Emil Isac s-a născut la Cluj, în 17 mai 1886, şi s-a stins din viaţa la 25 martie 1954, înhumat la Cimitirul Central din Cluj. Locuinţa poetului, din casa bătrânească a părinţilor săi, este o clădire de prin mijlocul secolului al XIX-lea, care a devenit Casa memorială Emil Isac în anul 1955.
Pe placa de marmură de la intrarea în muzeu, este scris un succint curriculum vitae al dr. Aurel Isac, tatăl scriitorului: ,,Aici a locuit 50 de ani luptătorul memorandist dr.Aurel Isac (1845-1932), preşedinte al Societăţii meseriaşilor Români din Cluj, membru al Societăţii România Jună din Viena şi membru fondator al Societăţii Culturale Iulia din Cluj. Aici a fost vizitat de B.P.Haşdeu, dr.Ioan Raţiu, dr.V.Lucaciu, I.L.Caragiale, G.Coşbuc, Ady Endre, G.Popp de Băseşti şi multe alte personalităţi marcante” şi urmează: ,,Ardealule, Ardealule, Ardealule, orice plâns şi cântec din tine porneşte”.
În hol, la Casa memorială Emil Isac, se află o placă comemorativă, din marmură neagră, iar pe ea, în centru, este medalionul poetului (realizat de Virgil Fulicea). Sunt prezente, în vitrine, o serie de documente cu caracter biografic, din aflăm unde şi când s-a născut poetul (un certificat de naştere – Cluj 17 mai 1886).
A studiat la Gimnaziul piariştilor din Cluj şi la Liceul grănicesc din Năsăud, apoi la Facultatea de Ştiinţe Juridice a Universităţii din Cluj. Poetul a debutat în anul 1903, la revista ,,Familia”, condusă de Iosif Vulcan din Oradea.
Prima sa carte tipărită a fost ,,Poezii, impresii şi senzaţii moderne” (1908), apoi apar alte volume: ,,Ardealule…Ardealule Bătrân”(1916), ,,Poeme în proză” (1923), ,,Cartea unui om” (1925), ,,Notiţele mele” (1925), ,,Poezii” (1936). În anul 1912, se juca, la Bucureşti, piesa sa ,,Maica cea tânără”, în rolul principal a jucat Aristizza Romanescu. Emil Isac a colaborat la o serie de reviste de prestigiu ca: ,,Semănătorul”, ,,Viaţa Românească”, ,,Flacăra”, ,,Luceafarul’, ,,Viaţă nouă”, ,,Noua revistă româna”, ,,Facla” etc.
Fosta locuinţă a poetului, astăzi devenită Casa memorială Emil Isac, este compusă din trei săli. Prima încăpere este camera de lucru a poetului cu o bibliotecă cu aproximativ 1700 volume tipărite în limba română, maghiară, germană, franceză, iar multe dintre ele sunt cărţi cu dedicaţie: ,,Lui Emil Isac cu veche şi neschimbată prietenie” (Lucian Blaga).
Pe masa biroului, se află mai multe obiecte personale: ochelarii, călimara din marmură, stiloul (aproximativ 100 ani), o scrumieră, câteva scoici mari, o potcoavă ,,presse papiers”. Lângă birou, se află un fotoliu şi un baston care a aparţinut bunicului, poetului Nicolae Isac (care a fost arhivar şi notar în diferite localităţi din Transilvania).
În celelalte două încăperi din Casa memorială Emil Isac sunt două vitrine şi panouri pe pereţi cu documente, certificatul de deces din 25 martie 1954, obiecte (decoraţia ,,Meritul cultural clasa I” din 1946, dată de regele Mihai), carnet de membru al Uniunii Scriitorilor, legitimaţie de intrare la ,,Gazeta Transilvaniei”, numeroase scrisori adresate lui Emil Isac, de mari personalităţi literare ale timpului, precum: I.L.Caragiale, M. Sadoveanu, I. Minulescu, O. Densusianu, L. Blaga.
Se află şi o scrisoare trimisă de I.L.Caragiale poetului cu ocazia sărbătorii centenarului Astrei (unde cei doi s-au cunoscut la Blaj în 1911). Celelalte patru scrisori, tot de la I.L.Caragiale, sunt expuse la Muzeul Teatrului din Bucureşti.
La Casa memorială Emil Isac se păstrează peste 600 de manuscrise ale scriitorului, însumând: cersuri, proză, însemnări, teatru. Numeroase fotografii de familie, cu poetul la diferite vârste, la un an, la trei ani, zece ani…până la ultima fotografie a sa din 11 februarie 1954, la spitalul din Cluj, împreună cu poetul Ion Brad. Sunt fotografii cu prietenii lui: Emil Isac alături de L.Rebreanu, Nicolae Drăgan, Fanny Rebreanu, apoi Emil Isac în faţa casei lui G.Coşbuc.
O altă fotografie inedită cu G.Enescu, cu Valeria Isac (compozitoare, sora poetului, ea a compus marşul expoziţiei din 1906 din Bucureşti şi care s-a tipărit de ,,Muza română” din Blaj condusă de Iacob Mureșanu). O altă fotografie îl reprezintă pe Emil Isac, în 1899, pe o bicicletă cu două roţi (una din primele biciclete de atunci). Sunt expuse piese de corespondenţă ale tatălui său Aurel Isac, cu fruntaşi ai vieţii politice, susţinători ai ideii de unitate naţională.
Într-un panou de pe perete, intitulat ,,Prieteni, colegi, contemporani cu Aurel Isac”, sunt scrise câteva cuvinte ale dr.Ioan Raţiu, din 1894: ,,Ne vom duce cu fruntea ridicată, cu inima liniştită şi mândri vom spune că ceea ce am făcut, am făcut-o pentru poporul român, din mandatul direct al acestui popor”.
Emil Isac a fost un îndrăgostit de popor, un împătimit cântăreţ al Ardealului, începând cu volumul ,,Ardealule…Ardealul e bătrân” (1916), în care el vorbeşte despre durerea românilor din Ardeal. În ,,Europa cea nouă” (1917), el mărturisea ; ,, Noi am vrut să fie pace între popoare, iubire între fraţi străini de limbă şi de neam”.
Emil Isac a fost inspector al Teatrelor din Transilvania, apoi profesor la Şcoala de Belle Arte din Cluj unde se împrieteneşte cu poeţi şi intelectuali maghiari: Babits Mihaly, Ady Endre (al cărui portret şi mască mortuară se află în biroul din Casa memorială Emil Isac) şi alţii.
În 1919, poetul Emil Isac şi-a dat adeziunea la chemarea antirăzboinică lansată în cadrul grupului ,,Clarte” de scriitori francezi Romain Rolland şi Henri Babrusse, luptând cu sinceritate pentru un conţinut democratic al culturii.
Muzeul găzduiește o colecție impresionantă de manuscrise, fotografii, scrisori personale și ediții prime ale lucrărilor sale, oferind o înțelegere profundă a contribuției sale literare. Casa memorială organizează regulat evenimente culturale, lecturi de poezie și expoziții temporare care îmbogățesc viața culturală a orașului și atrag vizitatori din toate colțurile țării.
