Catastrofismul – o teorie de actualitate?

Catastrofismul este o teorie stiintifica, bazata pe idei potrivit carora suprafata Pamantului si viata pe planeta, in general, ar fi fost (si inca sunt) modelate de o serie de catastrofe, de scurta durata, violente si neobisnuite. Catastrofismului i se opune uniformitarianismul, conceptia care sustine o evolutie a vietii determinata de procese care au avut loc cu foarte mult timp in urma, la inceputuri, si ale caror consecinte se manifesta si astazi. Cea mai cunoscuta « catastrofa » este, desigur, Potopul lui Noe, povestea biblica pentru care exista, insa, si argumente de natura geologica si paleontologica, cum ar fi fosilele (resturi din specii care, in opinia catastrofistilor, nu si-au gasit loc pe Arca lui Noe) si care demonstreaza succesiunea de specii diferite, pe diverse etaje geologice.

Printre reprezentantii catastrofismului se numara Charles Bonnet (naturalist si filozof elvetian, din secolul al XVIII-lea) si Georges Cuvier (zoolog si paleontolog francez, din aceeasi perioada). Cat despre adeptii uniformitarianismului, cei mai cunoscuti sunt James Hutton si Charles Lyell, de la care Charles Darwin a preluat conceptul si l-a aplicat teoriei sale evolutioniste, care a dominat lumea stiintifica multa vreme, pana aproape de zilele noastre, cand darwinismul cunoaste o abordare mai nuantata.

Cu toate acestea, in 1980, o descoperire intamplatoare a readus catastrofismul in atentia specialistilor si a opiniei publice.Walter Alvarez, geolog american, profesor de fizica pamantului, la Universitatea din California, cercetand, in Italia, straturile geologice care despart perioadele cretacic si tertiar (hotarul K-T, in termeni de specialitate), a constatat existenta, in stratul respectiv, a unei cantitati de iridiu mult mai mari decat ar fi fost normal, indiciu al unei catastrofe care ar fi avut loc la un moment dat. Potrivit « scenariului » sau, Pamantul s-ar fi ciocnit, intr-un timp indepartat, cu un corp de mari dimensiuni – o cometa sau un asteroid – incarcat cu iridiu. In plus, sustine Alvarez, funinginea si praful rezultate din acest impact, ar fi innegrit Pamantul, facand sa dispara speciile ale caror fosile au fost gasite in stratul K-T. Lumina Soarelui nu a mai putut sa ajunga la sol, sustine geologul, din pricina pulberilor, Terra s-a racit, procesul de fotosinteza a incetat, generand disparitia bazei lantului trofic, adica a plantelor verzi, implicit a faunei. De altfel, Walter Alvarez este cunoscut, in primul rand, pentru teoria sa referitoare la disparitia dinozaurilor, catastrofa care s-a petrecut in urma cu peste 65 de milioane de ani, adica exact la sfarsitul perioadei cretacice.

Teoria catastrofismului pare a reveni in actualitate, cu noi argumente, cum ar fi cele aduse de David M. Raup si John Sepkoski, ambii paleontologi la Universitatea din Chicago, care, analizand distrugerile in masa de felul celei legate de disparitia dinozaurilor, au constatat ca acestea sunt periodice, intervenind la, aproximativ, 26 de milioane de ani. Dar, pentru ca factori terestri care sa provoace asemenea catastofe sunt greu de presupus, specialistii au avansat ideea ca diversele catastrofe periodice nu pot fi generate decat de factori exteriori Terrei. Cea mai viabila teorie, in acest sens, este cea legata de norul de comete, cunoscut sub numele de Norul lui Oort, aflat la marginea sistemului solar, si pe care « ceva » (nu se stie exact ce, poate prezenta unei stele, numita Nemesis, sau o misterioasa Planeta X) il perturba periodic. Cand se intampla un asemenea fenomen, unele comete « cad » spre Soare si exista o mare probabilitate sa atinga si Pamantul, producand distrugeri masive.

Pe masura ce se descopera noi dovezi, tot mai multi oameni de stiinta inclina spre teoria catastrofismului. Actualele programe de cercetare prevad, pe langa posibilitatea ciocnirii cu un obiect cosmic, o catastrofa pe care au numit-o « iarna atomica », sustinand ca un razboi nuclear, la care s-ar putea ajunge din iresponsabilitatea unora care detin parghiile puterii, la nivel mondial, ar putea avea acelasi efect de « racire » a Terrei, urmat de disparitia speciilor, precum s-a intamplat pe vremea dinozaurilor.