Castelul Bornemisza este situat în centrul localităţii Gurghiu din judeţul Mureş, în apropierea unui întins parc dendrologic şi a fost unul dintre cele mai importante castele regale din Transilvania. 

Clădirea a fost construită în mai multe etape.

În anul 1643, principele Gheorghe Rakoczy I ridică o locuinţă cu etaj, având 20 de camere, realizată cu ajutorul unor meşteri renumiţi din Transilvania. La finalul secolului al XVII-lea, terenul pe care se afla edificiul a ajuns în proprietatea trezoreriei şi în 1734 a fost arendat familiei Bornemisza pentru o perioadă de 99 de ani.

Folosind materiale de la ruinele unei cetăţi din apropiere, familia Bornemisza a finalizat construcţia castelului, iar în 1740 a amenajat în vecinătatea sa un parc dendologic cu numeroase specii de arbori, atât locale, cât şi exotice. În perioada 1830-1840, după sfârşitul perioadei de arendă, între stat şi familia Bornemisza are loc un lung proces, în urma căruia familia pierde domeniul, fiind despăgubită pentru investiţiile realizate în zonă: manufactura de sticlă din Glăjari, fabrica de porţelan, hârtie şi rachiu, şcolile şi celelalte clădiri.

Edificiul a servit drept castel de vânătoare pentru principele Rudolf Josef, între anii 1880 – 1893, iar ulterior, aici, s-a înfiinţat o şcoală silvică. În prezent, Castelul Bornemisza se află în administrarea Muzeului Judeţean, care a demarat o serie de lucrări de reabilitare, cu scopul de a-l transforma într-un obiectiv turistic şi cultural.

castelul-bornemisza.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ