Casa memorială „Ion Siugariu” se află în satul Băiţa, nu foarte departe de localitatea Baia Mare. Reprezintă casa în care personalitatea căreia îi poartă numele s-a născut şi a copilărit.

Ion Siugariu a fost un poet maramureşean, ale cărui opere au fost publicate după ce a murit. A fost cel mai mare dintre cei şase copii ai familiei şi singurul care s-a făcut remarcat în întreaga ţară. A debutat în anul 1934, când poezia sa, „Imn tinereţii”, a fost publicată în revista „Observatorul”. Cariera care abia începuse a fost întreruptă odată ce s-a înrolat în armată, fiind trimis, în anul 1936, în Ploieşti, la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă.

Deşi trebuia să fie trup şi suflet pentru patrie, Ion Siugariu nu şi-a uitat niciodată adevărata pasiune, aceea de a scrie. A urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie şi a scris pentru multe reviste şi periodice din Bucureşti, dar şi din ţară. În anul 1941, a fost desemnat preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Refugiaţi, iar în timpul în care a ocupat această funcţie a avut o bogată activitate în domeniul literaturii.

Unul din manuscrisele importante pe care Ion Siugariu le-a lăsat în urma sa este jurnalul din timpul în care a fost trimis în război. În anul 1944, a fost trimis în Ungaria, pe front, apoi în Cehoslovacia şi în Munţii Tatra.

Jurnalul ţinut de el evocă toate sentimentele prin care a trecut şi mai puţin faptele de război, tocmai acesta fiind motivul pentru care este atât de special. Din păcate, poetul a murit la doar 31 de ani, pe câmpul de luptă din Cehoslovacia, unde a căzut victimă unui proiectil al inamicilor.

Casa memorială „Ion Siugariu” a fost deschisă publicului în anul 1983, iar cei care o vizitează află multe lucruri interesante şi mai puţin cunoscute despre această personalitate. În casă, se pot vedea diverse manuscrise ale poetului, scrisori ale familiei, piese de mobilier tradiţionale, dar şi obiecte care sunt caracteristice domeniului minier. De asemenea, tot aici se află jurnalul scris de Siugariu în timpul războiului.

Casa păstrează multe din elementele originale, oferind o imagine autentică a mediului în care Ion Siugariu și-a petrecut anii formatori, cu mobilier rustic și obiecte personale ale poetului.

În fiecare an, casa atrage numeroși vizitatori, inclusiv cercetători și iubitori de istorie, dornici să descopere mai multe despre viața și opera lui Ion Siugariu, precum și despre cultura specifică Maramureșului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.