Astăzi, 1 Decembrie, este Ziua Națională a României și este un bun prilej să ne amintim că nu numai existența în istorie, dar și numele popoarelor sunt încărcate de semnificație, pentru că sunt purtătoare ale identității de neam.
Strict lingvistic, România este un derivat de la român, acest cuvânt provenind, în mod firesc, din latinescul romanus, și poate că nu întâmplător suntem singurul popor latin care păstrăm o denumire atât de apropiată de etimonul latin (limba latină vulgară/populară fiind cea care a stat la baza formării limbii române). Romania (cu a) era și numele Imperiului roman sub Justinian, iar, mai târziu, o parte a acestui imperiu era numită de turci Rumelia (sau Romagna, cu capitala la Ravena).
Cronicarul Grigore Ureche, în secolul al XVII-lea, în Letopisețul Țării Moldovei, afirma, cu mândrie: „Rumânii, câți se află locuitori în țara ungurească și la Ardeal și la Maramureș, de la un loc sunt cu moldovenii și toți de la Râm (Roma) se trag”, iar Miron Costin, în “Cronica Moldovei și Munteniei”, subliniază, în capitolul „Despre diferitele numiri ale poporului moldovean și muntean” că „Numele cel mai adevărat, autentic de la primul descălecat prin Traian este rumân sau romanus, care nume acest popor l-a păstrat întotdeauna între dânșii … până astăzi; același nume este dat îndeobște și muntenilor și moldovenilor și celor care locuiesc în țara Transilvania.
Rumân este un nume schimbat în curgerea anilor din roman și astăzi când întreb pe cineva dacă știe moldovenește spune: știu românește aproape ca scris romanice. Un alt nume ei nu au primit niciodată”.
Deși procesul de formare a poporului român și a limbii române s-a încheiat, aproximativ, în secolul al VII-lea, totuși, în Evul Mediu, denumirea pe care alte popoare o dădeau locuitorilor din Țara Românească era aceea de vlahi/valahi/volohi/olahi (din slavă vlahu), locuitori ai Vlahiei/Valahiei, iar Moldova, Banatul, Maramureșul erau denumite, în vechi documente, și Terrae Valachorum (Țări ale românilor). Locuitorii acestui spațiu geografic și chiar și cei care au rămas izolați, la sud de Dunăre (aromânii, meglenoromânii, istroromânii) și-au spus, întotdeauna, români/rumâni.
Numele de România s-a folosit oficial, pentru prima dată, odată cu constituirea statului modern, în intervalul 1859-1866, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza și începutul domniei lui Carol de Hohenzollern, referindu-se la teritoriul rezultat din unirea Țării Românești și Moldovei. În documentele de stat, denumirea România a fost consacrată de Constituția din 1866.
1 Decembrie 1918 a însemnat Ziua Marii Uniri, când vechiului regat i s-au alăturat, formând România Mare, Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul.
Situația actuală a României a fost statuată prin Conferința de Pace de la Paris, din 1946, urmată de Tratatul de Pace, din februarie 1947, în urma celui de-al Doilea Război Mondial, când țara noastră a primit înapoi Transilvania, transferată de Hitler, prin Dictatul de la Viena, Ungariei, dar a pierdut Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța (cedate Uniunii Sovietice) și Dobrogea de Sud (Cadrilaterul), cedat Bulgariei.
A cunoaște istoria, dar și respectul pentru limba care dă identitate unui popor reprezintă, desigur, nu numai un gest de respect față de țara căreia îi aparții, dar și cel mai firesc mod de manifestare a sentimentului patriotic, care, din nefericire, în epoca actuală, își pierde tot mai mult semnificația.
In secțiunea de istorie a articolului nostru, adăugăm informații valoroase despre etimologia și primii pași ai numelui România în documentele istorice. Este esențial să înțelegem cum s-a dezvoltat identitatea națională și ce rol a jucat denumirea în această evoluție.
- Context istoric și etimologic: Vom analiza originile latine ale termenului și modul în care acestea s-au reflectat în formarea conștiinței naționale românești.
- Documente și dovezi istorice: Prezentăm documente importante care menționează numele ‘România’ și contribuția lor la consolidarea identității naționale.
Această secțiune va îmbogăți conținutul și va oferi cititorilor o perspectivă mai profundă asupra subiectului. Este recomandat să adaugi această informație între paragrafele existente care discută despre prima menționare documentară a numelui România.
În plus, te invităm să citești și articolul nostru Cum este corect: niciun sau nici un? pentru a înțelege mai bine regulile gramaticale ale limbii române și pentru a-ți îmbunătăți competențele lingvistice.
