Castelul Turnu Roşu se găsește la intrarea în comuna Boița, judeţul Sibiu. A fost construit din dorința Mariei Tereza a Austriei, la fosta granița autro-ungară. Aceasta a semnat Ordinul Curţii de la Viena, care prevedea mutarea tuturor satelor româneşti aflate în calea coloniştilor germani.

Turnu Rosu

Castelul a fost construit în locul unei falnice cetăți dacice, care era ocupată de romani în momentul în care au cotropit Dacia. Specialiștii în arheologie au găsit, în acest loc, un ciocan din piatră şlefuită, pe care l-au datat din epoca neolitică. Există o legendă care spune că şi-a luat acest nume după o luptă din anul 1493, când turcii care se duceau spre Țara Românească au fost învinși de romani și sași. Se spune, de asemenea, că zidurile castelului au fost vopsite cu sângele turcilor care au fost ucişi în bătălie.

Castelul Turnu Roşu a fost considerat  o adevărată fortăreaţă, luând în considerare timpurile care nu erau deloc pașnice atunci. A fost prevăzut cu turnuri masive, cel mai important fiind turnul – locuinţă, care are planul rectangular şi latura de 14 metri. Turnul are o structură pe patru etaje, fiecare etaj cu ferestre înguste, prin care se puteau trage focuri de armă. Al doilea turn a fost construit în secolul al XV-lea.

Are o formă hexagonală şi latura de 7 metri. Acesta comunică, în mod direct, printr-un zid, cu turnul de la marginea drumului dintre Sibiu şi Râmnicu Vâlcea. În același timp, sub turn, erau câteva tuneluri care duceau spre vârful muntelui şi sub albia râului Olt – acestea aveau scopul de a ajuta femeile şi copiii să se ferească de duşmani.

castelul-turnu-rosu.jpg

La bazele Castelului Turnu Roşu se află un cimitir care se remarcă printr-o carte sculptată în piatră. Aici, au fost îngropaţi soldaţii ucişi în Primul Război Mondial, români sau nemţi deopotrivă. În dreapta cimitirului, este îngropat un echipaj întreg al unui avion ce a fost doborât în cel de-al Doilea Război Mondial, fapt ce-l face un cimitir al oştenilor din toate epocile.

Din 1917 şi până în 2003, Castelul Turnu Roşu a servit drept orfelinat. La început, era pentru copiii care au rămas orfani în timpul războaielor. Apoi însă au fost aduşi copii din toată ţara. După ce căminul a fost desfiinţat, iar copiii au fost mutați în alte orfelinate, a fost inaugurat un spital de boli nervoase.

Cu toate că este un adevărat monument istoric şi printre cele mai importante obiective turistice din această zonă a judeţului Sibiu, Castelul Turnu Roşu nu a fost transformat în muzeu şi nici nu este deschis publicului. Cei care trec pe aici se mulţumesc doar să privească exteriorul şi să-și imagineze istoria din spatele zidurilor edificiului.

Impactul deciziilor politice, cum ar fi cele ale Mariei Tereza, asupra comunităților locale este evidențiat prin existența castelului, care a influențat direct viața și mobilitatea populației românești din zonă. Astfel, Castelul Turnu Roșu servește nu doar ca punct de interes turistic, ci și ca punct de reflecție asupra efectelor politicii asupra vieții cotidiene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.