Unul dintre cele mai remarcabile monumente care au ramas in urma regilor normanzi este, fara putinta de tagada, Catedrala Monreale, o superba mostenire arhitectonica specifica regalitatii normande, care arata atentia indreptata cu precadere spre detalii si, in special, spre bogatia decoratiunilor. Edificiul a fost ridicat in anul 1170 de catre William al II-lea, insa, initial, nu a fost decat un lacas sfant de dimensiuni reduse, si nu impresionanta catedrala pe care astazi o putem admira cu totii. Cel care a ridicat-o, in anul 1182, la statutul de catedrala metropolitana a fost insa papa Lucius al III-lea, dupa aceasta numire, lacasul sfant, servind drept sediu al arhiepiscopului metropolitan din Sicilia.
Mai mult, in anul 1200, lucrarile de constructie la cladirile manastiresti si la palatul arhiepiscopal fusesera finalizate. Atunci cand William al II-lea a decis sa construiasca o catedrala in Palermo, si-a propus mai multe obiective. Inainte de toate, el si-a dorit sa fie inscaunat ca suveran, iar apoi, demn de un asemenea conducator, sa-si impresioneze supusii prin etalarea puterii si bogatiei sale; si, de fapt, in spatele acestui obiectiv din urma se afla dorinta de a reprima orice posibile revolta ce ar fi putut surveni ca urmare a inscaunarii sale ca suveran. Pe de alta parte, William al II-lea a sperat, prin demararea lucrarilor de constructie la aceasta catedrala, ca va reusi sa instaureze romano-catolicismul ca religie oficiala de stat in Sicilia.
Intr-o oarecare masura, dorinta sa s-a implinit, dar un lucru este, in schimb, cert, si anume ca William a creat o catedrala mareata din toate punctele de vedere, care s-a pastrat chiar si zilele noastre. Prin urmare, indiferent de motivele care au stat la baza construirii unui astfel de lacas sfant, Catedrala Monreale a ramas un giuvaier arhitectonic. La prima vedere, catedrala pare simpla, insa chiar si asa, odata ce pasim inauntru, vom intelege in ce anume consta maretia acestui splendid lacas sfant. Iar ceea ce impresioneaza pentru prima oara sunt impozantele cai de acces, iar apoi, stilurile neobisnuite, apartinand mai degraba unui ecletism bizar si nemaiintalnit la nicio alta structura de acest fel. De fapt, constructorul a combinat stilurile normand, bizantin si maur.
La fel de superbe sunt si usile construite din bronz, ce sunt imbracate in sculpturi decorate cu intarsii colorate. In interior, vom putea vedea modul inedit in care corpul catedralei a fost construit in jurul unei nave centrale magnifice si a doua galerii de dimensiuni nu foarte mari. Panouri si basoreliefuri, create cu minutiozitatea unui artist atent la fiecare detaliu, decoreaza peretii, pe acestia aflandu-se scene atat din Vechiul Testament, cat si din Noul Testament. In sfarsit, bogatia ornamentelor folosite la construirea Catedralei Monreale, stilul ecletic si, nu in ultimul rand, istoria care zace in zidurile sale, creeaza o imagine demna de ceea ce regalitatea normanda a reprezentat, in anii sai de existenta, in Sicilia.
