Castelul regal de la Săvârşin este una dintre proprietăţile deţinute de Casa Regală a României. Localitatea Săvârşin se află în judeţul Arad, iar castelul a fost construit într-o zonă deosebită, liniştită, la poalele Munţilor Metaliferi. Accesul este posibil pe drumul european E68, ruta Sebeş – Deva – Arad. Localitatea Săvârşin se află chiar la jumătatea drumului dintre Arad şi Deva.
Ca multe alte edificii de pe teritoriul României, nici Castelul regal de la Săvârşin nu are o istorie simplă. Castelul a fost construit în perioada 1650 – 1680 şi a fost deţinut de familia de nobili maghiari Forray. În 1784, în timp ce Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan era în plină desfăşurare, vicecomitele Andras Forray a fost răpit de haiducii lui Petre Baciu.
Acesta a fost eliberat de împăratul Iosif al II-lea, însă numai după ce a îndeplinit toate doleanţele haiducilor. Mai mult, la câteva zile după răpirea sa, castelul a fost ocupat de cei care erau alături de Horea, Cloşca şi Crişan, precum şi de iobagi, care se opuneau răsculaţilor.
Din păcate, aceştia au dat foc Castelului regal de la Săvârşin, iar în incendiu a fost distrusă şi arhiva de la castel. A fost restaurat, însă Revoluţia din 1848, care a lovit inclusiv valea Mureşului, l-a distrus din nou, tot printr-un incendiu. Astfel, forma pe care o are astăzi datează din anul 1870. Nobilii maghiari au avut castelul în posesie până în anul 1932, când ultimul său proprietar, Carol Hunyady, a murit. Societatea „Corvin” a luat edificiul, iar în anul 1943, acţionarul majoritar, Anton Mocioni, l-a vândut regelui Mihai I.
Însă acesta nu s-a putut bucura de castel decât patru ani, până în anul 1947, când a fost silit să abdice. Astfel, în urma naţionalizării, regimul comunist a trecut Castelul regal de la Săvârşin în posesia statului român şi i-a schimbat destinaţia. Mai întâi, comuniştii au avut grijă să golească edificiul de toate piesele de mobilier şi de operele de artă, ale căror urme s-au pierdut în negura timpului.
După acest eveniment, autorităţile române au amenajat interiorul astfel încât să servească pe post de sanatoriu pentru cei care sufereau de boli nervoase, casă de copii şi, într-un final, casă specială de oaspeţi. Se spune că Ceauşescu a avut câteva întâlniri secrete cu mareşalul Tito în castel.
Ultima refacere a Castelului regal de la Săvârşin i-a dat un aspect neoclasic. Edificiul are trei nivele: demisol, parter şi etaj. La demisol, se găsesc bucătăria, spălătoria, magaziile şi câteva anexe gospodăreşti. La parter, se află holurile în care sunt primiţi oaspeţii, o sufragerie şi o sală de recepţii. La etaj, se află două garsoniere şi trei apartamente care, într-un timp, puteau fi închiriate de turişti.
Castelul se află în centrul unui parc dendrologic, amenajat de Andras Forray în secolul al XVII-lea. Parcul are o suprafaţă de 6.5 hectare, iar pe teritoriul său au fost plantate anumite specii declarate monumente ale naturii, precum chiparosul de baltă, bradul argintiu, salcâmul chinezesc, tuia piramidală, alunul turcesc, pinul de Himalaya sau stejarul secular.
Tot în parcul care înconjoară Castelul regal de la Severin se află şi un lac, în mijlocul căruia se află o insulă de mici dimensiuni, care poate fi accesată numai cu ajutorul unei bărci. Pe insulă, a fost ridicat un foişor, iar cei care stau în el au parte de o privelişte superbă asupra domeniului, pe lângă faptul că sunt înconjuraţi de o linişte relaxantă. Pe lângă toate acestea, domeniul de la Săvârşin mai cuprinde şi anexe ca seră, fermă, ateliere diverse, case pentru angajaţi, garaj şi chiar o mică uzină electrică.
În anul 2001, Castelul regal de la Săvârşin, precum şi toate celelalte proprietăţi ale Casei Regale de pe teritoriul României confiscate de comunişti, au fost date înapoi regelui Mihai. Principesa Margareta şi Principele Radu sunt cei care se ocupă de această proprietate şi, înainte să fie deschis publicului, castelul a trecut printr-o serie de procese de restaurare, menite să readucă edificiul la stilul elegant caracteristic Casei Regale a României.
Castelul găzduiește diverse evenimente culturale și sociale pe tot parcursul anului, devenind un centru important pentru promovarea tradițiilor și valorilor culturale românești. Aceste evenimente atrag vizitatori din întreaga țară și chiar din străinătate.
Dincolo de frumusețea sa arhitecturală, Castelul de la Săvârșin este și un punct de plecare pentru explorarea Munților Metaliferi, oferind acces la o serie de trasee turistice și oportunități de drumeții.