Casa Karvazy este unul dintre cele mai importante edificii din oraşul Cluj-Napoca. Se află în Piaţa Unirii, la numărul 21 şi a fost construită astfel încât să se încadreze perfect în arhitectura oraşului.

Casa Karvazy reprezintă una dintre cele mai vechi case din oraşe, fiind ridicată în anul 1571. Acest lucru este cunoscut datorită cadrului porţii, unde stă scris anul acesta. Nu se cunosc multe amănunte despre împrejurările ridicării sale, nefiind accesate documentele care ar putea menţiona ceva despre acest lucru.

Cu toate acestea, se ştie că la începutul secolului al XX-lea, Casa Karvazy a fost dărâmată, iar familia episcopului de atunci a ridicat una nouă. Aceasta a fost construită în stilul secession, pentru a se putea încadra între toate clădirile care s-au ridicat în vremea respectivă. Cei care au posibilitatea de a intra în casă rămân surprinşi de detaliile şi de ornamentele care îmbogăţesc interiorul. Una dintre camere iese în evidenţă chiar înainte să intri în ea, datorită cadrului de uşă, sculptat cu pricepere. Lângă acest cadru se afla o sobă din ceramică, aceasta completând frumuseţea spaţiului.

Având în vedere vechimea şi importanța sa, Casa Kervazy a fost declarată monument istoric de către autorităţile din Cluj-Napoca. Muzeul de Istorie din acest oraş găzduieşte partea de sus a porţii de la intrarea în casă, deoarece este un minunat exemplu arhitectural. Aşadar, această casă este una dintre cele mai interesante şi mai frumoase clădiri din oraşul transilvănean, fiind inclusă de autorităţile de aici pe harta turistică a oraşului – cu alte cuvinte, cei care se află în Cluj-Napoca nu trebuie să o rateze.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ