Casă de piatră – o expresie controversată. Plurivalenţa simbolului “pietrei”

Casă de piatră este o expresie pe care, probabil, mulţi dintre noi am folosit-o ca urare pentru cei care îşi întemeiază o familie. Este atât de utilizată încât (ca şi în cazul altor expresii) nici nu ne mai gândim la nuanţe, conotaţii, origine, o spunem cu cele mai bune intenţii pentru că… “aşa se spune” şi pentru a transmite concentrat ideea de trăinicie în cuplu.

Unii (şi printre aceştia şi preoţi) consideră însă că nu este o urare de bun augur, susţinând că, eventual, s-ar putea spune “Casă pe piatră”, aducând ca argument faptul că, în Evanghelia după Matei, Iisus Hristos spune că omul înţelept îşi construieşte casa pe temelie de stâncă, “pe piatră”, nu “din piatră”, cu înţelesul de aşezare a vieţii pe fundament (şi la propriu şi la figurat) temeinic, care să reziste timpului şi vicisitudinilor.

Pentru a înţelege şi a decide singuri în ce măsură o astfel de expresie – Casă de piatră – este oportună sau nu ca urare pentru cei care se căsătoresc, ar trebui să avem în vedere semnificaţiile simbolice ale “pietrei”, care au generat diverse înţelesuri, în funcţie de context şi de experienţa umană.

De la plurivalenţa simbolului “pietrei” la “Casă de piatră”

În mitologiile tuturor popoarelor există legende, credinţe, superstiţii care au legătură cu “piatra”. În Grecia antică, în miturile dedicate lui Prometeu, fondatorul civilizaţiei umane, care a furat focul de la zei şi l-a dăruit oamenilor, se spune că el a fost cel care i-a creat pe oameni din lut şi că pietrele păstrează mirosul de om.

De atunci, de la începuturi – potrivit legendelor – piatra neşlefuită, care exprimă libertatea, “coboară din cer”, este “vie”, iar cea şlefuită (care rămâne însufleţită) se înalţă spre cer, omul şi piatra exprimând o dublă mişcare – ascendentă şi descendentă.

Piatra androginică

Se mai credea, după cum subliniază Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant, în “Dicţionarul de simboluri”, că piatra brută, neşlefuită este androginică, întruchipând perfecţiunea, prin şlefuire despărţindu-se principiile alcătuitoare.

De asemenea, piatra conică este considerată simbolul principiului masculin, iar cea cubică, a principiului feminin. Prin aşezarea unei pietre conice pe un soclu cubic se reface perfecţiunea iniţială.

Piatra ca material de construcţie

Ca material de construcţie, piatra se leagă de sedentarizarea popoarelor, iar “casa” nu reprezintă doar “adăpost”, este şi un spaţiu spiritual, simbol al unităţii familiei, o imagine la scară redusă a lumii.

Din piatră a fost făcut, se spune, şi Graalul, potirul folosit de Iisus la Cina cea de Taină şi în care a fost adunat sângele Lui, în timpul Crucificării. La Ierusalim, Chivotul Legământului, despre care se crede că adăpostea tablele de piatră cu “Cele zece porunci”, pe care Moise le-a primit pe muntele Sinai, precum si toiagul lui Aaron (fratele lui Moise) și o cantitate mică de “mană”, cu care s-au hrănit evreii timp de 40 de ani în deșert, era tot din piatră, ca şi piatra de altar din bisericile creştine.

Piatra cioplită de om nu poate fi înnobilată decât de divinitate, iar această înnobilare simbolizează trecerea de la sufletul obscur, întunecat, la cel luminat.

Piatra – simbol static

Jean-Paul Roux, istoric şi mitolog, compara simbolismul pietrei cu cel al copacului, subliniind că “mereu aidoma sieşi, de pe vremea când strămoşii noştri cei mai indepărtati au ridicat-o în picioare şi şi-au dăltuit în ea mesajele, piatra este simbolul vieţii statice, în timp ce copacul, suspus ciclurilor vieţii şi morţii, are darul extraordinar de a se regenera vesnic, este simbolul vieţii dinamice”.

Pietre “dătătoare de ploaie, de dragoste şi de copii” – Casă de piatră

La multe popoare (mai ales asiatice), în timpurile vechi, exista convingerea că anumite pietre erau dătătoare de ploaie, în ele se ascundeau spiritele strămoşilor şi semnificau şi statornicia acestora (a strămoşilor) într-un loc anume. Sufletul strămoşilor ascuns în piatră aducea şi ploaia, semn de belşug.

Mirii invocau pietrele aducătoare de ploaie pentru a avea parte de copii, pentru a le ocroti căminul, iar femeile le lipeau de trup ca să le aducă dragostea şi fecunditatea. În special aceste ritualuri şi credinţe sunt foarte aproape de înţelesul pe care îl acordăm noi astăzi expresiei “casă de piatră”.

Pietrele “îngrămădite”

Pietrele “îngrămădite”, mai ales la popoarele din America de Sud, dar şi in Siberia şi, probabil, şi în alte locuri, au şi ele o valoare simbolică. Potrivit tradiţiilor, trecătorii printr-un anumit loc trebuie să adauge fiecare câte o piatră la nişte grămăjoare care, în timp, ating dimensiuni considerabile – o sugestie a întruchipării sufletului colectiv – în sensul precizat de acelaşi Jean-Paul Roux, care explica convingerile populaţiilor respective: “orice acumulare de obiecte neînsemnate, înzestrate cu suflet, întăreşte potenţialitatea fiecăruia dintre ele şi creează, în cele din urmă, un suflet nou, extrem de puternic. Sufletul unei pietricele oarecare este slab, dar el se adaugă nenumăratelor suflete ale pietrelor din grămadă, iar sufletul colectiv devine o uriasă forţă”.

Piatra în tradiţia biblică

În tradiţia biblică, având în vedere caracterul imuabil al pietrei, aceasta simbolizează înţelepciunea. Iisus este cel care l-a numit pe unul dintre apostolii săi “Petru” (adică „piatră”/ „stâncă”/ „rocă”), în sensul puterii credinţei: “Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Și îți voi da cheile împărăției cerurilor și orice vei lega pe Pământ va fi legat și în ceruri, și orice vei dezlega pe Pământ va fi dezlegat și în ceruri.” (Evanghelia după Matei).

“Casă de piatră” – o urare binevenită?

După cum se poate observa, simbolismul “pietrei” este extrem de complex. Această complexitate de semnificaţii explică şi existenţa multor altor expresii cu “piatră”, în afară de “Casă de piatră” – “a pune piatră pe piatră”, “a fi tare/ sănătos ca piatra”, “ a avea o piatră pe inimă”/ a se lua o piatră de pe inimă”, “piatră de încercare” etc.

În asociaţie cu substantivul “casă” – “Casă de piatră” – sensurile se potenţează reciproc. Este greu de crezut că atunci când cineva le urează celor care se căsătoresc “Casă de piatră” are în vedere sensul propriu al cuvintelor (să-si facă o casă din pietre!) şi, din acest motiv, ar fi exagerat să credem că este o urare nepotrivită.

Eventual, ne-am putea gândi dacă cei care adresează sau cei care primesc urarea conştientizează mesajul de dincolo de cuvintele cuprinse în această structură (“Casă de piatră”) şi care, prin repetiţie, pare a se fi banalizat – în realitate, un mesaj legat de trăinicie, curaj, însufleţire, dragoste, copii, ocrotire etc.

Suntem stăpânii cuvintelor şi, în acest caz, avem libertatea de a opta pentru modul pe care-l considerăm potrivit de a face o urare celor care se căsătoresc şi fără teama că a spune “Casă de piatră” ar fi o greşeală, in pofida unor opinii excesive.