au fost evidenţiate prima dată de către sculptorul maghiar Istvan Ferenczi, acesta comparând-o cu celebra marmură de Carrara. Exploatarea zăcământului de marmură de la Ruşchiţa a început în anul 1883, la iniţiativa inginerului constructor Johann Biebel, care a fost şi primul proprietar al carierei. La finalul secolului al XIX-lea, la cariera de la Ruşchiţa lucrau aproximativ 300-350 de muncitori, iar producţia se ridică la 700 de tone de marmură pe lună. Exploatarea a fost continuată ulterior de fiul lui Johann Biebel, Janos. Astfel, în anul 1912 marmura de Ruşchiţa era exportată în 12 state.

Iniţial, exploatarea marmurei s-a făcut în formă de clopot răsturnat, formându-se Cariera Gropan, care în perioada 1884 – 1960 a ajuns la adâncimea de 130 de metri. Din anii 1960, a început extracţia în felii orizontale, descendent şi fâşii longitudinale, realizându-se deschiderea platformelor de extracţie ale actualei cariere.

Din marmura de Ruşchiţa s-au realizat numeroase construcţii atât în România, cât şi în străinătate, cum ar fi Palatul Băncilor din Viena, Parlamentul de la Budapesta, Palatul Parlamentului din Bucureşti, Aripa Nouă a Aeroportului Otopeni – Bucureşti, Muzeul de Artă Contemporană, Palatul Telefoanelor, Casa Capşa, Casino Hotel Marriott, Biblioteca Judeţeană Constanţa etc.

În prezent, la Ruşchiţa, marmura se exploatează în Cariera Veche Gropan şi Cariera Nouă din Dealul lui Ionel.

cariera-de-marmura-ruschita.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ