Castelul Banffy se afla in apropierea orasului Cluj, mai exact la aproximativ 35 de kilometri de acesta. Castelul a fost pentru prima data atestat in anii 1300. La sfarsitul anilor 1380, el a fost preluat de catre familia Bannfy, fiind oferit de catre regele Sigismund. In secolul al XVII-lea, s-a inceput fortificarea acestuia. Cateva decenii mai tarziu, proprietarul lui din acea vreme, Denes Banffy, a efectuat noi modificari la castel, adaugand elemente baroce, dar si o serie de statui, noi grajduri si un nou manej. Iosef Banffy a construit moara din apropiere, pe care a realizat-o in special pentru locuitorii din imprejurimi. De asemenea, tot atunci a fost ridicata si scoala de hipism.

Castelul Banffy1

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, soldatii germani au distrus o mare parte din din colectia de picturi si din mobilier. Mai tarziu, comunistii au folosit castelul ca sediu pentru scoala de soferi. La mijlocul anilor 1960, aici s-a filmat pelicula „Padurea Spanzuratilor”. Incepand cu anul 1990, imediat dupa caderea regimului lui Ceausescu, castelul Banffy a fost numit monument istoric, insa nu a fost renovat imediat, din cauza lipsei de fonduri. Totusi, in anul 2001, Ministerul Culturii din Romania, British Council si Institutul pentru Conservarea Cladirilor Istorice din Marea Britanie au demarat procesul de renovare al castelului, intrucat acesta era in topul celor mai periclitate domenii din lume. Astfel, au fost refacute cladirea Miklos, cladirea principala, acoperisul castelului, dar si bucataria acestuia.

Parcul din exteriorul cladirii castelului a fost ridicat la mijlocul secolului al XVIII-lea. La inceput, pana la mijlocul secolului urmator, acesta a avut pronuntate accente baroce, inainte de reconstructia sa, in anul 1830, cand i-au fost adaugate elemente anglo-saxone. La mijlocul secolului al XX-lea, parcul a intrat in posesia Ocolului Silvic Roman. Din anul 2003, el este utilizat de catre studentii din Romania si Ungaria pentru efectuarea stagiilor de practica.

In viitorul apropiat, se planuieste crearea unui restaurant in incinta castelului Banffy, pentru a fi in ton cu cerintele clientilor si a vizitatorilor, iar cladirea cea mai importanta a acestuia va deveni fie centru pentru conferinte, fie hotel. O alta parte a castelului va fi ridicata in cinstea familiei Banffy. Fiica lui Miklos Banffy, cel din urma proprietar al resedintei, incearca, in prezent, sa obtina castelul de la Ministerul Culturii, in a carui custodie se afla in zilele noastre.

In fiecare vara, in luna august, la castelul de aici au loc diverse activitati organizate pentru a celebra Zilele Culturale ale Bontidei. Evenimentele se desfasoara incepand cu anul 2002. Pentru cei mici, au loc diferite concursuri de pictura, dar si activitati teatrale. De asemenea, pentru cei mari se desfasoara concerte de muzica clasa, muzica rock sau de jazz, dansuri populare, diverse tipuri de targuri sau chiar demonstratii de calarie. In fiecare an, cu ocazia acestor serbari, nu mai putin de 3.000 de oameni vin aici pentru a se delecta cu toate cele mentionate mai sus. Nu in ultimul rand, au loc si noi lansari de carti sau de tablouri.

Citește și:  Solul lunar si misterele sale

Istoria castelului Banffy are un aer aparte, intrucat locuitorii din imprejurimi au spus de multe ori ca acesta ar fi bantuit. Acesta a fost vizitat de catre cei care realizeaza emisiunea de pe Discovery, „Vanatorii de fantome”. Ei au vrut sa investigheze daca intr-adevar constructia este bantuita de catre spiritele celor morti aici in timpul in care castelul era si un spital german. Conform spuselor oamenilor, acestia ar fi vazut nenumarate fantome ale oamenilor bolnavi sau ale soldatilor germani. In plus, chiar si fostii stapani ai castelului inca ar bantui cladirea. Cu toate acestea, cei de la „Vanatorii de fantome” au concluzionat, dupa efectuarea cercetarilor, ca locul nu este bantuit.

Castelul Banffy11

In prezent, salonul castelului, creat dupa moda renascentista a vremii, are peretii de lemn, iar tavanul este sculptat tot dupa moda renascentista, de inspiratie germana. De asemenea, soba de teracota verde, facuta exact ca si cea din salonul imparatul Franz Joseph impresioneaza si ea. Pe laturile ei sunt infatisate scene sculptate din istoria ungurilor.

Daca doriti sa urcati la etaj, trebuie sa o faceti utilizand scara cu balustrada de lemn. Coloanele cu capiteluri, decorate cu motive de plante, dar si diferite alte sculpturi cu siguranta ca va vor atrage atentia. Odata urcat la balcon veti putea admira imaginea de ansamblu a regiunii, inclusiv valea Somesului Mic, in toata splendoarea ei.

In final, nu putem decat sa va recomandam sa vizitati castelul Banffy, intrucat este un monument incarcat de istorie, aflat foarte aproape de Cluj. Cu toate ca localnicii spun ca ar fi bantuit, este foarte putin probabil sa fie asa. Calitatea si trainicia constructiei va va impresiona si datorita multiplelor elemente din diferite epoci, precum cea gotica, renascentista sau anglo-saxona. Daca va hotarati sa veniti aici in vizita, nu scapati ocazia sa vedeti si frumusetile pe care Valea Somesului Mic le ofera.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.