Castelul Heidelberg sau Heidelberg Schloss (in germana), castelul-ruina, este unul dintre cele mai cunoscute edificii din Germania, considerat un simbol al orasului cu acelasi nume si construit inainte de anul 1214. Din nefericire, castelul a fost doar partial reconstruit dupa ce in secolele XVII si XVIII, a fost pus la pamant. De fapt, constructia fortificata a fost supusa incercarilor inca din inceputurile sale, de la incendii la razboaie.
Prima mentiune referitoare la castel a fost facuta in anul 1196, sub numele de Heidelberch. Apoi, cealalta mentiune conform careia in localitatea Heidelberg ar exista un castel s-a facut in 1214, cand Ludwig I a primit proprietatea de la imparatul Friedrich al II-lea. Se spune ca in anul 1401, castelul era foarte mic. De pilda, cand Rupert al III-lea al Germaniei a devenit Imparat, mai exact in ziua incoronarii lui, el si invitatii sai au trebuit sa stea intr-o manastire, deoarece castelul era neincapator.
Rupert al III-lea al Germaniei sau Ruprecht III a fost Elector Palatin din 1398, si Rege al Germaniei din 1410 pana la moartea sa. Acesta si-a dorit mai multe camere, turnuri de aparare, indeosebi pentru ca voia sa-si impresioneze musafirii. Dupa ce regele Rupert a murit, averea lui a fost impartita intre cei patru fii ai sai. Castelul Heidelberg i-a revenit celui mai mare fiu al sau, si anume lui Ludwig al III-lea, intrucat acesta a obtinut si calitatea de Elector Palatin. Totodata, Ludwig era juratul suprem si reprezentantul imparatului, altfel spus, era print elector.
In timpul regelui Louis al V-lea (1508-1544), Martin Luther a vizitat castelul din Heidelberg, sa-si sustina una dintre tezele sale. In anul 1619, dupa ce protestele rebelilor protestanti au dus la instalarea pe tronul Bohemiei a lui Frederick al V-lea, a izbucnit Razboiul de 30 de ani. In anii care au urmat, respectiv in perioada acelui razboi, Castelul Heidelberg a fost aproape distrus, incercandu-se, de asemenea, si reconstruirea lui. De fapt, in timpul Razboiului de 30 de ani, au fost indreptate pentru prima oara armele impotriva castelului.
Generalul Tilly, comandantul suprem al Sfantului Imperiu Roman, a atacat orasul Heidelberg, ocupand in acelasi timp si castelul. Abia dupa incheierea razboiului, castelul a fost dezocupat, desi era numai ruine. Charles Louis, noul proprietar, a asteptat din 1635 pana in 1649 sa se mute alaturi de familia sa in castel. In sfarsit, constructia fortificata a trecut prin momente grele, de-a lungul anilor, incercandu-se ba restaurarea partiala, ba totala.
Autoritatile din prima jumatate a secolului al XIX-lea considerau ca edificiul este doar o ruina care nu reprezinta nimic din istorie. Francezul Charles de Graimberg a pus problema castelului in Guvernul acelei perioade, cerand in mod expres restaurarea. Ba chiar, francezul a locuit in Glaserner Saalbau, in apropiere adica, de unde a putut sa supravegheze constructia. Acesta figureaza in istoria Germaniei ca fiind prima si singura persoana din acea perioada care a luptat pentru restaurarea si, in acelasi timp, conservarea Castelului Heidelberg.
Totodata, Graimberg l-a rugat pe Thomas A. Leger sa tipareasca primele brosuri. Astfel, au inceput sa apara si turistii care aveau sa viziteze ruinele. Oricum, discutiile referitoare la aceasta problema cu restaurarea au fost prelungite multi ani. Spre exemplu, in anul 1868, poetul Wolfgang Muller vom Konigswinter a spus ca ar trebui reconstruit in totalitate, starnind adevarate dezbateri in presa. Insa se spune ca turistii vizitau orasul inca din secolul al XV-lea, mai mult insa cei straini. Cu toate acestea, Castelul Heidelberg a devenit o atractie turistica abia incepand cu secolul al XIX-lea. Turismul a inceput sa anime serios orasul, mai ales ca au aparut mentiuni referitoare la castel chiar si in literatura.
De pilda, in 1880 Mark Twain descrie locul in care ruinele se afla si castelul in sine, scriind ca “ghinionul a facut pentru castel exact ce face cateodata pentru caracterul uman, si-anume, l-a imbunatatit.” Dupa aceasta perioada, turistii americani au luat cu asalt Heidelberg, popularitatea ruinelor capatand cote nebanuite. In fiecare an, peste 3 milioane de turisti viziteaza castelul-ruina. De asemenea, acolo sunt oficiate si casatorii, in jur de 100 pe an, unii dintre turisti intemeindu-si familiile chiar in orasul german.
In ceea ce priveste arhitectura castelului, acesta are caracteristicile specifice perioadei gotice, dar si Renasterii. De pilda, asa numita sticla “Saalbau” marcheaza tranzitia stilului arhitectural de la perioada gotica la cea a Renasterii, Castelul Heidelberg fiind cunoscut ca cel mai frumos palat al Renasterii din nordul Muntilor Alpi. Vizavi de intrarea principala, construita in 1528, vom intalni un pod de piatra, lungit peste un sant care inainte era imens, acum insa este aproape astupat.
Castelul nu a fost scutit nici de legende. Se spune ca sotia regelui ar fi fost indragostita de unul dintre soldatii curtii si acesta, pentru a nu fi surprins alaturi de regina, ar fi sarit de la fereastra, lasandu-si urma talpii pe terasa din piatra. In fine, cert este ca orasul universitar Heidelberg, ce gazduieste castelul cu acelasi nume, poate fi destinatia pe care o cautati.