Castelul de la Gilău se află în judeţul Cluj, fiind unul dintre multele monumente istorice ale României lăsate în paragină. Iniţial, edificiul a fost una dintre proprietăţile diacezei de Alba Iulia, iar mai târziu a fost transformat în reşedinţa soţiei regelui Ioan I Zapolya, Isabella Jagiello Zapolya.
Castelul a fost construit undeva între secolul XII şi XIII, fiind atestat pentru prima dată în anul 1428, când era reşedinţa episcopilor din Transilvania. Castelul nu a avut niciodată un nume, făcându-se mereu referire la el cu numele de „castelul de la Gilău”.
Se pare că numele localităţii provine de la voievodul Gelu, care a dus o luptă împotriva lui Tuhutum pe acest teritoriu – această ipoteză aparţine lui Anonymus, autorul lucrării „Gesta Hungarorum”. În schimb, unii istorici români cred că numele este o adaptare fonetică a maghiarului „Gyalu”, care înseamnă „dealul”, românii de aici pronunţându-l „ghealul”.
Castelul din Gilău are o suprafaţă de circa 150.000 m², interiorul său fiind compartimentat în peste 30 de încăperi. A fost construit în centrul unui parc dendrologic, iar stilul arhitectural ce-l caracterizează este cel al Renaşterii transilvănene. Forma sa este dreptunghiulară, iar camerele sunt dispuse pe două nivele, parter şi etaj.
Construcţia iniţială a avut de suferit în anul 1241, când a avut loc marea invazie mongolă, în urma căreia toţi locuitorii din sat au plecat. Regele Bela al IV-lea a fost cel care l-a repopulat, iar în secolul al XV-lea castelul a fost refăcut de episcopul Ladislau Gereb. De altfel, stema de pe peretele estic datează din timpul lui Gereb. Aceasta înfăţişează două fiinţe care ţin o coroană în cinci colţuri şi un leu în mâini.
Castelul de la Gilău a suferit şi alte modificări de-a lungul timpului: baronul Banffy Gyorgy l-a schimbat după bunul său plac la începutul secolului al XIX-lea, iar câteva lucrări de restaurare au fost realizate după anul 1838, când oastea condusă de Pecri Lorinc i-a dat foc şi a dărâmat câteva ziduri.
De altfel, edificiul a fost implicat în mai multe evenimente politice şi istorice. În anul 1540, Ioan Zapolya, regele Ungariei, a convocat Dieta Transilvaniei. Un an mai târziu, într-una din încăperile castelului s-a semnat tratatul în urma căruia Imperiul Habsburgic, prin Ferdinand de Habsburg, a ocupat Ungaria.
Castelul de la Gilău prezintă un interes deosebit pentru arheologi, pentru că în curtea sa se găsesc ruinele unui castru roman. Acesta avea rol de apărare, străjuind Napoca antică. Descoperirile care s-au făcut aici sunt foarte importante, iar printre obiectele găsite în urma săpăturilor arheologice se numără monede romane, topoare din piatră, un medalion funerar roman şi o statuetă din bronz, care a primit numele „Venus din Gilău”.
După naţionalizare, castelul a fost mai întâi transformat în şcoală silvică şi apoi în şcoală pentru copii cu probleme. După căderea regimului, camerele au fost întrebuinţate unei case de copii, care a fost mutată după ce câţiva moştenitori ai ultimei familii de proprietari au revendicat edificiul.
Deocamdată, castelul de la Gilău se află în posesia Consiliului Judeţean Cluj, pentru că procesul de revendicare încă nu s-a încheiat, deşi a început din anul 2002. Din acest motiv, autorităţile din localitate nu pot aloca bani, deoarece situaţia este una incertă. Astfel, castelul intră pe lista edificiilor româneşti lăsate în paragină, fiind „inundat” de buruieni.
Drumul până la Castelul de la Gilău nu este deloc complicat – localitatea se află la doar 12 kilometri de oraşul Cluj-Napoca, în direcţia vest. Pentru a ajunge la el, turiştii trebuie să meargă 100 de metri pe o alee de piatră şi, odată ajunşi în fața edificiului, vor rămâne suprinsi de indiferenţa cu care este tratată clădirea.
Înconjurat de un peisaj natural de excepție, Castelul de la Gilău este frecventat de amatori de istorie și natură, care vin să admire cum trecutul se împletește cu prezentul în acest colț de lume.
În ciuda stării de degradare, eforturile comunității locale și interesul crescut al turiștilor sugerează o posibilă revitalizare a castelului în viitorul apropiat, sperând să aducă acest simbol istoric înapoi la viață.
