Una dintre cele mai faimoase adrese din Africa de Sud corespunde locuinţei în care a trăit primul preşedinte al Africii de Sud, ales prin vot democratic, Nelson Mandela.
Este vorba despre o căsuţă modestă, din Soweto, dar care pentru Nelson Mandela a reprezentat centrul universului său în cei 27 de ani petrecuţi în închisoare, după cum el însuşi a mărturisit în cartea autobiografică, „Lungul drum către libertate”.
Casa lui Nelson Mandela se află pe strada Vilakazi din Soweto, la numărul 8115. Fostul luptător sud african pentru drepturile omului a locuit aici în diferite etape ale vieţii sale. Cei mai mult a trăit sub acest acoperiş între anii 1945 şi 1962 alături de prima soţie, Evelyn Mase, (până în 1957 când cei doi au divorţat) şi, ulterior, alături de cea de-a doua soţie, Winnie, şi copiii lor. În anul 1962, pe fondul frământărilor politice şi a activităţii sale ca luptător împotriva politicii de segregare rasială, Nelson Mandela a fost arestat. În locuinţa din strada Vilakazi, numărul 8115, s-a întors abia în anul 1990, la capătul a 27 de ani de închisoare. A locuit aici unsprezece zile încheiate, după care s-a mutat împreună cu familia în Houghton.
Soţia şi copiii lui Nelson Mandela au trăit în această casă până la eliberarea liderului politic din închisoare.
În anul 1997, Nelson Mandela a donat fosta lui locuinţă fundaţiei înfiinţate chiar de el însuşi, Soweto Heritage Trust, şi care s-a ocupat să o repare şi deschidă publicului sub formă de muzeu. Doi ani mai târziu, în 1999, casa lui Nelson Mandela a fost declarată monument naţional. La acea dată, se afla pe lista celor mai vizitate obiective turistice sud africane, ocupând poziţia cu numărul 16.
În prezent, casa lui Nelson Mandela este cel mai îndrăgit loc vizitat nu doar de către turişti, ci şi de sud africani îndrăgostiţi de propria istorie.
De această adresă faimoasă în Africa de Sud se leagă o serie de fapte mai puţin obişnuite. Strada Vilakazi este singura stradă de pe suprafaţa continentului african care a avut prilejul de a găzdui doi laureaţi ai premiului Nobel – pe Nelson Mandela şi pe arhiepiscopul Desmond Tutu, care a locuit la doar câteva case distanţă de cea a liderului politic. În mod surprinzător, de numele străzii Vilakazi se mai leagă şi alt fapt politic. Este strada pe care a fost împuşcat mortal Hector Pieterson, un copil de numai 12 ani care ieşise să protesteze contra măsurilor discriminatorii impuse de autorităţile politice din perioada apartheidului.
Aceeaşi fundaţie, Soweto Heritage Trust, se ocupă şi cu administrarea monumentului comemorativ înălţat pentru Hector Pieterson pe aceeaşi stradă faimoasă, strada Vilakazi.
Din aprilie 2008 până în martie 2009, casa lui Nelson Mandela din strada Vilakazi, numărul 8115 a fost închisă pentru lucrări de restaurare. Nu exista un centru de vizitare, personalul era prost instruit, pereţii stăteau să cadă, iar exponatele nu transmiteau niciun mesaj anume.
De-a lungul lucrărilor de restaurare, casei lui Nelson Mandela i s-a dat înfăţişarea unui adevărat muzeu, datorită unei expoziţii sub formă de filme, materiale audio, panouri explicative care spun la unison povestea teribilă a luptei pe care Nelson Mandela a dus-o împotriva apartheidului. A fost înfiinţat şi un centru de vizitare.
Interiorul a rămas aparent neschimbat, însă informaţiile pe care le oferă sunt mult mai numeroase şi mai documentate. Vizitele sunt gestionate de personalul muzeului Nelson Mandela – câţiva ghizi turistici ce cunosc o sumedenie de detalii despre viaţa şi lupta liderului sud african. Pentru ca turul de vizitare să fie cât mai complet şi uşor de înţeles, în casa lui Nelson Mandela nu se primesc mai mult de 20 de turişti deodată. A fost desemnat şi un curator cu experienţă care să conducă muzeul; personalul a fost instruit foarte bine, s-au făcut studii de cercetare legate de istoria casei şi au fost aduse numeroase obiecte de ordin personal folosite la un moment dat sau altul de către Nelson Mandela.
În plus, a fost amenajat şi un mic spaţiu comercial care vinde suvenire legate de lupta pentru drepturile omului, aşa cum a fost ea dusă de liderul sud african. Se pot cumpăra cărţi, DVD-uri, tricouri inscripţionate, stilouri şi mici obiecte decorative.
Casa lui Nelson Mandela este o clădire construită în anul 1945, fără etaj, şi cu aspectul unei case stil vagon. Pereţii scunzi ai construcţiei sunt din cărămidă, aşa că locuinţa a căpătat o culoare roşiatică. Sunt marcaţi de urme de arsură de la cocteilurile Molotov aruncate şi găuriţi de gloanţele trase asupra lor.
Acoperişul este extrem de subţire, realizat din tablă simplă. La interior, se află trei încăperi amenajate sub forma unei sufragerii, a bucătăriei cu loc de luat masa şi sub forma unui dormitor spaţios. O mare parte a mobilierului folosit de Nelson Mandela şi familia sa a fost restaurat şi se află expus în cadrul locuinţei – muzeu, însă au fost introduse şi o serie de dispozitive cu caracter informativ. Casa era prevăzută şi cu o baie destul de rustică.
Extrem de interesantă este o colecţie fotografică personală a lui Nelson Mandela care îl surprinde în ipostaze de cap de familie, om iubitor de animale, părinte. Există şi numeroase fotografii din tinereţea lui Nelson Mandela, de pe vremea când avea înfăţişarea unui student şi petrecea timpul citind foarte mult. De altfel, pasiunea pentru citit este reflectată şi în dormitorul casei, unde a fost amenajată o bibliotecă cu aer modern, menită să redea atmosfera tipică din casa familiei lui Nelson Mandela.
Obiectivul declarat al casei Nelson Mandela este de a oferi vizitatorilor o experienţă completă inspirată de personalitatea şi viaţa liderului sud african a cărui poveste este spusă atât din perspectiva soţului şi a tatălui, cât şi din perspectiva omului politic. Per ansamblu, casa lui Nelson Mandela de pe strada Vilakazi este o pledoarie în favoarea libertăţii, demnităţii, drepturilor omului şi toleranţei pe care fostul preşedinte a dorit să le ofere poporului său sub forma unei moşteniri politice.
Casa Nelson Mandela se poate vizita zilnic, de luni până duminică, între orele 9.00 şi 16.45. Un tur de vizitare durează în jur de 40 de minute. Accesul este permis în baza unei mici taxe de intrare.
