Cascada Duruitoarea este situată la o altitudine de 1270 de metri, în Masivul Ceahlău, pe raza localităţii Ceahlău din judeţul Neamţ. Aceasta este formată de Pârâul Rupturii care se varsă în Valea Schitului şi apoi în Lacul Bicaz.

Numele cascadei provine de la zgomotul puternic produs de căderea de apă, care se aude de la mare depărtare, mai ales pe timp ploios, când debitul pârâului Rupturii este foarte ridicat.

Căderea de apă are o înălţime de 25 – 30 de metri şi este împărţită în două praguri: pragul superior, cu o înălţime de aproximativ 20 de metri, şi pragul inferior, de circa 5 metri, apa luând forma unui evantai care se revarsă pe stâncă.

Cascada Duruitoarea este monument al naturii cu regim de arie protejată de interes naţional. Rezervaţia are o suprafaţă de 1 hectar. Pentru a ajunge la acest obiectiv, turiştii au la dispoziţie trei trasee marcate, cu grad mic şi mediu de dificultate: Durău – Poiana Viezuri – cascada Duruitoarea (marcat cu cruce roşie), Cabana Fântânele – Poiana Viezuri – cascada Duruitoarea (triunghi galben) şi Durău – Pârâul Rupturilor – Cascada Duruitoarea (cruce albastră). Fiecare traseu se poate parcurge în aproximativ 2 ore.

cascada-duruitoarea.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ