Casa Heltai (numită și Casa Bocskai), aflată pe strada Matei Corvin nr.4, a aparținut autorului, editorului și tipografului Kaspar Helth (magh. Gaspar Heltai), de origine saș. Aceasta se află în incinta Cetăţii Vechi a Clujului.
Clădirea a fost ridicată în secolul al XV – lea de către familia Eppel, ulterior ea devenind proprietate a familiei Heltai. În 1550, aici, a fost amenajată cea dintâi tipografie din Cluj. Tot aici, s-a născut, în 1557, Ștefan (István) Bocskai, unul dintre cei mai mari principi ai Transilvaniei, singurul principe născut la Cluj.
De-a lungul timpului, clădirea a aparținut mai multor patricieni, apoi familiei Teleki, respectiv familiei Bethlen. Aici, a funcționat între 1870 și 1890 poșta orașului. În prezent (2009), în acest loc este sediul central al Universității Sapientia, Universitatea Maghiară Ardeleană.
Heltai Gaspar a fost un cărturar saș. A studiat la Wittenberg, Germania, și a înființat prima tipografie a orașului, baia publică, moara – fabrica de hartie si prima fabrică de bere a urbei. A fost în acelaşi timp preot, traducător, tipograf, editor, scriitor şi om de afaceri. Odată cu stabilirea lui Heltai la Cluj, putem vorbi de începutul reformei religioase în acest oraş. De numele lui se leagă începutul popularizării figurii regelui Matei Corvin.
Există însă un alt personaj istoric important, de numele căruia se leagă această clădire. Aici, s-a născut la 1 ianuarie 1557, Ştefan Bocskay, principele Tranilvaniei şi rege ales al Ungariei. Gheorghe Bocskay, un adept al Habsburgilor, tatăl viitorului principe, a fost arestat şi ţinut prizonier aici, în casa familiei Heltai, din ordinul principelui Janos Zsigmond.
Pe peretele stâng al casei, se observă patru plăci de piatră cu inscripţii despre naşterea, în această casă, a ilustrului personaj din istoria Transilvaniei şi despre faptul că s-a născut într-o zi de vineri şi despre toate întâmplările norocoase ce au avut loc în această zi din săptămână. Într-o sală, se găseşte şi blazonul lui Ştefan Bocskay, sculptat în anul 1606, blazon compus din stemele Transilvaniei şi Ungariei, în mijlocul cărora se află blazonul ilustrului principe.
În decursul secolelor, casa a fost reşedinţa unor patricieni clujeni, apoi a intrat în posesia conţilor Teleki şi mai apoi în cea a conţilor Bethlen. Între 1870 şi 1890, aici a funcţionat oficiul poştal al oraşului; după aceşti ani, clădirea a mai găzduit şi alte instituţii, redacţii, a funcţionat şi ca oficiu de statistică sau ca sediu de bancă. În prezent, acest loc servește ca sediu central al Universităţii Sapientia, Universitatea Maghiară Ardeleană.
Astăzi, Casa Heltai nu este doar un monument istoric, ci și un punct de atracție pentru iubitorii de istorie și arhitectură. Vizitatorii sunt invitați să exploreze nu doar structura, dar și poveștile pe care le păstrează zidurile ei, fiecare cameră fiind o poveste în sine.