Sânnicolau Mare este un oraş micuţ din judeţul Timiş, dar care are în centrul oraşului său un monument istoric foarte important, şi anume Castelul Nako. Acesta a fost ridicat de contele Kalman Nako în anul 1864, cu scopul de a-l transforma în reşedinţa familiei nobiliare din această zonă a Imperiului Austro-Ungar.
Strămoşii contelui sau grofului Kalman Niko au cumpărat domeniul pe care a fost ridicat castelul, în anul 1781, când Kristof şi Cziril Nako au participat la una din licitaţiile ce se organizau pe atunci, aceea a fondului de animale şi de bunuri. În acele vremuri, era o obişnuinţă ca nobilii să-şi cumpere domenii vaste, pe care să-şi construiască reşedinţe permanente sau de vară, sub forma unor conace sau castele, care să redea influenţa pe care o aveau în acele zone. Cu toate acestea, au durat 100 de ani până când, pe domeniul familiei Nako, s-a construit un castel pe care toată lumea îl ştia sub numele “Castelul Nako”.
Stilul arhitectonic preferat pentru acest castel a fost neoclasicul, stil care se regăseşte în aproape toate construcţiile de acest gen de atunci. Stilul neoclasic a fost îmbinat cu cel romantic, al secolului al XIX-lea, dar şi cu stilul medieval. Dacă elementul neoclasic cel mai vizibil era parcul imens, plin de arbori rari, turnul castelului este elementul stilului medieval. Turnul a fost ridicat pentru a organiza volumetric clădirea, în care au fost construite nu mai puţin de 99 de încăperi.
Castelul Nako juca un rol foarte important atunci când venea vorba de organizarea unor petreceri, pereţii clădirii adăpostind laolaltă nobili maghiari, austrieci şi germani. Aceştia erau atraşi şi de faptul că locul nu impunea reguli stricte şi etichetele la care toţi ţineau, oamenii putând să se distreze în voie şi să vorbească despre orice subiect, fără a se teme că vor isca diverse conflicte.
În această perioadă de înflorire, cele 99 de încăperi adăposteau o bibliotecă cu peste cinci mii de volume, unele dintre ele foarte rare, dar şi picturi, statui impresionante, porţelanuri şi piese de mobilier sculptate. În camera trofeelor vânătoreşti, erau expuse trofeele aduse de conte tocmai din Africa, printre ele numărându-se piei de leu şi tigru. Însă toate aceste obiecte s-au pierdut şi nimeni nu mai ştie pe unde au fost risipite.
Din păcate, venirea Primului Război Mondial a însemnat şi decăderea Castelului Nako. Obiectele de valoare au dispărut imediat după încetarea războiului, când Banatul a fost stăpânit de sârbi şi apoi de francezi. Începând cu anul 1920, castelul începe să aibă tot felul de întrebuinţări, care nu erau tocmai demne de el. După ce a fost vândut, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost utilizat de către garda fascistă drept sediu. Apoi, soldaţii germani au modificat puţin structura castelului şi l-au transformat în depozit de arme şi cazarmă. Nici regimul comunist nu l-a iertat, ci l-a făcut internat al şcolii agricole.
În timpul regimului lui Nicolae Ceauşescu, Castelul Nako a avut cel mai mult de suferit. Dacă soldaţii germani nu au reuşit să fure toate tablourile şi operele de artă din castel, au făcut-o comuniştii. Cei sus-puşi se mândreau cu tablourile lor, pe care le puneau în diverse colţuri ale casei, chiar dacă nu erau conştienţi de adevărata lor valoare. Tot comuniştii au transformat-o, pe lângă scoala agricolă, şi în şcoală pentru tractorişti.
Castelul Nako începe să aibă o funcţie culturală abia în anul 1975 când se organizează o casă de cultură, prezentă şi în momentul actual, când este gazdă mai multor expoziţii, conferinţe şi chiar spectacole. Deşi au fost câteva încercări de reabilitare a clădirii, se pare că niciuna nu a fost dusă până la capăt. În interiorul castelului, a fost amenajat şi Muzeul “Bela Bartok”, iar unele dintre camere au fost chiar discotecă, sală de calculatoare şi sală de forţă. Clădirea a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din judeţul Timiş şi şi-ar putea recăpăta strălucirea de altădată, dacă autorităţile române s-ar implica mai mult în conservarea clădirilor istorice din România.
