Lucrarile de constructie la acest castel au fost demarate undeva prin anul 1871, la splendida constructie din orasul Dunedin, Noua Zeelanda, lucrand sute de meseriasi, unii adusi din vecinatate, iar altii din alte tari. Dupa finalizarea lucrarilor, familia Larnach avea sa-si mute resedinta aici. Chiar si asa, membrii familiei Larnach au luat o decizie pripita, deoarece interioarele nu fusesera finalizate, fiind nevoie de inca 12 ani pentru ca lucrarile sa fie definitiv terminate.
William Larnach, originar din Australia, a avut o ascensiune profesionala fulminanta, incepandu-si cariera in minele de aur din Australia de Sud. Dupa o buna bucata de vreme, William Larnach avea sa ocupe functia de director al bancii din Otago, aflata in Dunedin. Cu un simt antreprenorial incredibil, el avea si un orgoliu pe masura ambitiei sale. Isi dorea o casa cat mai mare pentru el si familia sa, asa ca, atunci cand se afla cu fiul sau, Donald, pe platoul inalt al peninsulei Otago, a cautat cea mai frumoasa si cuprinzatoare priveliste pentru o vila mare, destinata exclusiv familiei. Si totusi, se spune ca fermecatorul castel Larnach a fost ridicat pentru prima sa sotie, Eliza.
In orice caz, constructia impresioneaza printr-un amestec de stiluri neogotic si colonial, ce culmineaza, pana la urma, in etalarea bunului gust al lui William Larnach. E drept ca antreprenorul originar din Australia nu a dorit sa faca rabat de la calitate, motiv pentru care a investit enorm in materialele de constructii si in piesele de mobilier. Si nu e de mirare ca la constructia castelului Larnach au contribuit mestesugari din intreaga lume, acestia folosind cele mai bune materiale de la acele vremuri, cum ar fi, de pilda, marmura de Italia, sticla din Venetia si Franta si ardezie din Tara Galilor.
Si in privinta lemnului, au existat pretentii asemenea, multe dintre piesele de mobilier fiind realizate din lemn apartinand atat speciilor indigene, cat si celor exotice. Pe masura ce inaintam in interiorul frumoasei constructii si ajungem in camera pentru copii, vom remarca baia din marmura, cantarind nu mai putin de o tona, aceasta fiind replica uneia gasite in ruinele de la Herculaneum. Castelul avea sa fie extins de-a lungul existentei sale. De pilda, in anul 1886, a fost adaugata o sala de bal, drept cadou pentru fiica favorita a lui William, Kate.
Din nefericire, fiica acestuia s-a stins la scurt timp dupa aniversarea sa si se spune ca stafia ei inca bantuie sala construita de catre tatal ei. Intre timp, William Larnach isi construia o cariera de succes, in cele din urma, devenind politician. Odata cu accederea la aceasta demnitate, castelul s-a transformat intr-un loc monden, frecventat de personalitatile vremii, intre zidurile splendidei structuri organizandu-se petreceri restranse, baluri. Insa familia Larnach parea sa fie blestemata. Astfel, in anul 1898, William s-a sinucis prin impuscare, gestul fatidic fiind facut chiar in cladirea Parlamentului.
Ulterior, au aparut si probleme cu privire la lipsa unui testament, motiv pentru care s-au iscat certuri in familie. Intr-un final, constructia a fost vanduta. Inevitabil, castelul a inceput sa fie folosit in diverse scopuri. Fiind folosit drept azil pentru bolnavi mintal si drept loc de cantonament in al Doilea Razboi Mondial, constructia a inceput sa cada in propriile ruine. Din fericire, in anul 1967, familia Barker a decis sa achizitioneze castelul Larnach si l-a supus unor lucrari masive de renovare, in cele din urma, deschizandu-l publicului larg. Constructia, aflata la Dunedin, este cu atat mai importanta cu cat este singurul castel al Noii Zeelande, evocand intrucatva vremurile glorioase ale tarii.
