Ioan Slavici se naște în comuna Siria, judeţul Arad, în data de 18 ianuarie 1848. Casa însă a fost demolată pe la 1900, iar astăzi se cunoaşte doar locul unde a existat. Actuala Casă memorială Ioan Slavici a fost inaugurată în anul 1950, atunci când s-au comemorat 25 de ani de la moartea sa.
Casa are, pe peretele exterior, lângă intrare, o placă de marmură pusă de către Uniunea Scriitorilor. Macheta casei natale se află într-o vitrină din muzeu, ea fiind în stilul caselor ţărăneşti din zonă, cu acoperiş în două ape, acoperită cu ţiglă, cu două odăi şi o tindă, datând din jurul anului 1780.
Casa memorială Ioan Slavici se află în castelul Bohus, din anul 1800, castel care a aparţinut nobilului Ioan Bohus. În curtea castelului, se află statuia soţiei nobilului Bohus, un izvor, statuia lui I.Slavici, statuia lui Ion Rusu Sirianu – scriitor ziarist (nepotul scriitorului) şi statuia lui Emil Montia – compozitor, muzicant, militant pentru unitatea naţională a tuturor românilor. Castelul are, în exterior, un capitel, susţinut de patru coloane, cu o intrare într-o cameră largă, din care se intr[ în partea stângă în expoziţie.
Colecţia documentară aflată în muzeu, în mare parte fiind donaţia uneia dintre fetele lui Ioan Slavici (Fulvia Struteanu) şi a fiului ei, Alexandru Struteanu. Din colecţie, fac parte: cărţi din opera scriitorului, ediţii princeps, scrisori, ziare, reviste, fotografii, mobilier de epocă.
Expoziţia este organizată pe următoarele teme: Siria – mediul istoric şi geografic, copilăria, şcoli absolvite (Arad, Timişoara), studii universitare, prietenii literare (Eminescu, Maiorescu, Coşbuc), consacrarea literară la Tribuna din Sibiu, activitatea sa pe tărâm istoric, pedagogic, ultimii ani din viaţă, posteritatea sa, studii despre viaţă şi activitatea poetului, traduceri din diferite lucrări, realizări cinematografice după operele lui Slavici.
În prima încăpere, documentele expuse amintesc de faptul că străbunicii săi din partea tatălui se trag din neamul „Slăvitești”, veniţi în Siria pe la 1710 (din Oltenia), după expansiunea spre Sud a puterii militare a Austriei.
După 1770, numele de Slavici, în Siria, devine tot mai cunoscut. Bunicul său din partea tatălui, Ilie Slavici, a avut şapte copii cu Maria, unul dintre ei fiind Savu Slavici (pe el, scriitorul îl indică că fiind tatăl său). El rămâne orfan de tată şi este crescut de o rudă, Mihai Fercu – ce apare, adesea, în scrierile lui Slavici şi care a avut un rol hotărâtor în formarea şi educarea sa. Tatăl lui Slavici era maistru cojocar şi avea o întreprindere mică.
Tot aici, la muzeu, este şi „cartea de botez” a poetului, de la preotul din Siria, în care este confirmat faptul că scriitorul s-a născut în Siria la 18 ianuarie 1848. Mama sa, Elena Borlea, cu care Savu Slavici se căsătoreşte la 1842, era dintr-o familie veche şi numeroasă. Ioan Slavici nu era „o fiinţă liniştită”, după cum mărturiseşte şi el în „Fapta omenească” („mă ştiu că sunt un om vesel şi foarte năvalnic”).
Din cei cinci copii ai lui Savu Slavici, trei au murit de timpuriu, în viaţă rămânând doar Ioan Slavici şi sora lui, Marica.
La Casa memorială Ioan Slavici, sunt expuse fragmente din „Amintiri”, manuscrise ce reprezintă familia, anii de şcoală (învăţător la şcoala din sat l-a avut pe Dimitrie Vostinar, cântăreţ la biserica satului şi care stătea cu „joarda în mână”). Scriitorul a învăţat ungureşte de la copii, iar nemţeşte de la un preot catolic din sat. Şcoala primară o face la Arad, iar între anii 1860-1865, primele cinci clase ale liceului maghiar.
În 1865, continuă studiile la liceul german al călugărilor „minoriţi” din Timişoara, iar în clasele a 6-a şi a 7-a se angajează la o familie germană ca un fel de preparator al fetiţelor familiei în schimbul casei şi al meselor.
În „Amintiri”, scriitorul povesteşte cum, ca să acopere unele greutăţi materiale, el pregătea copilul unei familii aristocrate din Transilvania. La Satu Mare, se înscrie şi ia cu succes examenul de maturitate, apoi se întoarce, pe jos, acasă (neavând bani), timp de şase săptămâni prin Baia Sprie, Dej, Gherla, Cluj, Turda, Abrud şi consemnează: „multe am văzut, multe am gândit şi am simţit, multe am învăţat în cursul acestei călătorii”.
Se înscrie apoi la Facultatea de Drept din Pesta în 1869 şi intră în societatea „Petru Maior” a studenţilor români. Nemulţumit de atmosfera de la Pesta, el revine acasă şi se angajează la notariatul din „Cumlaus” aproape de Siria. Acum, poetul cunoaşte locuri şi oameni noi, care îl inspiră să scrie „Pădureanca” şi „Moara cu noroc”.
Alte documente de la Casa memorială Ioan Slavici evocă anii petrecuţi de scriitor la Viena, când a fost un an de zile înregistrat în regimentul 33 ca voluntar. Aici, la Viena, urmează şi studiile la Facultatea de Drept, unde îl are ca prieten pe M.Eminescu, aflat şi el la Viena. Eminescu, deşi mai tânăr decât Slavici, dar mult superior prin cultură, îi este bun prieten şi îndrumător acestuia. Tot datorită prieteniei cu Eminescu, Slavici apare şi în gruparea „Junimii” de la Iaşi, fiind apreciat de Iacob Negruzzi.
În 1870, I.Slavici este ales preşedinte al societăţii „România jună” şi pregăteşte, împreună cu Eminescu şi alţi studenţi români din Viena, serbarea de la Mănăstirea Putna din 1871, omagiu adus lui Ştefan cel Mare.
Alte exponate aflate la muzeu prezintă momentul întoarcerii de la Viena pe pământul natal şi începerea activităţii de avocat la Arad în cancelaria lui M.V.Stănescu – Arădanu.
Într-o altă vitrină, sunt expuse reproduceri după povestirea „Zâna Zorilor”, apărută în „Convorbiri Literare”. O altă cameră a muzeului are ca temă consacrarea sa în literatură: este prezentă ediţia princeps din „Novelele din popor”, dedicate lui Titu Maiorescu (este o sinteză a tot ceea ce a scris Slavici mai bun în acest gen).
Facsimile expuse amintesc de „Scormon”, „Popa Tanda”, „Vecinii”, „Budulea taichii”, „La crucea din sat”, „Gura satului” – toate alcătuind un tablou etnografic al satului românesc. Sunt prezente, în muzeu, şi imagini din ecranizarea nuvelei „Moara cu noroc”. Romanul „Mara” (în diferite ediţii expuse în vitrină), imagini din filmul „Pădureanca”, ecranizare după nuvela cu acelaşi nume pot, de asemenea, să fie văzute.
Singura comedie („o nuvelă dialogată” spunea N.Iorga) este „Faţă de birău”; alte opere sunt: „Vorbe de clacă”, „Toamna” şi „Polipul unchiului” (piesa ce aminteşte de Moliere). Scrie drama istorică „Gaspar Gratiani”, dar şi drama „Bogdan Vodă” (cinci acte, versuri albe).
Sunt expuse la muzeu şi manuale şcolare scrise de poet. În camera a treia a muzeului, se găseşte mobilierul original de pe vremea lui I.Slavici, biroul, scaune sculptate, un scrin, fotolii, bibliotecă.
În muzeu, sunt fotografii cu prietenii şi scriitori contemporani (M.Eminescu, G.Coşbuc, T.Maiorescu cu dedicaţie „amicului meu D.I.Slavici – 27 mai 1877”). Câteva exponate ale muzeului ilustrează activitatea scriitorului în domeniul presei: „Tribuna” (Sibiu), „Vatra” (colaborează cu Caragiale şi Coşbuc), „Timpul”, „Gândirea”, „Viaţa românească”, „Ziua”, „Gazeta Bucureştilor”, „Adevărul literar şi artistic”, „Convorbiri Literare”.
Din impresiile culese din călătorii, Slavici a creat operele: „Închisorile mele”, „Lumea prin care am trecut”, „Amintiri”.
La 17 august 1925, scriitorul Ioan Slavici se stinge din viaţă şi este înmormântat la Schitul Brazi (oraşul Panciu), unde este şi mormântul fiicei sale.
Casa Memorială nu este doar un punct turistic, ci și un centru educațional important pentru regiunea Arad și pentru România în general. Ea atrage anual studenți, cercetători și literați interesați de contribuția lui Slavici la literatura română, promovând astfel educația și cultura în comunitate.
Pe lângă funcția de muzeu, Casa Memorială Ioan Slavici găzduiește diverse evenimente culturale, inclusiv lecturi, ateliere literare și comemorări, toate menite să aducă omagiu scriitorului și să inspire noi generații de creatori și gânditori.
