Castelul Bethlen Sânmiclăuș, o nouă istorie

Cine crede că nu poți găsi frumusețe între niște ruine se înșeală amarnic. Dar acela care reușește să o găsească este dator să spună și altora despre ea! Ochiul vede doar ce vrem noi să vadă, de obicei. Auzisem despre castelul Bethlen de la Sânmiclăuș cu ceva ani, înainte să ajung la el. Și, de la primele istorisiri, mi-am dorit să văd măcar o singură dată în viață una din reședințele binecunoscutei familii Bethlen a Ardealului.

Și cum uneori dorințele se îndeplinesc fără să faci nici cel mai mic efort, așa s-a întâmplat și de data aceasta, la Sânmiclăuș. Mă aflam la Jidvei, când, într-o discuție, am pomenit despre Castelul Bethlen din zonă. În câteva minute, eram în drum spre el. Este anul 2011 și eu îmi descopăr România mea și printre ruine.

Îți trebuie doar o jumătate de oră, nu mai mult, să descoperi cum au trăit odinioară nobilii Transilvaniei. Ce găsești acolo? Îți spun ce am găsit eu: doar ruine! Urme ale unor vieți de mult apuse. Însă știi care e farmecul în toată povestea asta? Fiecare perete, fiecare bucată de tencuială, fiecare arcadă are ceva de spus dacă știi să le asculți!

Și iată ce mi-au spus mie! Palatul a fost ridicat de către Milkos Bethlen, fiul cancelarului transilvanean Janos Bethlen. Construcția, realizată în stil renascentist-baroc, între 1668-1683, pe moșia familiei Bethlen de la Sânmiclăuș, a fost ridicată după planurile tânărului Milkos, unul dintre cei care au apărat independența principatului transilvănean, un pasionat al arhitecturii, familiarizat cu cea specifică regiunilor Utrecht și Leyden.

Palatul a fost construit sub formă de patrulater, volumele sale amintind de o altă reședință a familiilor care au stăpânit domeniul de la Cetatea de Baltă de-a lungul timpului: Bethlen de Bethlen, Bethlen de Iktar și Haller de Hallerko. Un element definitoriu al acestei bijuterii arhitecturale este loggia adăugată de Milkos Bethlen, loggie realizată pe două etaje, cu stâlpi frumos împodobiți. Și, cu toate că ferestrele edificiului nu sunt pe măsura staturii sale impunătoare, ele sunt însă într-un număr suficient de generos, astfel că interiorul, din orice parte ar fi privit, este scăldat în lumină.

Am dat roată construcției de vreo câteva ori până să-mi fac curaj să intru. I-am admirat blazoanele, amplasate deasupra ferestrelor, precum și ornamentele cu scoici, încă păstrate pe fațada mușcată de timp și nepăsare și adăugate de Franz Schweininger. Era o după-amiază de toamnă însorită când am pășit pentru prima dată pragul casei nobililor Bethlen. Și da, chiar trebuie să iubești istoria și patrimoniul acestei țări, ca să poți vedea frumusețea ascunsă sub atâta degradare.

Odată trecut de ușa cea grea de lemn, spațiul te îmbie să urci la etaj printr-o monumentală scară de piatră spiralată. Și, cu toate că era vorba despre o scară doar, a fost singurul element arhitectural al construcției pe care am putut păși fără teama de a se prăbuși cu mine. Camerele, compartimentate cu bun gust, realizate în arcade ample, generoase, terminate în chei de boltă ce reprezentau nobili maghiari, iobagi, stele sau diferite ornamente florale te purtau fără să vrei în atmosfera aceea de ev mediu târziu, printre membri familiei, pe care îi puteai lesne zări discutând interesele Transilvaniei sau petrecându-și după-amiezile împreună cu doamnele și copiii.

În vremurile sale de glorie, castelul era realizat pe tiparul fortificațiilor, cu ziduri de apărare, cinci bastioane și șanț de apă, dar nimic din toate aceste elemente nu au mai ajuns până în zilele noastre.

Mai târziu, la mijlocul secolului al XIX-lea, castelul va trece în proprietatea familiei Bruckenthal, care îl va transforma în școală agricolă. De acum, începe o altă eră pentru întregul domeniu de la Sânmiclăuș. După Primul Război Mondial, castelul intră în proprietatea IAS Jidvei, care îl va folosi drept centru de șampanizare. Astăzi, castelul este deținut de compania Jidvei, care demarase în 2011 lucrările de restaurare, pentru a reda acestei construcții strălucirea de odinioară.

Am vrut să simt și mai bine aerul de poveste care înconjoară acest castel. Odată ajunsă la intrarea loggiei, am înțeles cum e să faci parte dintr-o familie nobiliară și să trăiești într-un astfel de loc. Fiecare pas pe care l-am făcut pe podeaua acelei logii îmi va aminti mereu de senzația aceea conferită de „lumea bună” a Ardealului din urmă cu câteva secole. Dar nu numai acea senzație îmi va rămâne veșnic în minte, ci și faptul că ajunsesem până aproape de mijlocul loggiei când am constatat că, sub urma pașilor mei, prin podea, se vedea pământul! Nu știam ce să fac, încremenisem în mijlocul impunătoarei loggii, fără să știu dacă următorul pas, înainte sau înapoi, nu va fi și ultimul pe care îl voi mai face. Și cum niciun drum pe care l-am făcut nu presupunea pănă atunci o cale de întoarcere, evident că și de această dată am hotărât să merg înainte. La capătul lui, mă aștepta o altă ușă, ce avea să-mi confere stabilitatea unui spațiu mai integru decât loggia cu pricina. Dar până acolo era destul de mers, deschiderea fiind de aproximativ 20 m!

Totul e bine când se termină cu bine, spune o vorbă din bătrâni. Am intrat în vechiul castel, nu fără să-mi las, se pare, amprenta pașilor în locul de unde panorama asupra zonei este una cu adevărat impresionantă. Nu pot spune că este un loc convențional. La orice pas, te așteaptă tot felul de peripeții. Bârne groase gata să se desprindă deasupra ta, tencuială care cade de pe pereți într-o veselie, podele sfărâmate, toate vin să vestească vremelnicia tuturor lucrurilor.

Însă aici, în inima Transilvaniei, nu este deloc așa. Domeniul de la Sânmiclăuș și Castelul Bethlen au intrat deja, cum spuneam, într-un amplu proces de restaurare. Chiar din toamna aceea era o forfotă incredibilă peste tot: oameni care scotoceau în măruntaiele bolnave ale castelului, extirpând meticulos orice urmă a bolilor și suferințelor prin care trecuse acesta.

Strada Principală, nr 68, Sat Sânmiclăuș. Este o adresă pe care trebuie să o reții, pentru că, pe viitor, aici vei putea admira din nou una dintre bijuteriile arhitecturale ale Transilvaniei. Și, dacă Cetatea de Baltă a ajuns emblema unei binecunoscute companii de vinuri din zonă, prin grija și respectul acesteia pentru patrimoniul țării noastre am toate motivele să cred că și acest castel va renaște din cenușa proprie, pentru a putea fi folosit și admirat la adevărata sa valoare.

Nu departe de Blaj, la numai 15 km mai exact, în satul Sânmiclăuș, continuă o poveste. Una care vorbește de familiile Bethen, Haller și Bruckenthal, dar și despre oameni cu suflet mare, care au înțeles că valoarea unei esențe tari este dată de vechimea sa. Castelul Bethlen este o esență tare. Care s-a încăpățânat să moară.

NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate fără acordul scris al acestuia!