În satul Agapia, din judeţul Neamţ, se află o căsuţă care are pe perete o placă, pe care scrie: ,,În această casă, au locuit călugăriţele Elisabeta Vlahuţă (mama scriitorului) şi Elisabeta Străjescu (sora sa)”.
Vara, când venea la mănăstire să se odihnească, scriitorul locuia în această casă, care este azi Casa memorială Alexandru Vlahuţă – s-a construit în perioada 1820-1830 şi aparţinea Mănăstirii Agapia.
Aici, veneau, deseori (vara), mama şi sora scriitorului. Spre sfârşitul vieţii, părinții săi s-au retras la mănăstire, sub numele de Elisabeta şi Nectarie, iar sora lui Margareta (după moartea soţului) s-a călugărit şi ea (la Agapia). La Mănăstirea Neamţ, a fost călugărit un frate de-al scriitorului sub numele de Mardarie.
Casa memorială Alexandru Vlahuţă de la Agapia este inaugurată în anul 1953. Are două camere (două chilii ale mănăstirii), care erau dormitoare şi o sală mare, un fel de sufragerie (construită de scriitor în anul 1902, drept reşedinţă de vară), cu un perete cu geamuri, unde scriitorul îşi primea prietenii, organizând întâlniri de neuitat.
În această încăpere (spaţioasă) de la intrarea în muzeu, se află o expoziţie documentară formată din zece vitrine cu cărţi, reviste, fotografii de epocă şi alte trei vitrine cu obiecte ce au aparţinut scriitorului, familiei sale, precum şi lui I.D.Ştefănescu (nepotul lui Delavrancea), căsătorit cu una dintre fiicele lui Vlahuţă (Margareta, retrasă şi ea la Agapia). Cealaltă fiică, Ana, a fost căsătorită cu Gh. N. Grigorescu, fiul pictorului (şi a locuit la Câmpina, depăşind vârsta de 100 de ani).
În vitrine, sunt expuse ediţii ale operelor scrise de Al.Vlahuţă: ,,Poezii”, primele ediţii ale romanului ,,Dan”, ,,România pitorească”, monografia despre pictorul Nicolae Grigorescu – volumul ,,Pictorul N.Grigorescu” (1910).
Cele două camere mici (foste chilii) erau dormitoare şi au mobilier simplu, obişnuit, paturi cu tăblii, lămpi de epocă, mese simple, un ceas cu pendulă, icoane vechi, desene realizate de Margareta (fiica scriitorului). Pe un perete, se află o copie după N.Vlahuţă, reprezentând pe Nectarie Vlahuţă (tatăl scriitorului) la vârsta de 100 de ani şi un portret în ulei (al scriitorului) realizat de Ipolit Strâmbulescu.
Al.Vlahuţă, prin opera sa mult apreciată de-a lungul timpului, este în literatura română ,,un epigon al lui Eminescu” (G.Călinescu).
În interiorul casei, fiecare obiect și mobilă sunt păstrate pentru a recrea atmosfera epocii în care familia Vlahuță a trăit aici. Vizitatorii pot vedea obiecte personale ale călugărițelor, inclusiv cărți de rugăciuni, veșminte și alte artefacte care ilustrează ziua de zi într-un mediu monahal. Aceste exponate nu doar că povestesc, dar creează și un dialog între trecutul spiritual și prezent.
Grădina mică și bine întreținută din jurul casei oferă un spațiu de liniște și meditație, unde vizitatorii pot reflecta asupra impactului pe care liniștea și credința l-au avut asupra scrierilor lui Alexandru Vlahuță. Acest spațiu verde servește ca un omagiu adus vieții de rugăciune și contemplare care a definit existența celor două femei remarcabile ale familiei.
